Teribila Streif

Update 24.01: Desi presedintele federatiei declarase ieri ca astazi va incepe procedura de trezire treptata a lui Hans Grugger, prin reducerea medicamentatiei ce-l tine adormit, in comunicatul de presa de astazi se mentioneaza doar faptul ca starea lui este mai departe stabila. Desi exista o unda de optimism in anunturi, abia dupa trezire vor putea fi efectuate alte investigatii si se va putea stabili intinderea urmarilor accidentului.

Update 22.01 11:00: A mai trecut o zi linistita la spitalul din Innsbruck, starea lui Grugger este mai departe stabila, daca maine va fi la fel, doctorii vor putea spune cu certitudine ca va trai. Cum insa, ramane o necunoscuta pana cand va putea fi trezit din coma artificiala. Pana acum nu exista nici o informatie legata de cat de afectata a fost masa cerebrala. Stim doar ca a avut hemoragie si aceasta a fost oprita. Daca Grugger cel ce se va trezi va fi acelasi cu cel ce s-a accidentat nu se stie deocamdata.

Update 21.01 11:00: De cateva momente s-a incheiat conferinta de presa a medicilor de la spitalul din Innsbruck. Intr-un interviu ulterior, una dintre doctorite a clarificat ce au vrut sa spuna. Viata lui Grugger nu mai este in pericol acut. Complicatii mai pot aparea, dar daca nu apar, va trai. Operatia de ieri a durat cinci ore si jumatate. Restul problemelor, coastele rupte, sangerarea de la plamani, sunt minore pe langa gravitatea leziunilor craniene. Medicii au rezolvat problemele relevate de tomograf, care in aceasta dimineata nu mai exista. Urmarile la nivel neurologic nu pot fi insa prevazute cat timp schiorul e mentinut in coma artificiala, de care are nevoie deocamdata pentru a se reface mai rapid.

Update 21.01 dimineata: Noaptea a trecut fara complicatii. Dimineata aceasta medicii vor incepe investigatiile pentru a decide strategia optima pentru urmatoarea perioada.

Update: Hans Grugger a iesit cu bine din operatie, dar urmatoarele 24 de ore sunt critice. Pana maine doctorii se feresc sa vorbeasca despre sansele pe care le are.

In fiecare an isi cere obolul. Si nu unul obisnuit, pana la urma si pe Lauberhorn in Wengen, un schior – Stephan Keppler – si-a incheiat sezonul accidentat. Dar nu, teribila fasie pe care se tine de 80 de ani faimoasa coborare de pe Hahnenkamm (Creasta Cocosului), vrea mai mult. Si dupa ce s-a jucat cu viata lui Scott Mccartney acum trei ani si cu cea a lui Daniel Albrecht acum doi ani, azi ne-a aratat ca pauza fericita de anul trecut n-a fost decat o rasuflare trasa ca sa muste mai furioasa anul acesta.

In timpul antrenamentului de astazi pentru coborarea de sambata, singurul antrenament in conditiiile in care ieri a plouat, iar maine e programat deja super-uriasul, a cazut Hans Grugger. Chiar la inceput, in „Cursa de Soareci”. Pentru cei care nu stiu, e prima saritoare de pe traseu, probabil cea mai inspaimantatoare din tot circuitul Cupei Mondiale, in care schiorii zboara chiar si 80m, in functie de configuratia terenului pe buza saritorii si a vitezei cu care se intra in ea. Astazi, din ce povestesc restul celor care au incercat-o, e mai lunga decat de obicei. Iar suprafata partiei inainte de ea e foarte denivelata, facand dificila pregatirea directiei de zbor.

Grugger a decolat stramb, s-a intors in aer si a aterizat in cap. Nu vreau sa vad cum. De la impact nu si-a mai recapatat cunostinta. Acum e in sala de operatie a spitalului din Innsbruck, cu viata atarnandu-i de un fir subtire si ros pe alocuri.

Sper sa se poata face ceva si neurochirurgii sa aiba pricepere destula si maini sigure.

Publicitate

11 păreri la “Teribila Streif

  1. Un accident care m-a lasat inmarmurit. Nu cred ca exista vreo cazatura mai devastatoare decat cea prin dezechilibrare in saritura.
    Cred ca, asa cum fac si eu, multi se roaga pentru el. Sper doar ca leziunile cerebrale si toracice sa aiba rezolvare chirurgicala, pentru ca nimic nu este mai rau decat leziunile difuze, fara solutie chirurgicala.
    Mult noroc Hans!
    Probabil voi urmari curs,a dar cu un nod in stomac.

    • Da, multi se roaga. Pana si necredinciosii ca mine. Nu ma intreba la cine, ca nu stiu.

      Nodul nostru in stomac nu-i nimic, rau e ca ceilalti baietii vor schia cu el si asta poate fi amarnic de periculos. Of.

  2. Vestile par sa fie bune, desi in nici un comunicat nu se precizeaza concret bilantul leziunilor. Daca insa medicii austrieci nu iau in discutie pericolul vital, sunt destul de optimist.

    Oare pretul platit acestui sport nu este prea mare? Oare organizatorii probelor de coborare n-ar trebui sa acorde mai mult respect legilor fizicii? Oare exista vre-un coborator de top fara nici o operatie la genunchi? Cu ligamentele originale? Sunt doar intrebari retorice, nu cred ca e momentul sa dezvolt mai mult acum pe aceasta tema. Sa respectam suferinta austriacului si sa speram ca vom auzi vesti bune.

    Pana acum, pe pagina personala, Hans Grugger a primit peste 60 de pagini de mesaje de incurajare. Peste 350 de mesaje. Si probabil multe nescrise.

    • Medicii nu vor sa declare nimic cat timp nu sunt siguri ca scapa si cum scapa. Fiecare ora care trece e in favoarea lui. Dar pana maine seara nu e nimic sigur. Abia atunci va putea toata lumea rasufla un pic usurata.

  3. nu am vazut cazatura si nu am s-o vad mult timp, altfel nu m-as uita maine la cursa. normal ca sunt devastat de o asemenea tragedie…insa: niciun coborator din lume nu s-a apucat de ski fara sa stie exact la ce se baga. el a stiut intotdeauna riscurile incredibile pe care le are de trecut. nu consider ca sunt de blamat organizatorii, ca in cazut crimei de la olimpiada 2010 de la sanie.
    la cursa de la kitzbuhel iau parte doar oameni si soareci. iar un austriac a carui meserie este coborarea nu poate fi soarec.

  4. austria – elvetia = 0-4

    Azi, cu victoria Mariei la doamne si a lui Didier la domni, am asistat probabil la cea mai frumoasa zi de ski de cand ma uit eu la televizor la sportul asta. Daca una dintre ele era previzibila, cea a Mariei e halucinanta…si daca s-ar tine vara o competitie de ski la kitzbuhel, banuiesc ca cel care ar castiga-o ar fi unul dintre celebrii elvetieni D.
    daca doamna Vonn face mereu pe dracu’ in patru si ajunge intreaga jos, Didier e dumnezeu in clapari. tot respectul pentru cei care au reusit azi sa fie la 2 sec de castigatorii etapelor, iar pentru ceilalti mult noroc si sa se mai straduiasca. va fi si la anul competitie…

  5. Cuche e genul super-erou. E si un om jos palaria. Genul cavaler de moda veche. Nu degeaba e cel mai iubit sportiv elvetian de catre doamnele de peste 40 de ani. 🙂

    Nu inteleg scorul pe care il tii.

Comentariile nu sunt permise.