Cupa Mondiala in vizita la mine acasa

Acest post nu este finalizat. Are clasamentul la final si o relatare a cursei traita la fata locului, urmand ca intr-una din saptamanile viitoare, cand voi avea mai mult timp sa adaug pozele si filmuletele facute si sa dezvolt povestea. Cand e gata il urc lipit de titlu, ca sa-l vedeti si voi. 🙂

Toate planurile mari de cu seara au fost nimicite in Klaus. Cum uriasul fetelor era planificat pentru ora 10:00, am zis sa fiu la 9:45 in Hinterstoder, sa le vad pe primele 15-20 de fete la gondola si apoi cu inca trei sferturi de ora la dispozitie sa caut locul perfect de vazut cursa. Pe autostrada, inainte de iesirea spre Klaus semn: cine merge la Cupa Mondiala sa iasa aici. Iesirea spre Hinterstoder era cu una mai incolo, dar cu experienta buna a Semmeringului, am ascultat la semne. Si imediat dupa Klaus ne-am oprit. La 9:35. 12 km pana la tinta. Primii patru i-am parcurs in prima ora.

Bilete aveam, deja imi faceam planuri sa fac scandal si sa le cer banii inapoi. Dar urmatorii 8 km au curs mai bine si la 11:10 am parcat masina. La vreo 15 minute de mers pe jos pana la partia de concurs. Iar busuri… nu-s. Grrrr. Haida! Fuga, fuguta, cu pantalonii mei de schi de un alb mai alb ca albul prin baltile si mazga de pe drum – au fost 5-6 grade azi. Well, Cupa Mondiala cere sacrificii.

Am inceput sa auzim animatorul in clipa in care Klaus Kröll a preluat conducerea. Dupa ce am trecut de controlul de bilete am aflat ca Werner Heel e la conducere, apoi am zarit ecranul mare instalat in spatele tribunei principale cu orfii in direct si am vazut ca Peter Fill e pe drum.

Ocoleste pe dupa tribuna si iata partia, iata ecranul de la zona de sosire, cu ochelarii pe nas vizibile destul de bine, m-am oprit caci animatorul se ambalase. Ce avantaj fantastic, o secunda si nu stiu cat si spectatorii au inceput sa strige si sa fluture steagurile si harmalaia vesela a cuprins tot. Padure, partie, pantolonii mei albi cu stropi marunti maro pe margine si apoi si inima mea.

Toate indoielile, na, Cupa Mondiala ti-a trebuit, nu mai bine stateai acasa, uite, tocmai ai tai au dat-o in bara cu organizarea (ceea ce in privinta sosirii in statiune e perfect adevarat, proasta, proasta, proasta), s-au risipit si n-a mai ramas decat cerul senin, soarele placut, multimea jubilanda, Hannes Reichelt aparand de dupa damb in saritura, ultimele porti, drepte (??? oare de ce) si uraaaaaaaaa! Primul, si inca ce primul. Desi mi se paruse ca trece linia defensiv, ceea ce poate a si facut, cred ca a fost cel mai rapid acolo si zona de oprire era inca in panta. Care vazuta de jos pare ceva mai mare decat atunci cand o cobor.

Desi in realitate e blanda. Cam ca partia pe care au concurat fetele in slalomul din Flachau. Iar fata de ce e sus e nimica toata. Acolo sunt doua ziduri rosii bine, inghetate de obicei si care au plase pe margini inclusiv cand nu e Cupa Mondiala si apoi mai e „teava de tun”, o panta neagra geniala de la inceputul careia se vede totul pana jos si mie imi face parul maciuca de fiecare data cand ajung la buza ei. Si am parul lung. 😀

Acolo sub ea intentionasem sa ma plasez, pentru ca citisem pe net ca au ecran mare si se vedea si cea mai interesanta parte a cursei. N-a fost sa fie. Am intrebat mai apoi in gondola doi baieti de la scoala de schi din Hinterstoder daca se poate ajunge cu schiurile acolo si nu. Doar pe partea cu ecranul, ceea ce stiam deja, poteca spre intr-acolo neavand alta iesire decat partia, inchisa azi. Normal. Ei coborasera pana la un loc panoramic pe clapari.

Dupa ce s-a mai temperat bucuria tuturor pentru cursa lui Reichelt, atentia s-a indreptat spre urmatorul. Ba nu, mai intai i-am semnalizat fotografului personal ca eu raman acolo, intr-un loc din care mi-a zis ca nu poate face poze, ca are soarele in fata (eu am facut cateva, si in plus vreo doua-trei filmulete, nu stiu cum or fi iesit) si atunci l-am trimis la inghesuiala, langa garduri si cand ne-am reintalnit mi s-a laudat ca l-a prins pe Bode Miller.

