Janka, al doilea titlu la inaltime

De 40 de ani exista o rivalitate frumoasa in schi. Cea dintre austrieci si elvetieni. Pe rand au dominat ba unii, ba ceilalti. In ultimii mai bine de 10 ani insa, duelul celor doua puteri ale schiului a semanat cu cel dintre un elefant si o furnica. Austriecii n-au avut rival si discrepanta dintre performantele lor si cele elvetiene ajunsese atat de mare incat devenise plictisitor pana si pentru ei sa-si numere victoriile.

Acum doi ani a aparut o noua generatie confederata, stransa in jurul veteranului Cuche, renascut si el. Anul trecut deja austriecii incepusera sa jubileze, presimtind ca duelul ar putea avea sens din nou. Elvetienii n-au reusit totusi sa faca fata. Insa acum, dupa doar 4 week-end-uri de schi, scorul e deja 4-1 pentru Elvetia. Umilinta curata, ca si in coborarea de astazi.

Dupa cele 3 antrenamente pentru coborarea din Beaver Creek toata lumea prevestea o lupta intre Cuche si Walchhofer. Mi-ati impuiat capul a zis Aksel Lund Svindal, castigatorul de anul trecut. Mai sunt si eu pe aici. Cu el inca a fost bine, lumea mentionandu-l macar ca aparator al titlului. Dar pe Janka n-a contat chiar nimeni. Nu se stie ce ar trebui sa mai castige ca sa-l ia lumea in serios. Are deja un titlu mondial, un glob de cristal si pana astazi 3 victorii in Cupa Mondiala, toate obtinute intr-un singur an. In plus mai si conduce in clasamentul general si totusi nimeni nu-l vede favorit. Dar chiar si asa, scos in afara calculelor specialistilor, baiatul asta tace si face.

Cand a luat startul, lider era Bode Miller. Americanul n-a prins pana la urma podiumul, dar pe partie a fost rege, cand aruncat de niste hopuri in aer intr-un viraj a folosit o mana ca centru de rotatie si a reintrat pe partie de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Scamatorie, asta arata Bode de fiecare data. A fost alungat din spotul fruntasului insa de cel mai bun parcurs astazi, cel rotund, fluid si curat al lui Carlo Janka.

Se putea si mai bine si din cauza asta a trebuit sa tremure de doua ori. Mai intai atunci cand Svindal, in vizibil progres de la o zi la alta a ramas doar 4 sutimi in urma dupa ce pe final a luat o curba ceva mai larg decat ar fi trebuit. Iar apoi la Didier Cuche, emanand putere si siguranta de sine prin felul in care isi lasa schiurile sa lunece fara sa franeze nici macar atunci cand linia de coborare parca ar fi trebuit putin ajustata. Micile abateri de la cursul ideal l-au plasat exact la mijloc intre primii doi. Adica la doua sutimi in fata lui Svindal, dar si doua in spatele lui Janka, reluand parca modelul de acum doi ani, cand devenise domnul loc 2, toate victoriile pierdute pentru una-doua sutimi.

Si Walchhofer? Rau n-a mers, dar prea atent la schiatul pe o linie perfecta a sacrificat din agresivitate si aceasta l-a costat jumatate de secunda. Pentru o sutime nu si-a repetat nici cea mai buna performanta din proba in care detine titlul sezonului trecut, locul 4 din Lake Louise.

Si asta a fost. Cuche ramane in tricou rosu la coborare, Janka isi consolideaza locul 1 din clasamentul general si maine ar putea face hat-trick-ul.

Clasamentul etapei:

1. Carlo Janka (SUI) 1:43,49
2. Didier Cuche (SUI) 1:43,51
3. Aksel-Lund Svindal (NOR) 1:43,53
4. Bode Miller (USA) 1:43,94
5. Michael Walchhofer (AUT) 1:43,95
6. Patrick Staudacher (ITA) 1:43,18
7. Werner Heel (ITA) 1:44,20
8. David Poisson (FRA) 1:44,33
9. Didier Defago (SUI) 1:44,51
10. Mario Scheiber (AUT) 1:44,53
11. Andrew Weibrecht (USA) 1:44,60
12. Hans Olsson (SWE) 1:44,82
12. Christof Innerhofer (ITA) 1:44,82
14. Marco Sullivan (USA) 1:44,83
15. Klaus Kröll (AUT) 1:44,93
16. Johan Clarey (FRA) 1:44,95
17. Silvan Zurbriggen (SUI) 1:44,96
18. Andrej Jerman (SLO) 1:45,00
19. Romed Baumann (AUT) 1:45,02
20. Stefan Thanei (ITA) 1:45,17
21. Tobias Grünenfelder (SUI) 1:45,20
22. Patrick Küng (SUI) 1:45,23
23. Kjetil Jansrud (NOR) 1:45,25
24. Hans Grugger (AUT) 1:45,30
25. Ralf Kreuzer (GER) 1:45,33
25. Erik Fisher (USA) 1:45,33
27. Adrien Theaux (FRA) 1:45,39
28. Manuel Osborne-Paradis (CAN) 1:45,41
29. Erik Guay (CAN) 1:45,52
30. Georg Streitberg (AUT) 1:45,58

