Mai intai a fost anuntul. Cu presa, blitzuri, declaratii sentimentale si lacrimi. Apoi au fost evenimentele mondene, atat de multe incat la un moment dat, apucandu-se sa le socoteasca, Hermann Maier si-a dat seama ca e mai ocupat decat pe vremea cand chiar facea ceva. Inca mai accepta si astazi invitatii, desi probabil ca nu asa de des, insa anumite obligatii raman in picioare si cand iesi la pensie. Raiffeisen i-a fost sponsor principal si uite asa l-am descoperit de dimineata zambindu-mi din poza documentand o aniversare (obscura pana la urma) a 20 de ani de la infiintarea bancii intr-unul din targusoarele regiunii in care locuiesc.
Ma gandisem sa mentionez incredibil de rapida disparitie de pe scena notorietatii vizibile a unuia pentru care calificativul titan nu-i nici limbaj de lemn si nici exagerare. Pana la urma Cupa Mondiala si-a vazut de drum, incununand cu lauri noi eroi, cu povesti la fel de acaparatoare, fara sa-i pese ca l-a pierdut. Dar cele 1000 de autografe ce i-au fost solicitate (intr-un loc cu o populatie de vreo 4000, unde exista suficient de multe activitati pentru ca aniversarea bancii sa nu fie magnetul vietii comunitatii) infirma ipoteza alunecarii in uitare.
De fapt, daca e sa judecam drept, nici Cupa Mondiala nu avea cum sa-l uite complet. A lasat in urma prea multe borne la care sa tanjeasca cei ce-i calca pe urme. Tripla lui Janka din Beaver Creek a fost imediat asezata langa cea a austriacului, singurul care mai reusise isprava in urma cu 10 ani. Iar colegii de pe partii, i-au mai zarit o vreme cu coltul ochiului umbra sprijinita in bete, cu schiurile de-a curmezisul pantei, cercetand acribic pista de concurs in diminetile curselor.
Disparitia lui Hermann din circul mediatic ce inconjoara Cupa Mondiala e probabil si consecinta a refuzului lui de a se mai arata langa partii. Poate a durut despartirea si a preferat sa astepte sa se inchida ranile. Cert e ca abia in Kitz, in ianuarie adica, a venit sa-si vada fostii colegi concurand. Iar apoi a disparut iar. Hoinarind de unul singur pe schiuri prin munti, descoperind pentru sine placerea schiului de tura. Hobby un pic prea zen pentru un spirit competitiv ca al austriacului ce a dominat schiul alpin timp de aproape un deceniu.
Asa ca anuntul cursei pentru cucerirea Polului Sud, a sunat mai aproape de Hermann cel gata sa se ia la tranta cu o noua provocare. Cursa va aniversa atingerea Polului de catre Amundsen in urma cu 100 de ani, se va desfasura tot pe jos – de fapt pe schiuri – ca si atunci, echipa lui Maier concurand cu una nemteasca, ce-l va avea ca lider pe Joey Kelly, muzicianul triatlonist, maratonist, sau mai pe larg sportiv de anduranta. Pe langa sef, echipele mai au un reporter tv (intrecerea este conceputa pentru a deveni show-tv – ORF si ZDF) si alti doi membri desemnati pe baza de selectie din publicul doritor de aventura. La capitolul reporter tv, austriecii au un avantaj, al lor fiind si el triatlonist, ca si Kelly.
N-au mai ramas de mentionat decat datele. In 8 decembrie, o zi dupa ce Hermann Maier va sufla pe tortul cu 38 de lumanari, echipele vor zbura spre Capetown, de unde vor porni mai departe spre Basis Novo, baza antarctica ruseasca. De aici se va da startul in ziua de Craciun, estimandu-se ca polul va fi atins in 9 ianuarie.
Si inchei cu un go, Hermann, go! de imprastietor complet nepartinitor de stiri legate de schiul alpin. 😆
Schi alpin. Deocamdata. 