Cu discutiile si indicatiile l-am pierdut pe Adrien Theaux, dar oricum n-a facut o cursa memorabila. De-acum atentie la cursa. Innerhofer, Kostelic, Baumann, toti au pierdut cel mai mult timp in acelasi pasaj. La iesirea de pe teava de tun, in niste viraje de slalom urias, ce i-a trimis pe baieti sa schieze pe o linie cam ca a mea de pe abrupt. Adica din margine in margine si inapoi. Kostelic s-a tinut cel mai aproape, dar tot la peste o secunda de Hannes. Clar, a facut baiatul o cursa ca in Beaver Creek, sau in Bormio acum cati ani? doi? trei?, unde i-a suflat la un punct globul lui Didier Cuche.

Toti au inceput bine si la fiecare neaustriac uralele s-au intetit la ultimul timp intermediar. De parca l-ar fi incurajat sa coboare, un vuiet ce te strabate de sus pana jos si inflameaza bucuria de a fi acolo. Dar nu, nu erau incurajari era satisfactia ramanerii lui Reichelt in frunte. Bucuria ca i-a murit capra vecinului.

Doamnelor si domnilor, Booooode Milleeeeer! Si iar uraaaaaa. Toata lumea, surprinzator ce multi suporteri are, Lindsey nu! Iar Bode a schiat partia asa cum trebuie. Ce mi-ar fi placut sa-l vad acolo unde terenul tinde sa dispara pe verticala. Cum se arunca in gol. La virajele tehnice insa si-a prins si el urechile, desi a redus intarzierea un picut sub o secunda.

O mica pauza, un clipulet cu doi copii de la scoala de schi din Hinterstoder care ne invata cum se merge in super-G cica, dar in afara de statul in pozitie, uite-asa, altceva nu par sa stie. Si inca o data ieeeeeee, un austriac la start. Benni Raich. In Badi Corner intra pe o linie ciudata, il trage in jos si virajul de lansare a ghiulelei pe tun e cam ascutit, dar merge bine de acolo si inca are avantaj la timpul intermediar urmator. Hop-hop-hop-hop Benni si inca un ieeeeeee cand sare deasupra noastra. Toata lumea striga. Komm, Benni, komm zice si animatorul si Benni vineeeee…. pe doi. Bucurie mare, Austria e pe primele doua locuri. Si mai vine unul.

Michael Walchhofer! Dar pentru el e prea limitat traseul, Michi e coborator, are nevoie de spatii si de viraje largi si libere, ceea ce traseul de azi n-a avut. Locul 8 nu-l prea bucura, dar hai, merge. Pana la final a picat pe 13. Glumeste totusi. „Am crezut ca slalomul urias e maine”. Moderatorul indeamna publicul sa-l aplaude pentru toate victoriile pe care le-a adus Austriei de-a lungul carierei. Da, azi se desparte de cursele de acasa. Pacat ca n-a prins o cursa mai buna.

Acum e acum. Sus mai sunt 5 oameni care pot strica bucuria multimii. Svindal nu. Janka? Hmmm. Janka, se incepe tremuratul, caci Janka da, are timpi verzi sus si toti ne tinem rasuflarea pana la ultimul interval, cand ieeeeeeee, inca o capra fara podium. E pe 4. Sa ne bucuram!

Si apoi s-a facut tacere. Brusca si totala, solida prin cotrast cu zarva de pana atunci. La start e Didier Cuche. Porneste si fiuuu, ce usurare, derapeaza pe unul din zidurile de care va ziceam mai sus. Pierde controlul schiurilor si pana sa-l recapete timpul zvarrrrr, a si zburat. Azi nu e o zi buna pentru veteranul nost’.

La Grünenfelder atmosfera e deja destinsa, iar sarbatoarea poate incepe dupa ce Guay lasa o poarta. Ni se spune ca iar l-au luat durerile de spate din cauza carora a facut aproape o luna pauza din decembrie pana in Kitz. Ghinionist baiatul, desi nu atat de mare precum colegii lui John Kucera si Manuel Osborne-Paradis. Mai bine niste dureri de spate decat accidentari cu operatii.

Si de acum nimeni nu mai acorda atentie la ce se intampla pe partie. Se canta, se striga, se bea bere, se leagana, se flutura steaguri, se face plaja. Numai langa mine, la baza tribunei, un om de ordine care se ia mai in serios decat ar trebui, intinde o panglica, facand un culoar. Atentie, spune in walkie-talkie, vin primii schiori si omul de la celalalt capat ii face semn cu mana ca a inteles.

Primii sunt niste baieti in combinezoanele nationalei austriece, dar pe care nu-i cunosc. Niste pusti de fapt. Cativa copii le cer totusi autografe. Schiorii „adevarati” nu apar decat cand e deja si fotograful langa mine. Peter Fill. Oamenii de langa mine ii intind afise, foi, sa le dea autografe. Intinde mana dupa pix, apoi se razgandeste, o baga in interiorul gecii si scoate de acolo fluturasi pe care ii imparte. Pe mine ma sare, dar a dat mai multi celor din jur si oamenii ii impart celor care ii vor. Sunt vederi cu el si cu autograful lui. Aha! Sunt mai dotati decat fetele, la cursele lor n-a avut nici una asa ceva.

