Jean-Baptiste Grange, ultimul campion mondial

Uneori viata este dreapta si indreapta lucrurile pe care le-a asezat candva gresit. Povestea lui Grange seamana un pic cu cea a lui Marlies Schild. Atata doar ca la el s-a intamplat totul mai recent. In 2009, la mondialele din Val d’Isere, francezii au asteptat aurul de la cel mai bun schior al lor, favorit in proba de slalom. Jean-Baptiste venea ca lider in Cupa Mondiala, si intr-un sezon cu 6 invingatori in cea mai tehnica proba, el se putea lauda cu doua victorii, sustinute si de doua pozitii secunde. Pana la urma a si castigat globul de cristal, dar acolo, in Val d’Isere, dupa ce se aflase pe 3 la finalul primei manse, a clacat in a doua. Presiunea. Un sezon mai tarziu a apucat sa schieze o data. Apoi si-a rupt ligamentele incrucisate, a fost operat si a vazut Jocurile Olimpice la televizor.

Acesta este de fapt sezonul de revenire al francezului. Pe care l-a inceput in tromba cu o victorie in Levi. Si chiar daca a urmat o cadere, datorata si unei accidentari usoare la umar, finalul lui ianuarie l-a gasit in plina forma, culegand victorii in Austria. A ajuns din nou la mondiale in postura de favorit. Dar aici altii au fost cei de la care s-au asteptat rezultate. Asa ca a tintit la titlu cu o prima mansa aproape perfecta si l-a agatat definitiv in mansa secunda, atunci cand partia deteriorata l-a obligat la greseli, dar le-a compensat asa cum adversarii directi n-au reusit.

Mansa incepuse cu parcursurile riscante ale celor ce din apropierea locului 30, au sperat sa profite de traseul inca proaspat. Alexis Pinturault si Filip Trejbal au reusit doar partial, caci pe alocuri n-au tinut schiurile pe o linie foarte exacta. Au reusit insa sa-l insoteasca Urs Imboden, care si-a pastrat cateva sutimi din avantaj pana la sosire, o buna bucata de vreme pe drumul la deal in sus in clasament.

Partia a cedat rapid si spre deosebire de fete, care au fost lasate (iresponsabil) sa dea in gropi, s-a incercat carpacirea cu cate o galeata de apa si sare presarata pe deasupra. Combinatia aceasta ar trebui sa provoace o inghetare superficiala. Nu stiu daca chiar a functionat. Nu mult dupa aceea, Felix Neureuther a distrus si ce mai ramasese din speranta unei medalii, iesind de pe traseu. L-a privit neputincios de pe margine pe Fritz Dopfer devenind cel mai bun neamt cu locul 21.

Pana la Mario Matt, cine a inceput bine si ar fi avut sanse la trecerea in frunte, a sfarsit alaturandu-se lui Neureuther in dezamagirea ratarii. Mario a fost de doua ori campion mondial pana acum, in 2001 si 2007. Stie cum se schiaza pentru titlu. Si ne-a aratat din nou. Din pacate pentru el, cu o singura mansa de vis, pe prima o ametise. In cea de-a doua, doar finalul a fost cam obosit, poate si de la zapada grea. De-ar fi putut tine ritmul ridicat pana la capatul capatului…

A stiut imediat dupa, ca a facut ceva grozav, dar poate nu destul. Uh, a rasuflat usurat la coborarea lui Cristian Deville (al treilea timp al mansei) si inca o data si mai puternic la cea a lui Julien Cousineau (al doilea timp), ce aproape l-a ajuns pe final. Deci zapada lasa inca loc de mai bine si pe ultima bucata. Si daca mai erau inca 12 schiori sus, iar Cousineau deja se apropiase la 5 sutimi, cum sa mai spere Matt la o medalie. S-a autoconvins ca n-are rost sa viseze.

