Carlo Janka isi testeaza inima cu succes

Daca auzim de operatie la inima ne ingrozim, de una la degetul mare al mainii insa nu ne speriem. In urma cu 10 zile Carlo Janka a suferit-o pe prima. Tot in urma cu 10 zile Didier Cuche a trecut prin mainile chirurgilor pentru a doua. Lui Janka i s-a permis sa inceapa antrenamentele luni. Lui Cuche i s-a cerut sa stea doua saptamani departe de partii. Si in timp ce Didier a urmarit slalomul urias din Kranska Gora pe ecran, Carlo a fost protagonistul principal.

Elvetianul a schiat cablat la aparatura aflata la purtator, menita sa-i monitorizeze activitatea inimii. Rezultatele finale au indicat ca succesul n-a fost numai sportiv, ci si medical. Pulsul i-a scazut la final constant si rapid la valori considerate normale, fapt ce fusese anuntat imediat dupa cursa de impresiile subiective ale schiorului nostru. Victoria a prefigurat-o in prima mansa, atunci cand si-a intrecut toti adversarii in afara de Philipp Schörghofer. In cea de doua a fost suficient sa nu piarda tot avansul. Si a tinut pentru inima lui doua sutimi.

Austriacul ce conducea la jumatate, a crezut ca zapada striata de cei 29 de adversari poate fi trecuta cu aceeasi usurinta cu care o trecuse de dimineata pe cea atinsa de numai patru schiori. A parasit startul zorit, doar ca sa termine pe marginea partiei cateva secunde mai tarziu. Unde a ramas apoi minute intregi. A aflat ca odata cu placerea bucuriei ametitoare a succeselor, trebuie sa invete si gustul de fiere al caderilor din inalturi. Mult mai amare decat cele petrecute atunci cand esti la coada clasamentului.

Cele doua sutimi ale lui Janka au curmat fara mila visul cu ochii deschisi ai unui copil. Ce altceva este Alexis Pinturault cand nici macar nu a implinit 20 de ani? Campion de juniori a tot fost. Iarna aceasta pentru ultima data si cu elanul aurului mondial a patruns intempestiv si in lumea celor mari. Pana la el se furisase rusinat pe una din usile dnf1 (did not finish first run) sau dnq1 (did not qualify after first run) ale intrecerii. Primul slalom urias de Cupa Mondiala de dupa mondiale a fost de incercare. A incheiat pe 24. Al doilea a fost senzational. Nu chiar din prima mansa. Venit cu numarul 34, in prima parte doar si-a facut loc printre cei mai buni. Si de pe locul 16, a atacat ca fulgerul si adevarul e ca putini stiu cine si cum i-a lovit. Cand i-a vazut pe toti trecand spasiti in spatele lui, si-a zis ca poate vine chiar victoria. Insa Janka nu i-a lasat-o.

Pinturault a avut cel mai bun timp al mansei, clar inaintea lui Fritz Dopfer, ce a profitat, spre deosebire de pustiul francez, de al doilea numar de start. Un timp de o superioritate elocventa fata de coechipierii ce inca o data au dominat aceasta proba in corpore – pe locurile 3-5 in mansa secunda s-au aflat  cei doi Thomas, Mermillod-Blondin si Fanara, urmati de Cyprien Richard. Acesta din urma a pastrat astfel, de pe locul 4, contactul cu Ted Ligety care n-a reusit sa-l scuture definitiv din faldurile listei cu pretendenti la titlul final al probei.

Americanul a avut noroc tot cu prima mansa, la fel ca Janka. Atunci s-a instalat pe locul 3 si nu s-a dat mutat de pe el, chiar daca mansa a doua a mers neavantat. I-a facut juniorului campion mondial bucuria sa-l intreaca pe senior cu 10 sutimi. Si a profitat de prima mansa mai slabuta a lui Richard si de cele doua curse aproape catastrofale ale lui Aksel Lund Svindal. Care si el mai pastreaza cateva sanse mici la trofeu. Daca isi revine si-si aminteste cum se schiaza iute si fara greseala pana la finala din Lenzerheide.

Clasamentul etapei:

1. Carlo Janka (SUI) 2:27,05
2. Alexis Pinturault (FRA) 2:27,07
3. Ted Ligety (USA) 2:27,17
4. Cyprien Richard (FRA) 2:27,53
5. Thomas Fanara (FRA) 2:27,60
6. Matts Olsson (SWE) 2:27,95
7. Manfred Mölgg (ITA) 2:28,10
8. Hannes Reichelt (AUT) 2:28,23
9. Steve Missillier (FRA) 2:28,27
10. Massimiliano Blardone (ITA) 2:28,57
11. Thomas Mermillod Blondin (FRA) 2:28,71
12. Fritz Dopfer (GER) 2:28,74
13. Ondrej Bank (CZE) 2:28,85
14. Markus Sandell (FIN) 2:28,99
15. Romed Baumann (AUT) 2:29,22
16. Alexander Ploner (ITA) 2:29,36
17. Leif Kristian Haugen (NOR) 2:29,40
18. Ivica Kostelic (CRO) 2:29,44
19. Felix Neureuther (GER) 2:29,56
20. Michael Gufler (ITA) 2:29,59
21. Justin Murisier (SUI) 2:29,74
22. Aksel-Lund Svindal (NOR) 2:29,81
23. Florian Eisath (ITA) 2:29,82
24. Tim Jitloff (USA) 2:29,97
25. Kalle Palander (FIN) 2:30,00
26. Davide Simoncelli (ITA) 2:30,06
27. Marc Berthod (SUI) 2:30,23
28. Gauthier de Tessieres (FRA) 2:36,38
Publicitate

2 păreri la “Carlo Janka isi testeaza inima cu succes

  1. Excelent articol Pin, multumim inca o data. A devenit deja obicei: vazut cursa, placut cursa, citit apoi comentariu Pin, inteles mult mai multe din ce am vazut. 🙂 Este ca vizita unui sit arheologic. Cu ghid totul prinde viata.
    Cat despre operatia lui Carlo Janka as face o mica precizare, in sensul ca nu a fost o operatie in sensul clasic al cuvantului. Adica nu a fost cu bisturiu, sange, cusaturi si alte asemenea. A fost o procedura (de mare performanta, care se face si la noi) prin care printr-un tubulet subtire introdus prun artera femurala s-a ajuns pana in cord si cu ajutorul unor „sarmulite” subtiri s-au descarcat in cateva locuri curenti de radiofrecventa care au intrerupt niste circuite care ii dadeau dupa cursa pulsuri mari. Se scoate tubuletul se pune un pansament si gata. Pe scurt cam asta a fost procedura. In 24 de ore esti acasa. De aceea recuperarea a fost atat de rapida. Asta nu-i stirbeste cu nimic din merite. Din spital aproape direct pe podium! Ce psihic trebuie sa aiba! Deh, Ice Man.

  2. Radu
    Multumesc frumos de detalii. Chiar ma intrebasem citind ce s-a intamplat exact, ca m-am incurcat in termenii medicali nemtesti. Mi-am dat seama ca trebuie sa fi fost ceva usor, daca s-a refacut atat de repede. N-a stat deloc in spital. S-a dus, i-au facut ce trebuia si l-au trimis acasa in aceeasi zi. Dar asa-i ca-i grozav baiatul? 🙂

    Apropo, m-a amuzat si cum a vorbit de Pinturault, ca un veteran cu ani multi de experienta. Cu respect fata de „asta micu'”. Cool.

Comentariile nu sunt permise.