Dupa o vreme trece Janica Kostelic, zorita rau. Incep sa vina tot mai multi, dar il aud pe comentatorul cursei: atentie, atentie, privirea iute la ecran si timpul e verde! Pe partie e Sandro Viletta. Ne da emotii elvetianul, nu atat pentru austrieci, e clar ca nu-i poate depasi, ci pentru Bode. Dar nu, la final incheie pe 6.

Si nu-mi strica perfectiunea zilei. Caci ce altceva pot astepta mai mult de la o cursa decat sa nu aiba accidentari, sa aiba o partie buna si aici desi sunt poate subiectiva, zic ca Hinterstoderul a excelat, vreme perfecta, victorie austriaca, ba chiar dubla, si Bode pe podium si el? Poate doar o despartire mai sentimentala de Michael Walchhofer, dar nu, m-as obraznici sa cer chiar totul.

Pana am plecat a mai trecut Werner Heel pe langa noi, am primit vedere si de la el, un american pe care n-am apucat sa-l vad din fata, sunt prea multe lucruri care atrag privirea la o cursa pe viu, si Ivica Kostelic, aparat de omul de ordine prea zelos de nu stiu cine, ca pe culoarul acela nu era nimeni. Ivica a trecut in graba mare, incercand sa evite multimea, care insa s-a strans la capatul culoarului. Asta este un alt lucru frumos la cursele pe viu. Vedetele n-au cum sa scape si fac bai de multime. La cursele cu mai multe manse, chiar mai multe.

Pe Ivica l-am mai vazut cand am mers cu schiurile spre gondola, in parcarea de sub statia din vale. Impreuna cu Janica, aranjand bagajele in portbagaj. Nederanjati de nimeni, desi nu mai era nici o gorila cu ei. Am urcat sus, am pranzit la cabana pe terasa careia stateau retrasi doi dintre pustii echipei Italiei (pe ei nu-i cunosc inca dupa chip) si am schiat pe o zapada perfecta. Jos avusesem impresia ca-i primavaratica, pentru ca acolo pe unde trecusera miile de spectatori se zaharisise. Dar nu, sub schiuri a avut exact consistenta care trebuie, suprafata foarte dura, totusi fara gheata.

Asa se explica de altfel cum a reusit Alexis Pinturault sa termine pe locul 6. Proaspatul campion mondial de juniori la slalom urias a avut numarul 62 de start! Imi pare rau doar ca nu i-a fost acordata atentia pe care o merita. Eu nu mai eram acolo cand a coborat si nu stiu nici macar daca animatorul l-a mai bagat in seama. Nu-i bai, vor veni alte curse, va avea numere mai bune la start si va fi aplaudat asa cum merita.

Asta a fost azi, maine plec la 7. Poate prind locuri de unde sa vad mai mult din cursa. 🙂

Clasamentul etapei:

1. Hannes Reichelt (AUT) 1:43,91
2. Benjamin Raich (AUT) 1:44,25
3. Bode Miller (USA) 1:44,84
4. Carlo Janka (SUI) 1:45,06
5. Ivica Kostelic (CRO) 1:45,10
6. Alexis Pinturault (FRA) 1:45,15
7. Sandro Viletta (SUI) 1:45,21
8. Werner Heel (ITA) 1:45,22
9. Christof Innerhofer (ITA) 1:45,28
10. Thomas Frey (FRA) 1:45,30
11. Tommy Ford (USA) 1:45,34
12. Klaus Kröll (AUT) 1:45,44
13. Michael Walchhofer (AUT) 1:45,50
14. Aksel-Lund Svindal (NOR) 1:45,52
15. Romed Baumann (AUT) 1:45,68
16. Kjetil Jansrud (NOR) 1:45,70
17. Patrick Staudacher (ITA) 1:45,83
18. Peter Fill (ITA) 1:46,03
19. Didier Cuche (SUI) 1:46,23
20. Adrien Theaux (FRA) 1:46,31
21. Ted Ligety (USA) 1:46,41
22. Andrej Sporn (SLO) 1:46,63
23. Matthias Mayer (AUT) 1:47,05
24. Matteo Marsaglia (ITA) 1:47,10
25. Joachim Puchner (AUT) 1:47,15
26. Tobias Grünenfelder (SUI) 1:47,31
27. Patrik Järbyn (SWE) 1:47,55
28. Gauthier de Tessieres (FRA) 1:47,60
29. Mattia Casse (ITA) 1:47,63
30. Jan Hudec (CAN) 1:47,66

3 păreri la “Cupa Mondiala in vizita la mine acasa

  1. Bravo Austria! Bravo Philipp!

    Bravo Hannes! Mi-a părut aşa de rău că a ratat podiumul la 1 zecime! Ar fi fost frumoasă o nouă dublă austriacă!

Comentariile nu sunt permise.