Dar cei ce au schiat imediat dupa au tinut sa-l contrazica. Au riscat dincolo de limite si ba au iesit, ba au gresit. Oricum, l-au lasat sa stea pe primul loc. Iar sus au ramas doar 6. Mintea asta, gata oricand sa gaseasca speranta, chiar si in umbre. Intr-un colt, timida, s-a strecurat intrebarea: dar daca? Nu. I-a replicat Jens Byggmark, colegul de declin si renastere al lui Matt. Care a fost in aceasta cursa mai constant in puterea demonstrata pe partie. Cand parea sa nu mai existe drum drept si lin printre porti, suedezul l-a gasit. A ramas putin pe spate sus, la mijloc sau jos? Vi s-a parut, caci nimic nu l-a facut sa se clatine si nici nu l-a abatut din goana spre finis. Al patrulea timp din jumatatea a doua a concursului a fost destul ca sa taie 37 de sutimi din timpul lui Matt.

Pana la urma austriacului i-a lipsit chiar mai putin. Doar 21 de sutimi. Poate cele 21 de sutimi pe care le-ar mai fi putut reduce pe final. Sigur cele 21 de sutimi care l-au tinut departe de o medalie. Caci dintre cei cinci de sus, desi Kostelic a dormit pe drum, iar suedezii s-au salbaticit prea tare in incercarea de a-i rapi colegului lor medalia, Manfred Mölgg si Jean-Baptiste Grange nu si-au irosit complet avansul primei manse. Mölgg a facut o cursa tactica, de siguranta, care i-a pierdut argintul, dar i-a castigat bronzul, iar Grange s-a descurcat sa iasa cu fata curata din gramada de erori facute, scriind ultimele randuri ale ultimei pagini din istoria mondialelor din Garmisch-Partenkirchen.

Grange a stricat astfel regula numarului 1 la start din cursele tehnice, castigate pana la el de trei ori doar de schiorii ce trasesera lozul pilotului de incercare, invingand de pe a doua pozitie la start. Iar Mario Matt s-a alaturat lui Baumann si Raich, austriecii care au terminat pe 4, in probele in care nimeni n-a adus medalie tarii lor. Frustrant. Dar per total Austria are mai multe motive de bucurie, castigand in clasamentul pe medalii, urmatat de Franta, urcata acolo de aurul pe echipe si cel din ultima clipa al lui Grange. Dezamagita cea mare e Elvetia, cu o singura medalie, cea a lui Didier Cuche, si nu mai putin de patru locuri patru. In loc de sase medalii cate fusesera in plan.

Iar noi? Am ramas cu o singura calificare in mansa a doua, prin Sandra Narea. Nu-i blamati pe schiori totusi. Vina trebuie cautata in alta parte.

Clasamentul probei:

1.	Jean-Baptiste Grange (FRA)	1:41,72
2.	Jens Byggmark (SWE)	1:42,15
3.	Manfred Mölgg (ITA)	1:42,33
4.	Mario Matt (AUT)	1:42,54
5.	Julien Cousineau (CAN)	1:42,59
6.	Naoki Yuasa (JPN)	1:42,68
7.	Cristian Deville (ITA)	1:42,78
8.	Ivica Kostelic (CRO)	1:42,88
9.	Manfred Pranger (AUT)	1:43,03
10.	Andre Myhrer (SWE)	1:43,22
11.	Axel Bäck (SWE)	1:43,49
12.	Mattias Hargin (SWE)	1:43,59
13.	Mitja Valencic (SLO)	1:43,63
14.	Urs Imboden (MDA)	1:43,78
15.	Nolan Kasper (USA)	1:43,83
16.	Filip Trejbal (CZE)	1:43,84
17.	Alexis Pinturault (FRA)	1:43,91
18.	Christoph Dreier (AUT)	1:44,02
19.	Ted Ligety (USA)	1:44,17
20.	Trevor White (CAN)	1:44,42
21.	Fritz Dopfer (GER)	1:44,51
22.	Stefano Gross (ITA)	1:44,93
23.	Lars Elton Myhre (NOR)	1:45,57
24.	Adam Zampa (SVK)	1:45,64
25.	Justin Murisier (SUI)	1:47,28
26.	Kilian Albrecht (BUL)	1:47,64
27.	Markus Vogel (SUI)	1:47,75
28.	Ryunosuke Ohkoshi (JPN)	1:48,63
29.	Cristian Javier Simari-Birkner (ARG)	1:49,38
30.	Filip Zubcic (CRO)	1:50,48

Publicitate