Manuel Osborne-Paradis, reprezentantul gazdelor era in fata, statea in spotul invingatorului si se pregatea sa-si urmareasca adversarii cei mai seriosi. Schiase cu chef, chiuind si ranjind in saritori si viraje, fiind cu numarul 6 de start primul care impinsese sus de tot nivelul cursei de super-urias de ieri din Lake Louise. Doar Benjamin Raich ii pusese pana atunci locul in pericol, dar cu 15 kilograme mai putin la cantar, nu avusese cum sa-l ia pe finalul plat, desi in partea tehnica timpii intermediari clipisera verzi.
Grupa de elita a fost deschisa de John Kucera, cel in care se aflau cele mai mari sperante ale gazdelor pentru o medalie la Jocurile Olimpice din februarie. Aceeasi partie de sambata, o alta asezare a portilor, una cu dichis la intrarea in traversa dinainte de „cascada de gheata”, o pravalire a muntelui cu portile puse ieri in dublu S. John n-a avut probleme la schimbarea rapida de directie urmata de fasia ingusta si plina de denivelari a traversei pe care s-au dezechilibrat ceilalti. Abia in al doilea S a iesit ceva mai larg cu viteza uriasa si apoi a derapat pe schiul interior. Iesirea in afara traseului s-a oprit curand in gardul de protectie. Prea curand, la viteza avuta piciorul de impact frangandu-se sec. Au urmat din nou balbaielile din ziua precedenta de la accidentarea lui Lanning. Elicopter obisnuit, caruia ar fi trebuit sa-i fie scoase banchete, drum cu salvarea pana in Banff, unde a putut fi operat, dar sezonul s-a incheiat prematur si pentru Kucera.
Restul cursei a fost umbrita de cea de-a doua accidentare grava in doua zile de concurs. Dintre favoriti, doar Michael Walchhofer, arzand de dorinta de a-si lua revansa dupa ce cu o zi inainte il tradase echipamentul, a mai oferit o cursa buna, alaturandu-se pe podium colegului Raich, un pachet austriac ce a spart trioul canadian -Paradis fiind sprijinit in performanta de colegii ajunsi langa podium Guay si Dixon – un trio ce nu s-a putut bucura de rezultatul excelent din cauza ranirii prietenului lor.
Didier Cuche a prins ieri abia locul 10, ceea ce nu l-a clintit insa de pe prima pozitie a clasamentului general in care este urmat acum de Raich si Janka, cel care cu locul 6 ieri a fost cel mai bun elvetian. Aksel Lund Svindal, inca nerefacut dupa usoara accidentare dinainte de inceperea sezonului a intrat ieri pentru prima data in puncte, terminand pe 14. Bode Miller nu s-a aflat la final in lista primilor 30 de schiori, americanul parand sa resimta lipsa antrenamentelor de peste vara.
Clasamentul etapei:
1. | Manuel Osborne-Paradis (CAN) | 1:32,93 |
2. | Benjamin Raich (AUT) | 1:33,17 |
3. | Michael Walchhofer (AUT) | 1:33,55 |
4. | Erik Guay (CAN) | 1:33,68 |
5. | Robbie Dixon (CAN) | 1:33,72 |
6. | Adrien Theaux (FRA) | 1:33,79 |
6. | Carlo Janka (SUI) | 1:33,79 |
8. | Ted Ligety (USA) | 1:33,87 |
9. | Didier Defago (SUI) | 1:33,88 |
10. | Didier Cuche (SUI) | 1:33,92 |
11. | Christof Innerhofer (ITA) | 1:34,00 |
12. | Andrew Weibrecht (USA) | 1:34,04 |
13. | Ivica Kostelic (CRO) | 1:34,07 |
14. | Aksel-Lund Svindal (NOR) | 1:34,08 |
15. | Marco Sullivan (USA) | 1:34,20 |
16. | Tobias Grünenfelder (SUI) | 1:34,22 |
17. | Werner Heel (ITA) | 1:34,30 |
18. | Klaus Kröll (AUT) | 1:34,46 |
18. | Georg Streitberger (AUT) | 1:34,46 |
20. | Ambrosi Hoffmann (SUI) | 1:34,63 |
21. | Tobias Stechert (GER) | 1:34,68 |
22. | Andreas Strodl (GER) | 1:34,73 |
23. | Erik Fisher (USA) | 1:34,75 |
24. | Yannick Bertrand (FRA) | 1:34,83 |
25. | Patrik Järbyn (SWE) | 1:34,91 |
26. | Kjetil Jansrud (NOR) | 1:35,01 |
27. | Francois Bourque (CAN) | 1:35,05 |
28. | Florian Scheiber (AUT) | 1:35,08 |
29. | Jan Hudec (CAN) | 1:35,11 |
30. | Patrick Küng (SUI) | 1:35,17 |
30. | Patrick Staudacher (ITA) | 1:35,17 |