3 păreri la “Janka, al doilea titlu la inaltime

  1. Bode pe 4…si cu acrobatia de rigoare…chiar imi pare rau ca nu am vazut cursa.

    In ce priveste disputa elvetiano-austriaca, cat am prins eu lucrurile stau cam asa: Acum 40 de ani, la inceputurile Cupei Mondiale, francezii si austriecii isi disputau sefia in Cupa Mondiala. Apoi a venit generatia lui Zurgringen si, odata cu ea, dominarea elvetiana din anii ’80. Au fost curse de coborare in care erau 7 elvetieni in primii 10. Aveau o echipa superba, cu Zurbringen lider autoritar. La Mondialele de acasa, de la Crans Montana ’87, numai ghinionul a facut sa nu castige absolut totul.
    Apoi a venit momentul Schladming ’91. Eberharter a aparut de nicaieri pentru a castiga doua titluri de Campion Mondial (apoi a disparut pentru cativa ani pentru a reapare in epoca Herman Maier). Dar din acel moment a inceput un deceniu de dominare autoritara a austricilor. Au fost coborari cu 9 austrieci in primii 10.
    Elvetienii au supravietuit prin cateva personalitati deosebite, cum ar fi Vreni Schneider sau Michael von Gruenningen. Tin minte Campionate Mondiale dezastroase, cu 0 (zero) medalii pentru elvetieni. Dupa cum era si normal, disputele interne au inceput sa apara, dar elvetienii au reusit sa construisca cu rabdare. Cred ca este si meritul fostului antrenor (Dieter Bartsch parca il cheama).
    In afara de cei doi Didier care vin direct din scoala lor veche, la inceputul deceniului a aparut un nou val de tineri antrenati, culmea, in Austria. Liderii lor: Marc Bethod si Daniel Albrecht.
    Apoi, dupa accidentul lui Maier din 2002, lucrurile sau echilibrat putin cate putin. Se spune chiar ca cel mai mare talent al elvetienilor este Albrecht si ca daca nu s-ar fi accidentat in urma cu un an, el ar fi fost cu siguranta liderul Cupei Mondiale.
    Dani a cazut la Kitzbuhel, a fost tinut intr-o coma prelungita de catre medicii austrieci, coma care i-a atrofiat serios aptitudinile motrice, si nimeni nu poate spune astazi daca va mai reveni vreodata. Nu am citit nimic despre asta, dar cred ca daca ar fi fost tratat in Elvetia poate lucrurile ar fi stat altfel.

  2. Pingback: Elvetia sau Austria? « Povestiri din Cupa Mondiala

  3. Ai scapat anii ’70 din socoteala. 😉

    Ce imi place mie e cum privesc austriecii rivalitatea asta. Vorbesc de comentatori. E atata simpatie fata de adversari incat nu pot sa nu-ti fie dragi. Si atat de mult fair-play. Fara pic de inversunare, mandrie nationala asa cum numai intr-o lume ideala te gandesti ca ar putea exista. De multe ori, traind in Austria ma simt intr-un basm.

    Revenind la schiori. Eu il vad pe Janka mult deasupra lui Albrecht. Da, Dani avea o tehnica superba, dar i-a lipsit mental ceva. De Hannekam s-a temut de la bun inceput. Stii ca anul trecut a incercat in antrenamente si s-a oprit la un moment dat si a zis ca nu, el nu schiaza partia asta ca-i sinucidere curata? Nu trebuia s-o faca nici anul asta. Cu cat e mai dificila o partie de coborare cu atat mai periculos e sa te temi de ea. Acum problemele pe care le are nu-s atat motrice, cat de centru de control. Sangerarile alea in creier au lasat urme mari. Nu poate urmari discutiile daca se vorbeste repede. Procesorul nu mai e in ordine din pacate. Mi se rupe inima cand vad cum e impins de echipa din jur sa schieze iar. Poate va reusi, dar eu una nu pot indeparta impresia de copil mare pe care mi-o da acum fiecare interviu al lui. 😦

Comentariile nu sunt permise.