Cronica nepriceputului

Nu ma pricep la ski-cross. Pana la cursele olimpice de duminica si marti nu vazusem decat ocazional secvente scurte de cateva secunde, bune tocmai cat sa nu pricep mare lucru. Bine, e totusi schi, si ceva-ceva comun cu cel alpin tot exista. Doua scanduri, bete, alunecare pe zapada, un pic de viteza. Pana si sariturile le-am mai vazut de unele singure, diferenta fiind ca aici sar cate patru deodata – superbe imaginile cu patru zburatori, parca ar fi unul singur refuzand sa se mai intoarca pe pamant, sarind inapoi in timp pentru a prelungi zborul – si aici e fiorul. De aceea atrage  sportul asta asa spectaculos de nu-ti mai dezlipesti ochii de pe schiori. Lupta e directa. Unul impotriva celorlalti trei, taindu-si calea, depasindu-se la nici un metru distanta, nu ca la alpin unde se intrec cuminti, fiecare numai cu ceasul lui ticaind elvetian.

E captivant. Dar e si mai greu de urmarit decat alpinul, daca vrei sa vezi detaliile. Privirea fuge nehotarata intre cei patru concurenti neputand sa le cuprinda parcursurile simultan. Iar daca ai si un favorit stai cu el, ceilalti intrand in campul vizual doar ca niste bazaieli pe care le-ai prefera cat mai in urma si mai departe de schiorul tau. Mi-ar placea sa vad traiectoriile pe care se pot face depasirile, dar deocamdata ma iau tot timpul  prin surprindere. Ca in sferturile de alaltaieri cu austriaca Huttary plecand ultima si terminand prima. M-a prins nepregatita la fiecare adversara de care a trecut. Cele mai multe depasiri i-au iesit in aer, de parca pe ea ar fi propulsat-o o prastie in timp ce adversara era tinuta de-un elastic. Dar i-a iesit si una in viraj, iar mai apoi a parat un atac din spate trecand prin fata oponentei. Frumos. Daca s-ar transmite mai mult la televizor, as avea o noua dependenta. Si poate as deveni periculoasa si pe partii, incercand schemele pe spinarea celorlalti de pe partie.

Pana invat sa ghicesc castigatoarele numai din felul in care se misca, cateva note despre impresiile cu care am ramas dupa ce am vazut mai multe manse, am ascultat comentariile pricepute ale ORF-ilor si am citit interviurile medaliatilor cu aur si argint de la baieti.

Sistemul de desfasurare e cu 4 manse eliminatorii, de grupe a cate 4 schiori, primii doi din fiecare grupa avansand in mansa urmatoare. In Canada o mansa a avut cam un minut si 15 secunde. Mult. Pentru cei care ajung in finala chiar enorm. Cinci minute de schi, cu cate 18 sarituri pe mansa! Si sariturile sunt tepene. Nu lungi, dar inalte, de multe ori aterizezi ca din pod. Facand matematica rezulta ca ai 32 la start. Cei care sunt in plus dispar in calificarile in care schiaza fiecare singur, contra-cronometru. Ca si in antrenamente.

Nu stiu daca tot timpul e asa, dar partia canadiana a avut la inceput doua U-uri. Care au aratat exact asa, pleci de sus, cobori in vale si apoi urci in varful celui de-al doilea bat din U. Si de parca asta nu era dificil, sus mai erau si niste trepte uriase, bune de impiedicat. Asta ar fi locul in care sunt avantajati cei mai usori. Cei care atarna mai greu la cantar nu urca la fel de sprinteni pe contra-panta. Asa raman unii buni in urma dupa start. Si apoi fugi de prinde-i pe usurei. Care la sarituri sunt ca fulgii. Adica plutesc delicat in aer si stau o vesnicie acolo, suficient de lunga sa-i prinda greii. Matahalele cad ca bolovanii inapoi si isi pot continua cursa mai iute. Asa ceva am priceput ca se intampla.

