Law & Order

Serial politist american de referinta. Difuzat neintrerupt de doua decenii incoace, cu cativa pui care au si ei succes, care astazi isi canta cantecul de lebada in varianta originala. Spre tristetea fanilor, episodul de diseara il va incheia. Definitiv sau nu, depinde doar de puterea de convingerea a creatorului serialului, care cauta alte canale doritoare sa-l transmita din toamna, dupa ce NBC l-a declarat capitol incheiat.

Bun, bun, si care-i legatura cu schiul? Nu, nu este o crima pe zapada programata din greseala la sfarsit de mai. Ci serialul acesta este favoritul campioanei schiului alpin mondial. Nu numai ca l-a urmarit din copilarie, ci ca sa se motiveze atunci cand isi antreneaza conditia fizica (vara), il pune in fata aparatelor uneori, iar cand revine acasa inghite pe nerasuflate cate doua-trei episoade dintr-o privire. Si bineinteles este una dintre sustinatoarele inflacarate ale continuarii lui.

Asta insa n-ar fi fost suficient pentru a-l mentiona aici, cat e Lindsey Vonn de emblema a schiului prezentului. Profitand de faima adusa de titlul olimpic cucerit in Vancouver si de campania publicitara a schiului de performanta, gandita cu mare grija si promovata de campioana americana (voi reveni asupra acestui subiect), Lindsey si-a implinit un vis si a ajuns pe platourile de filmare ale serialului. Nu doar ca simpla vizitatoare, ci cu un rol mititel exact in finala acestui serial. A fost impresionata de profesionalismul actorilor, mai ales vis-a-vis de hlizeala ei entuziasta si neintrerupta care – conform propriilor declaratii – a cerut rabdare ingereasca din partea regizorilor.

Cat de nedreapta este autocritica severa a lui Lindsey vom putea estima abia dupa lansarea episodului in eter. Adica diseara (pe orar american) la NBC, sau de maine descarcand episodul cu pricina. Voi reveni cu un link. Exista multe linkuri cu episodul, de exemplu cel de aici. 🙂

Coincidenta face ca exact astazi sa inceapa pentru Lindsey si pregatirea sezonului viitor. S-a zis cu aparitiile la evenimente mondene, decernari de premii diversilor cantareti, lovituri de incepere a meciurilor in sporturi ceva mai americane decat schiul, incurajarea Lakersilor din tribune (sau sa fi fost suportera adversarilor), interpretarea cate unui rol in seriale favorite (urmatorul pe lista ar fi 30 Rock). De astazi opt ore pe zi, Lindsey va transpira la sala, inainte de a repune schiurile in picioare candva in toiul verii. Moment pe care il voi impartasi bineinteles cu voi, cei care va bucurati deopotriva de zambetul si de succesele ei.

2 păreri la “Law & Order

  1. Super articolul. Bine ai revenit, simteam lipsa unor articole noi si atat de bine scrise. Stiu. Mai e mult pana la iarna 🙂

  2. O sa mi se suie la cap laudele. 🙂

    Dar ma bucur ca am pentru cine scrie despre sportul care mi-e cel mai drag. De revenit abia pe la mijlocul lui iulie. Pana atunci sunt prinsa in proiecte de familie mai importante. De urmarit ce se intampla insa urmaresc mai departe. Si daca e ceva demn de mentionat o fac.

Comentariile nu sunt permise.