Sindromul scaunului lipit de fund si progresul (ultimul capitol)

Capitolul 1
Capitolul 2
Capitolul 3
Capitolul 4

Sa ne retragem putin din mijlocul certurilor si sa privim de la distanta.

In prim plan ii avem pe cei trei. Kasper pe scaun, Lehmann jinduind la scaun, Schröcksnadel stand pe un altul, nou-nout, dar gata sa sara pe scaunul pe care se cearta cei doi zambind nevinovat.

In fundal se inalta uriasa FIS. Atat de mare ca nimic nu mai incape de ea. Daca aruncam o privire in calendarul competitional, de la mijlocul lui noiembrie pana la mijlocul lui martie scrie FIS, FIS, FIS. Cupa Mondiala, Cupa Europei, intreceri pentru miile de schiori de performanta care nu prind echipele nationale, cele pentru echipele nationale care nu prind performanta, Campionate Mondiale, Jocuri Olimpice, totul se desfasoara numai cu stampila institutiei internationale a schiului. Ba chiar si majoritatea Campionatelor Nationale (ale Romaniei sunt una din exceptii), caci rezultatele obtinute de schiori acolo conteaza la calculul coeficientului ce-i aseaza unul sub celalalt in clasamentul mondial.

Sunt atat de multe intreceri incat schiorii ajung sa cante colinde in goana, la 100 km/h, iar familia ii asteapta in dreptul unei porti de slalom ca sa ciocneasca paharul de sampanie de revelion.

Si atunci ce-i cu punctuletul ESF care sare obraznic mazgalind fatada FIS? Ce-ar putea face el in inghesuiala atent ingrijita de federatia lui Kasper? Pai… ar putea ataca FIS in singurul loc descoperit din vremuri imemoriale: buzunarul schiorilor.

Sa nu ne uitam mai departe de schiul alpin si de Cupa Mondiala. Saptamana de saptamana, uneori chiar si mai des, circul alb poposeste prin diverse statiuni de iarna. Unele sunt pustii, de te intrebi ce cauta oamenii aceia pe partie, ca in Kvitfjell, unde se strange doar o mana de rubedenii si prieteni de-ai lui Svindal. In altele iti trebuie tub sa respiri aerul de sus, ca in multimea de zeci de mii oameni inghesuiti nu mai incape atom de oxigen. Numai ca nu-s chiar asa multe locuri in calendar unde sa se stranga 50000 de fanatici dispusi sa tropaie 4-5 ore in frig, ca in Schladming. Sau 30000 ca in Zagreb. Desi ar putea.

Statiuni amatoare exista din plin. Insa FIS imparte etapele democratic, intre toate natiunile care au schiori cu rezultate. Chiar daca in multe locuri, schiorii vin saraci si pleaca si mai saraci, premiile primite de majoritate neacoperind nici macar sederea in statiunile cele pustii. Caci, o ce mirare, exista o dependenta stransa intre numarul de spectatori si marimea premiilor acordate.

Bode Miller a incercat o razvratire si si-a chemat adversarii intr-o intrecere paralela. Mai ca o pornise pe drumul cel nou, dar cand s-a uitat peste umar, nici macar un vagabond ratacit nu-l urma. Ideea lui ar fi prins poate la cei clasati in a doua jumatate a primei sute, jerpelitii schiului. Dar cine sa vrea sa-i vada spulberati de rebelul american? Schiorii responsabili cu spectacolul sunt tocmai cei cu spatele asigurat de catre federatiile nationale. Iar lor nu le-a suras ideea riscului presupus de haiducia lui Bode.

Cu spatele asigurat insa de cele mai puternice patru federatii nationale, altfel ar arata o intrecere paralela. Deocamdata Schröcksnadel si Lehmann nu au lasat sa se inteleaga ca ar putea schia in paralel. Dar chiar la farsa Campionatelor Europene au punctat cu premiile de 10000 de euro, suma castigata de fiecare campion. Farsa pentru ca panta din Amneville nu poate fi serios denumita partie si pentru ca Germania, Suedia, Finlanda, Norvegia s-au abtinut de la participare. In vreme ce la baietii aproapte toti favoritii au luat startul, la fete cele mai bune 6 au spus pas.

FIS pluseaza saptamana viitoare cu un slalom pe rampa in Moscova, repetat dupa premiera anului trecut. De data aceasta doar slalomistii cei mai fini vor ajunge acolo, participarea fiind rasplatit cu 10000 de euro, pe castigatori asteptandu-i chiar 30000! Suma uriasa fata de castiga ei de obicei.

Chiar daca sunt doar umflari de muschi, ideea aducerii schiului in orase clipeste atragator din ochi. O coborare va ramane pe partiile clasice, nu poate fi organizata oriunde. Dar un slalom? Trendul acesta, initiat cu atribuirea unei etape Zagrebului, ar putea duce schiul alpin spre o popularitate ce ar intrece multe sporturi. Intrebarile care se pun sunt doar va avea cineva curajul schimbarii si cine?