Mai sunt depasirile pe zapada. Cica orice mijloc de lupta e permis cat timp nu-s mainile implicate. Adica il impingi pe ala de vrea sa taie o curba pana-n poarta, dar numai din schiuri. Ii tai calea si gata. Se spune ca in Canada a fost ceva mai greu din cauza partiei inguste. Altele nu stiu cum sunt, aici a fost intr-adevar cam inghesuiala pentru schiat patru cot la cot.

In timpul cursei e si nu e bine sa stai cu ochii pe adversari. Nu e bine daca sunt in fata. Atunci tre’ sa-ti vezi de cursa ta ca sa micsorezi distanta. Daca insa esti in fata, mai tragi din cand in cand cu ochiul la cei din spate, sa nu te atace pe nepregatite.

Interesant e ca de sportul asta se apuca multi fost alpini. Katharina Gutensohn de exemplu. A fost vice-campioana mondiala de coborare prin anii ’80. Concura pentru Austria atunci, apoi s-a mutat la nemti dupa ce s-a maritat cu unul si acum, la 44 de ani, a reprezentat iar Austria in sportul cel nou. La baieti au sunat clopoteii la numele lui Daron Rahlves. „Baiatul” asta – are doar 36 de ani, e copil pe langa Gutensohn – a luat la mondiale aur, argint, bronz in coborare, super-G, slalom urias in deceniul ce se va incheia la sfarsitul anului, nu in ordinea asta, dar mi-e lene sa caut acum si wow, a fost acum doi ani campion mondial si la ski-cross. La Jocuri i-am vazut cazatura intr-o mansa, asa l-am remarcat.

Cum vicecampionul olimpic e fratele lui Mario Matt, dublul campion mondial la slalom care acum trece iar printr-o pasa neagra si n-a reusit sa se califice pentru Vancouver, bineinteles ca reporterul l-a intrebat daca n-ar fi o idee buna sa-l aduca si pe el la ski-cross. Nu, ca l-a stricat slalomul, a zis Andreas. Pentru coboratori n-ar fi greu sa se adapteze la cerintele luptei directe, dar pentru tehnicieni e imposibil.

Inainte sa-i onorez pe medaliatii olimpici vesnicindu-i in paginile umilului nostru blog de schi, sa va zic si doua vorbe de Andra. Ruxandra Nedelcu o cheama pe listele de concurs. E fata de care precis ati auzit pentru ca s-a calificat la Jocuri neasteptat, in urma retragerii altei schiorite. Fata care nu sta in Romania, ci in Canada, chiar in Vancouver. Plecata dincolo la 12 ani. Povestea ei spusa frumos cum n-a fost in stare s-o faca deocamdata nici un ziar romanesc o gasiti aici. Ei bine, ca si Edit (Miklos, schioara noastra de la alpin), Andra a mers bine in prima cursa. Din pacate tot ca si Edit a cazut. Chiar la sfarsit, are traseul de ski-cross un perete deasupra caruia vin fetele si sar ca de pe balconul etajului doi. Acolo s-a intamplat. Cine a vazut cursa de coborare alpina feminina poate isi aminteste cazatura elvetiencei Gisin. I-au luat-o schiurile in aer inainte, iar mainile s-au intors la stanga, ramanand undeva in spate. Asa a patit si Andra si a cazut inainte de linia de sosire. Tot cu targa a fost luata si ea de acolo si ghinionul nu s-a dezlipit pana la capat. Are fractura undeva la tibie si a fost operata. Dar va reveni. E promisiunea ei de pe Facebook.

Medaliatii…
1. Michael Schmid (SUI)
2. Andreas Matt (AUT)
3. Audun Grønvold (NOR)

…si medaliatele:
1. Ashleigh McIvor (CAN)
2. Hedda Berntsen (NOR)
3. Marion Josserand (FRA)

Publicitate

O părere la “Cronica nepriceputului

  1. asta e un fel de catir, nici cal, nici magar, adica nici schi alpin, nici sarituri 🙂
    iti spun eu unul care ar face fata: Benjamin Raich mai ales ca si el e intr-o eclipsa de forma de ceva timp, dar nici cu Ivica Kostelic sau Bode Miller nu mi-e rusine.

Comentariile nu sunt permise.