Ce-au zis slalomistele in Whistler

Maria Riesch (GER) – aur: „Aurul acesta e lovitura absoluta. Nu pot spune mai mult decat ca e nebunie curata. Cumva imi lipsesc cuvintele. Sunt coplesita, inca nu pot realiza. Stiam ca sunt in stare sa castig, dar in slalom se pot intampla atat de multe, ati vazut la sora mea. Am incercat sa blochez gandurile despre un posibil abandon si m-am concentrat doar asupra cursei. Aflasem ca Marlies a reusit din nou un parcurs bun, austriecii se bucurau deja in spatele meu. Atunci am stiut, okay, nu e suficient doar sa ajung jos. Astea sunt Jocurile Olimpice, aur ai deja, trebuie sa risti totul. Asa am si facut in partea de sus si am nimerit urmele foarte bine. Pista a fost de fapt foarte buna, numai jos a avut santuri mai adanci. Acolo am iesit de mai multe ori de pe cea mai buna linie, dar am reusit sa accelerez cand a contat. Am facut exact ceea ce a fost nevoie ca sa ajung pe podium si sunt fericita ca am reusit.”

„Nu pot sa exprim in cuvinte ce usurare reprezinta pentru mine. In probele rapide nu am mers prea bine. La slalom urias nu am sperat sa iau medalie. Medalia de aur din super-combinata a fost buna, nu ma asteptam la ea. Dar sa castig dupa ea aur in slalom intentionat… e incredibil. Ma bucur pur si simplu si nu stiu cum am reusit. Stiu doar ca s-a intamplat si sunt mai mult decat fericita. Astazi meritam sa facem un chef mare. Aurul in slalom e si mai valoros decat cel in combi.”

„Aurul in slalom a fost al naibii de greu de castigat. Sigur ca avand deja unul in geanta, pentru mine a fost mai simplu decat pentru adversare. Dar sezonul acesta nu am schiat la fel de puternic ca sezonul trecut in slalom, iar specialistele au recuperat enorm. Sa le inving acum pe toate cele care s-au concentrat doar asupra acestei discipline este ceva special. E o proba foarte solicitanta, care necesita si abilitati deosebite si o sincronizare perfecta.”

„Din fericire antrenorii nu mi-au spus ca Suzanne a iesit de pe traseu. M-ar fi necajit. Am intalnit-o la linia de sosire si era atat de trista. Ma bucur extraordinar de mult pentru medalia mea, dar totusi prea mare nu este bucuria, caci ar fi fost minunat sa stau pe podium alaturi de sora mea. Era visul nostru si ar fi fost posibil. Era pe drumul spre o medalie. E amar cand sora abandoneaza cu cinci porti inainte de final si rateaza o medalie. Din cauza asta nici eu nu pot sa ma bucur fara retineri. E dificil, caci pentru mine e cea mai minunata zi din viata, iar pentru ea s-a daramat intreaga lume. Nu e usor. Poate diseara reusim sa iesim impreuna la o bere. Pentru ea cel mai bine e sa uite de ziua asta cat mai repede.”

„Lindsey (Vonn) a avut mult ghinion aici. In slalom i-a fost foarte greu din cauza degetului rupt si increderea in fortele ei a avut si ea de suferit din cauza asta. Dar cred ca este foarte bucuroasa de aurul si bronzul castigate aici si ca tinand cont de circumstante este si ea foarte fericita.”

„E uluitor cum a reusit echipa noastra sa castige aici aur in trei discipline. Norocul a fost definitiv de partea noastra la aceste Jocuri. Avem niste ani foarte dificili in urma noastra, care au urmat dupa retragerea catorva schiori buni. Anul trecut am reusit sa castigam doua titluri la Campionatele Mondiale, acum trei la Jocurile Olimpice, nimeni nu se astepta la asta – asa repede se poate schimba situatia.”

