Epuizata de finalul taietor de respiratii al Cupei Mondiale, am neglijat ce s-a mai intamplat in saptamanile din urma. Important de tot: Jocurile Paralimpice. Exista in aceste intreceri ceva dincolo de sport. Sunt un hohot de ras aruncat sfidator soartei de o mana de oameni pacaliti urat de aceasta.
Nu o sa vorbesc de timpi, aici chiar nu conteaza. Fiecare participant, chiar si cei care abandoneaza pe parcurs au invins intr-o batalie aflata dincolo de maruntelele intreceri dintre sportivi. Anul acesta la Vancouver printre ei s-a aflat si o sibianca: Laura Valeanu. Fata schiaza cu proteza la piciorul drept daca nu ma insel, fara de care a ramas in urma unui accident de motocicleta. Stiu oameni cu doua picioare care incearca sa ma convinga ca ei nu pot schia, fiecare cu motivul lui imaginar. Pentru ea nici macar lipsa unui picior n-a fost un impediment.
A trecut de selectie si a participat la Vancouver in probele de slalom special si slalom urias. In prima n-a incheiat mansa intai. La urias a fost a 15-a dupa prima mansa si a mai urcat o pozitie in a doua dupa ce una din adversare n-a mai vazut linia de finis. De acum numele ei va ramane pe lista olimpicilor: Laura Valeanu, locul 14 la slalom urias. Felicitari, respect si daca ajungi vreodata pe aici si ti-ar placea sa ne povestesti mai multe, eu as fi onorata.
Pentru a redefeni locul de unde incepe imposibilul ar trebui stiut si ca invingatoarea din slalomul urias este o fata din Canada, Lauren Woolstencroft pe numele ei, care s-a nascut cu picioarele doar pana la genunchi si fara o mana. Doar ea a urcat pe podium, dar victoria le apartine in egala masura si parintilor care nu s-au lasat descurajati de mogaldeata neajutorata ce le-a fost pusa in brate la nastere. Au crescut-o in asa fel incat sa stea pe propriile ei picioare, chiar daca fizic i-au lipsit. Altfel cum ar fi reusit sa castige nu doar aceasta medalie de aur, ci pe toate 5 din probele de schi alpin „in picioare”? La baieti performerul vine din Germania, se numeste Gerd Schonfelder si a castigat aurul de trei ori: coborare, super-urias si urias. Celelalte titluri au revenit neo-zeelandezului Adam Hall si francezului Vincent Gauthier-Manuel.
Nu stiu de ce, pentru ca adrenalina creste atunci cand relatezi si altora ceva pasionant, pentru ca publicul a fost mai numeros si a sustinut schiorii mai cu suflet, pentru ca ochiul meu a prins cu mai mare usurinta dramatismul, pentru ca memoria pune un voal peste lucrurile intamplate prea demult, pentru ca anul acesta la fiecare cursa deciziile s-au luat in ultimul moment, sau pentru ca chiar a fost 
Traseul slalomului feminin a parut lent. Cu portile apropiate in inaltime, dar departate in stanga si in dreapta, linia deseneta de schiurile fetelor a fost multe serpentine stranse, pe care aproape toate au parut ca se chinuie sa accelereze. Greoi au aratat cele care au deschis prima mansa: Maria Riesch, Susanne Riesch, Sarka Zahrobska, fiecare intrecand-o pe cea dinaintea ei cu cateva sutimi. Si totusi timpii lor au ramas ca marca de neatins pentru toate celelalte in afara de una. 
Regula e ca mai intai coboara cei mai buni 7 schiori. Dar astazi primele patru locuri nu le-au apartinut lor, ci celor din al doilea esalon. Pe de o parte pentru ca dupa un sezon in care lupti etapa de etapa ca sa fii printre primii apare uzura, pe de alta pentru ca schiorii nou aparuti au nevoie de timp ca sa castige suficienta incredere ca sa incurce socotelile favoritilor. Si nu in ultimul rand, pentru ca in momentul de fata exista o inflatie neobisnuita de talente in aceasta disciplina. 
Schi alpin. Deocamdata. 