Se ia niste clei, se unge cu el suprafata scaunului si se lipeste sezutul de el. Asa nu va mai putea nici unul din cei ce ravnesc cu multa ardoare la el sa ti-l traga de sub fund. Solutia de dizolvat cleiul se tine la indemana pentru eventualitatea gasirii unui scaun mai frumos, mai comod, mai incapator, mai dorit de ceilalti. Or fi avand aceste instructiuni de folosire un usor iz carpato-danubian, dar nu, noi romanii nu ne putem lauda cu inventarea acestei smecherii, ci cel mult cu copierea ei. Povestea incurcata si plina de intrigi de mai jos isi are originea in spatiul alpin al corectitudinii helveto-austriece.
Torino, februarie 2006. Miez de noapte in doua satulete din afara satului olimpic, Pragelati si San Sicario. Umbre negre printre casele respirand linistit a somn, pusti in maini, semne transmise pe muteste din om in om, strangand incercuirea unei anume case in fiecare sat. Un fir nevazut se intinde peste peisajul alb intre cele doua case, legandu-le sortile. In ambele stau austrieci din lotul olimpic. Biatlonisti si fondisti. Un semnal si linistea se sparge, din cioburile ei incropindu-se brusc cel mai adevarat film de actiune din viata protagonistilor. Carabinieri, usi sparte, siluete negre navalind inauntru, siluete ciufulite sarind in pijamale pe geam afara, mainile sus, nu miscati, cuvinte fara sens, oricum sunt in alta limba, seringi, flacoane cu sange, droguri lasate impudic la vedere. Razie si scandal.
Cand esti prins cu mata in sac, negi. Nu-i a ta, n-ai stiut, ai facut ce ti s-a spus, ai crezut ca negrul e alb si ca Mos Craciun a cazut in semineu pe horn desi are burta atat de mare incat nici indesata de mana ta voinica, cu muschi crescuti estetic in experimente de laborator, nu s-ar fi strecurat prin spatiul stramt lasat de zidar pentru fumul sutire al noptilor de iarna. Iar ce aduce mosul poarta oricum eticheta inocentei, rai si vinovati sunt cei ce vad intentie acolo unde cartierul de baza al echipelor a fost ridicat din timp in afara satului olimpic si care pretind sefului sa stie ce fac tot subalternii lui. Peter Schröcksnadel e om si el, rezervarile s-au facut prin comitetul olimpic pe care el il cunoaste doar conjunctural, el ii are in subordine si pe schiorii alpini, si pe saritori, pe toti, nu numai pe baietii astia debusolati, ce pot fi numarati pe degete, nu vedeti, de unde toate acuzatiile astea memeritate?
Justitia e oarba si grosiera, nu vede astfel de subtilitati si fineturi. Mai ales cea italiana, iar Peter Schröcksnadel ajunge pe banca acuzatilor. E informat ca in calitate de presedinte a federatiei austriece de schi a incalcat temuta lege anti-doping italiana.
0 Răspunsuri to “Sindromul scaunului lipit de fund si progresul (capitolul 1)”