„Au fost primele mele Jocuri Olimpice si sunt mai mult decat fericita cu rezultatele de aici. M-am zbatut in prima cursa, coborarea, dar apoi mi-am regasit ritmul. Acum trebuie sa raman focusata pana la sfarsitul sezonului, pe care il voi savura. Ar fi frumos sa castig globul de cristal la slalom si poate chiar pe cel mamre. Banuiesc ca nu va fi usor sa ma concentrez complet saptamana viitoare la Crans-Montana si apoi la finalele de acasa, din Garmisch-Partenkirchen. Sigur ca voi face tot ce pot si voi vedea ce va iesi. Oricum, nimic nu e mai bun decat doua medalii de aur aici.”

Marlies Schild (AUT) – argint: „Sunt foarte multumita ca am reusit o medalie, ca am luat argintul dupa cele prin care am trecut anul trecut. E o nebunie. Aurul ar fi fost un vis, si pentru scurt timp am sperat ca poate voi reusi, dar nu a fost sa fie. Am facut probabil in prima mansa prea multe greseli, care au costat prea mult. Ninsoarea n-a fost o problema, dar zapada a avut cam multe urme si de aceea am si gresit. Am stiut dupa prima mansa ca in a doua va fi nevoie sa nimeresti exact urmele celor dinainte, cam ca intr-o cursa de bob. A fost foarte dificil de schiat. Sus mi s-a parut ca se vede ceva, dar jos, pe abrupt, am observat ca nu se vede nimic. Am incercat sa raman in pozitie si sa las schiurile la vale. Am facut si o greseala mica, dar asa se intampla cand e asa greu. Am incercat totul si mai mult decat am reusit, nu se putea obtine astazi. Maria a avut un avans prea mare. Dar am argintul si sunt foarte fericita cu el. Am facut ceva bun din ziua de azi.”

„A fost greu sa vin aici stiind ca am o singura sansa. Sa am in cap gandul ca e o singura cursa, o singura sansa sa fac ceva, a fost greu la inceput. De aceea e un lucru mare ca am obtinut medalia de argint. Sunt foarte fericita cu ea, mai ales dupa accidentare. Si sunt fericita si ca pot schia din nou atat repede. In septembrie inca mai eram deprimata pentru ca nu stiam daca va functiona sau nu. Asa ca normal ca e grozav sa schiez relaxata acum si sa iau si argintul pe deasupra.”

„Acum un an ma gandeam ca voi veni aici doar ca spectatoare si de aceea tot ce e in plus, e un dar. Am muncit tot timpul ca sa ajung din nou sus macar o dat. Am reusit asta suveran in Lienz. Jocurile Olimpice sunt doar un bonus. De aceea am si fost atat de relaxata la start. Ce o fi, o fi.”

„Cu toata istoria din spatele meu si cu ce s-a intamplat tot anul trecut, asta este cu siguranta cea mai valoroasa medalie din toate cele opt pe care le-am castigat in cariera. Acum o pot savura mai bine si tot ce simt e mult mai intensiv decat inainte. Cand ma gandesc ca unsprezece luni nu am putut schia deloc si ca acum sase luni habar n-am avut daca voi mai fi vreodata rapida pe schiuri, atunci pot spune: am castigat argintul, nu am pierdut aurul. De fapt argintul acesta straluceste ca aurul pentru mine.

Sarka Zahrobska (CZE) – bronz: „Sunt foarte fericita cu medalia de bronz. Astazi o vom sarbatori, caci am muncit foarte mult pentru ea.”

Lindsey Vonn (USA) – abandon in prima mansa: „Ar fi putut merge si mai bine, dar sunt fericita si multumita, caci am o medalie de aur. Pentru ea am venit aici. Zapada de aici nu ma place. Eu sunt obisnuita cu cea dura din Minnesota sau Colorado. Sunt foarte bucuroasa pentru Maria. A facut o treaba uimitoare in mansa a doua, a fost grozav sa o vad schiind asa de bine in conditiile de aici.”