Sindromul scaunului lipit de fund si progresul (capitolul 2)

Capitolul 1

Vilamoura (Portugalia), mai 2006. Schladming-ul austriac pierde organizarea mondialelor schiului alpin din 2011 in fata nemtilor ce sustinusera candidatura Garmisch-Partenkirchen-ului, cu 6 voturi la 9 in primul tur. Federatia austriaca de schi e condusa tot de Peter Schröcksnadel, care e si reprezentantul Austriei in comitetul director al FIS, organizatia internationala fiind presata de CIO sa-l sanctioneze pe cel ce zambeste plin de sine dintre hainele usor manjite de intamplarea torineza. Schladming-ul pierde, desi toata lumea stie ca acolo se tine an de an cea mai frumoasa cursa din lume, slalomul nocturn ce aduna pe partie 50000 de spectatori. Acolo concurentii doar isi leaga schiurile de clapari si apoi acestea luneca singure printre porti, purtate de entuziasmul de pe margine. Schiorii alpini sunt curati, ca asa e sportul asta de felul sau, dar asta nu-l impiedica sa traga ponoasele dupa pacatele comise in sporturile-surori lunecatoare pe scanduri.

Capetown, mai 2008. Comitetul director al federatiei internationale organizeaza un nou congres. De ce in Africa de Sud? Pai de ce nu? Tara e frumoasa, exotica, cu hoteluri bune. Ce daca n-are nici schiori de nivel mondial si nici reprezentanti in comitetul asta care le hotaraste pe toate in lumea circurilor albe?

In program, printre altele, atribuirea campionatelor mondiale de schi alpin din 2013. Candidatii: Schladming (Austria), Vail-Beaver Creek (SUA), Cortina d’Ampezzo (Italia), St. Moritz (Elvetia). Saisprezece membri are comitetul director, singurii cu drept de decizie in aceasta chestiune. Primul tur de scrutin. Se voteaza si se numara voturile. 10, 4, 1, 1. Pentru italieni si elvetieni au votat doar reprezentantii. Schladming-ul e alegerea logica si totusi… Asa o diferenta mare inca din primul tur de scrutin… In afara cercului elector se susoteste. Au trecut doi ani de la razia torineza, dar Peter Schröcksnadel – principalul promotor al statiunii castigatoare – e tot presedintele federatiei austriece, inca mai este unul din cei 16, iar FIS inca mai e presata de CIO sa-l sanctioneze.

Reprezentatii Schladming-ului nu apucasera sa se desfaca din imbratisarile in care ii lipise victoria, cand Schröcksnadel a cerut liniste. Am si eu o varsta (66 la momentul respectiv), a zis el sfatos, si nu-mi mai sunt toate cele asa sprintare cum mi-ar placea. Vreau sa ma bucur in pace de putin timp liber si de viata, asa ca imi voi dedica eforturile doar federatiei ce o conduc si organizarii mondialelor din Schladming. Obiectivul meu a fost sa aduc aceste campionate in Austria, acum ca am reusit, adio comitet international.

Au trecut apoi cateva secunde bune pana cand tabloul vivant al bucuriei impietrit la atingerea cuvintelor austriacului si-a tulburat formele transformandu-se intr-unul al rumorii si curiozitatii plenare. Gura lumii cea sparta a pornit sa teasa covoare intre cele doua evenimente, dar cine se ia dupa gura lumii insiratoare de speculatii atat valurite? Mai ales ca Schröcksnadel a ras cu pofta. Nu ascultati la prostii, avem in comitet multi prieteni buni. Toti cei de acolo sunt oameni cu cap, care stiu sa faca alegerea corecta. Hm. Strop de neadevar nu s-a strecurat in declaratia lui.

Urmau alegerile membrilor comitetului si aici era o hachita. Regulamentul are un aliniat care nu lasa pe cineva sa se inscrie hop-tzop. Nu. Candidatura se anunta cu 30 de zile inainte de alegeri. Dar sa lasi natiunea numarul 1 din schiul alpin fara reprezentant? Nu se face. Si asa, cu multa indemanare, Gian Franco Kasper, maretul presedinte FIS, a mesterit pe loc o exceptie de la regula, ce a permis alegerea lui Werner Wörndle in locul lui Schröcksnadel. A contat poate si faptul ca Wörndle este un adevarat om de schi, respectat de cei ce-l cunosc.

In spatele lui si-au zambit Schröcksnadel si Kasper, solidari, unul alaturi de celalalt, cei mai puternici oameni ai schiului, trecand cu bine si prin aceasta incercare.