Janka si norvegienii

Daca este normal sa ajungi pe locul 2 de pe 11 cand ai avut o intarziere de aproape 8 zecimi, atunci ce a reusit astazi Kjetil Jansrud (Norvegia) in slalomul urias este normal. Jansrud nu schiase rau in prima mansa, dar nu atacase suficient pentru un timp mai bun intr-o cursa in care multe evolutii fusesera curate.

In partea a doua a concursului olimpic din Whistler insa a existat o poarta la care lumea s-a cam balbait, chiar si dupa ce frecventele radio au cunoscut o aglomerare neobisnuita pentru transmiterea datelor catre cei aflati inca la start. A treia poarta, una albastra, a fost plasata intr-o curba naturala, pista impiedicand schiorii s-o vada din timp. Nu ca n-ar fi ajuns s-o treaca, dar steagul din dreapta statea stingher exact pe mijlocul traseului si in graba mare in care trec schiorii pe langa porti, decizia stanga sau dreapta nu s-a luat de fiecare data corect sau la timp. Pana si Ted Ligety a cazut in plasa acestei porti.

Si pe langa poarta ce ar fi trebuit memorata temeinic la inspectie, incet-incet fulgii au inceput sa cada, apoi sa se indeseasca, in timp ce partia s-a stricat, mai ales sus, in portiunea de la intrarea in prima trecere plata intre pante.

Dupa ce Jansrud a preluat conducerea cu o coborare sigura, in pozitia tipic norvegiana atat de asemanatoare cu a lui Svindal incat nu i-ai fi putut deosebi, ce i-a adus si cel mai bun timp al mansei cu 10 sutimi mai bun decat Erik Guay – canadianul ce a profitat de startul timpuriu, fiecare din adversari s-a confruntat cu probleme. Mai mari sau mai mici.

Cyprien Richard (Franta) a agatat o poarta si pirueta neplanificata l-a scos de pe traseu. Benjamin Raich (Austria) a agatat si el o poarta chiar la intrarea in a doua trecere plata. Pana acolo a parut cel mai aproape in a-l depasi pe Jansrud. Solidar cu cei doi, Marcel Hirscher (Austria) a agatat si el o poarta, dar la intrarea in primul plat. Viteza pierduta asa a fost capitala. Degeaba a avut cel mai tare finis, nu i-a ajuns decat pentru a trece in fata lui Raich. Massimiliano Blardone (Italia) a fost ultima victima a portii albastre. De la intrarea tarzie in virajul respectiv el n-a mai reusit sa refaca ritmul si a cazut pe 11.

Aksel Lund Svindal (Norvegia) a ramas pe spate la intrarea in prima trecere, a recuperat timpul pierdut pana la ultimul abrupt, unde o usoara supra-rotire l-a trimis in spatele compatriotului sau mai tanar. Romed Baumann (Austria) a ales o cursa curata riscului de care ar fi avut nevoie pentru medalie si si-a facut loc intre Hirscher si Raich.

Dintre candidatii la medalii nu mai ramasese sus decat Carlo Janka (Elvetia). Acolo unde adversarii se impiedicasera in santurile de pe partia dificila, el a stapanit cu calm toate denivelarile, si nu s-a lasat abatut de la ce isi pusese in gand. Si-a pastrat echilibrul si mintea limpede prin toate dificultatile puse de traseu si a incheiat suveran cu al patrulea timp al mansei, timp ce i-a permis sa cucereasca la inceput de cariera medalia refuzata lui Didier Cuche (Elvetia) pana la finalul ei: aurul olimpic. Cuche fusese considerat inainte de inceperea Jocurilor Olimpice principalul favorit la medalii.

Dar nu numai pentru el este infrangerea de astazi amara. Austriecii care n-au cucerit nici o medalie in probele masculine au terminat in bloc imediat sub podiumul ocupat de un elvetian si doi norvegieni. Svindal l-a egalat astfel pe Bode Miller in bilantul de la Vancouver 2010. Amandoi au trei medalii, cate una din fiecare culoare.

Ioan-Gabriel Nan a reusit o intarziere de exact 6 secunde fata de cel mai bun timp al mansei secunde, imbunatatindu-si performanta primei manse si urcand astfel pe pozitia 49. Rezultatul este chiar bun privit prin prisma celor aflati inaintea lui. Dintre schiorii care nu puncteaza in etapele Cupei Mondiale doar 8 l-au intrecut.

Cel mai in varsta participant la Jocurile Olimpice din Vancouver, printul Hubertus von Hohenlohe, reprezentand Mexicul la 51 de ani a incheiat pe 78, cu alti 3 schiori aflati in urma sa la coada clasamentului.

Clasamentul etapei:

1. Carlo Janka (SUI) 2:37,83
2. Kjetil Jansrud (NOR) 2:38,22
3. Aksel Lund Svindal (NOR) 2:38,44
4. Marcel Hirscher (AUT) 2:38,52
5. Romed Baumann (AUT) 2:38,80
6. Benjamin Raich (AUT) 2:38,83
7. Ivica Kostelic (CRO) 2:38,88
8. Felix Neureuther (GER) 2:39,06
9. Ted Ligety (USA) 2:39,11
10. Ales Gorza (SLO) 2:39,21
11. Massimiliano Blardone (ITA) 2:39,35
12. Philipp Schörghofer (AUT) 2:39,37
13. Steve Missillier (FRA) 2:39,43
14. Didier Cuche (SUI) 2:39,45
15. Sandro Viletta (SUI) 2:39,54
16. Erik Guay (CAN) 2:39,63
17. Ondrej Bank (CZE) 2:39,64
18. Alexander Ploner (ITA) 2:39,77
19. Davide Simoncelli (ITA) 2:39,96
19. Janez Jazbec (SLO) 2:39,96
21. Truls Uve Carlsen (NOR) 2:40,20
22. Manfred Mölgg (ITA) 2:40,51
23. Krystof Kryzl (CZE) 2:40,73
24. Robbie Dixon (CAN) 2:40,98
25. Andrej Sporn (SLO) 2:41,05
26. Tommy Ford (USA) 2:41,15
27. Markus Larsson (SWE) 2:41,43
28. Leif Kristian Haugen (NOR) 2:41,78
29. Marc Berthod (SUI) 2:42,10
30. Andreas Romar (FIN) 2:42,31
49. Ioan-Gabriel Nan (ROU) 2:50,01