Dubla roiala a lui Grange

Kitzbühel nu e faimos pentru slalomul sau, dar o parte din aura ce inconjoara cursa de coborare de pe Streif se rasfrange si asupra cursei din ultima zi. Pentru ca e la fel de batran, pentru ca e la fel de darnic cu premiile si pentru ca atmosfera, desi publicul nu se strange in 45-ile de mii ca la coborare, e numeros, entuziast si bogat in personalitati cunoscute.

Schladmingul pe de alta parte e simbioza perfecta intre o partie pretentioasa, cel mai numeros public (anul acesta au fost 45000 de spectatori) si cea mai infierbantata atmosfera. Platformele pentru vizionare sunt instalate pe ambele parti ale partiei, spectatorii le umplu pana la inghesuiala maxima, iar schiorii trec infiorati printre cele doua rauri de incurajari, steaguri fluturande, talangi si focuri bengale. Caci desi sunt interzise, nimeni nu poate concepe slalomul din Schladming fara flacarile galben-rosii ce-si imprastie fumul rosiatic pe partie in momentele culminante. Cele in care coboara favoritii locali.

Care nu-si dezamagisera suporterii in 9 din cele 14 slalomuri tinute pana anul acesta aici. Ba chiar castigasera de patru ori la rand in ultimii ani. Asa ca rezultatul cu Benjamin Raich pe 9 si Manfred Pranger pe 12 a fost o trezire brutala. Dar aceasta este starea slalomului austriac sezonul acesta. Exact cea indicata de la prima etapa, in Levi. Nu ca n-ar avea schiori rapizi, au. Hirscher, Herbst, Matt. Cu totii au dovedit-o anul acesta. Dar dupa cum nu exista nici un merit in a cobori panta lent si sigur, nu exista nici in a strabate-o vitejeste pentru a sfarsi pe marginea ei. Schiorul bun tocmai asta stie, unde sa traga linia pe scala riscului ce si-l poate asuma. Si desi e drept, slalomul e un fel de mers pe sarma si se poate gresi usor, cand abandonurile se repeta atat de des ca in echipa Austriei, alarma ar trebui sa se auda din vestiarele antrenorilor si sportivilor pana in birourile federale.

Debusolarea austriaca a inceput inca din prima mansa, in care nici un schior nu a avut nici schiuri, nici strategie potrivite. Schiurile au fost cu canturi ascutite, potrivite pe gheata, stilul agresiv si impiedicat. In mansa secunda, Pranger, caruia 45000 de oameni ii cantasera Happy Birthday (a implinit 33 de ani) la finisul primeia, a ramas emotionat pana la lacrimi si a fost prea moale. Iar Benni Raich e in aceeasi suferinta care il tine de aproape doi ani departe de victoriile in disciplinele speciale (in combinata are una in decembrie 2009). Herbst si Hirscher au riscat prea mult, acesta din urma provocand un oftat urias si din rarunchi cand a ratat la penultima poarta. Penultima! Si asta dupa o cursa de vis.

Dar sa-i lasam pe perdanti si sa revenim la dubla separata clasic printr-o zi de luni: Kitz si Schladming. Orice slalomist viseaza la asa ceva. Nu conteaza ce partie sau zapada preferata are. Ii ceri: spune doua curse pe care vrei neaparat sa le castigi, exact doua! Si-ti va raspunde Kitz si Schladming. Pentru ca sunt cursele din tara in care sportul lor e religie si pentru ca o pot face in fata multimii de adoratori inexistenta oriunde altundeva. Si daca in Kitz n-a fost atat de greu pentru „straini” sa castige, austriecii avand mai degraba un record negativ, Schladmingul a fost al lor, iar dubla imposibil de realizat. Parca Pranger a reusit-o in 2005. Dar un strain? Cred ca niciodata. Pana anul acesta.

Grange a repetat fara sa vrea scenariul din Kitz. O prima mansa acceptabila, una secunda de pus intr-o expozitie de arta. De data aceasta si fara eroarea din Kitz, desi emotii a avut pana la urma mai multe. 85 de sutimi, cate a avut de recuperat sunt multe. Enorm de multe, mai ales pentru diferenta mica in locuri – cea dintre 4 si 1. Caci cu partia ceva mai grea decat la inceputul mansei – deh, zapada proaspata nu tine la fel de bine ca cea preparata cu apa si inghetata saptamani la rand – n-a putut conta pe urmele suplimentare ce-l vor trage in urma pe fruntasul suedez.

Dar Andre Myhrer si-a pus piedica singur pe traseul setat de propriul antrenor, caruia declarase ca ii stie toate combinatiile. Nu i-a desfacut ritmul ascuns decat prea tarziu, atunci cand pierduse tot avansul si inca patru sutimi. Permitandu-i lui Grange sa jubileze de pe primul loc in ambele slalomuri austriece.

Ceilalti doi schiori mai rapizi decat francezul in prima mansa cedasera deja, Mattias Hargin usor nesigur pe el, iar Ivica Kostelic prea temator pentru punctele pe care le-ar putea pierde in clasamentul general. Abia astept sa-i fie si lui clar ca nu mai are cine sa-l depaseasca acolo.

Acum urmeaza Mondialele si daca vreti un favorit e dificil de ales unul. Ivica Kostelic are medalie, ar prefera sa ramana sanatos pentru ultimele etepe ale Cupei Mondiale. Jean-Baptiste Grange are incredere cat tezaurul unui rege bogat, dar pana acum a clacat psihic la toate cursele de care pe care. Si atunci? Suedezii, Razzoli, Hirscher sau o surpriza. Mai putini favoriti decat cei enumerati nu va pot da.

Clasamentul etapei:

1. Jean-Baptiste Grange (FRA) 1:46,54
2. Andre Myhrer (SWE) 1:46,58
3. Mattias Hargin (SWE) 1:47,14
4. Manfred Mölgg (ITA) 1:47,47
5. Ivica Kostelic (CRO) 1:47,54
6. Axel Bäck (SWE) 1:47,69
7. Jens Byggmark (SWE) 1:47,72
8. Cristian Deville (ITA) 1:47,83
9. Benjamin Raich (AUT) 1:47,84
10. Naoki Yuasa (JPN) 1:47,90
11. Felix Neureuther (GER) 1:47,95
12. Manfred Pranger (AUT) 1:48,26
13. Nolan Kasper (USA) 1:48,74
14. Michael Janyk (CAN) 1:48,89
15. Markus Vogel (SUI) 1:49,07
16. Fritz Dopfer (GER) 1:49,35
17. Silvan Zurbriggen (SUI) 1:49,40
18. Mitja Valencic (SLO) 1:49,42
19. Ted Ligety (USA) 1:49,44
20. Urs Imboden (MDA) 1:49,63
21. Steve Missillier (FRA) 1:49,77
22. David Chodounsky (USA) 1:49,82
23. Trevor White (CAN) 1:50,09
24. Anton Lahdenperä (SWE) 1:50,51
25. Paul Stutz (CAN) 1:50,54