Cel tanar, cel peren, cel rapid

Didier Cuche a caracterizat-o foarte bine: o cursa intr-o cursa. Finalele din Lenzerheide au fost deschise de o cursa ca oricare alta: coborarea masculina. Dar in interiorul ei, fara treaba directa cu podiumul, s-a mai desfasurat una, cea dintre veteranii Michael Walchhofer si Didier Cuche. Separarea neta in doua lucruri distincte a facut-o din nou soarele.

I-a rasfatat pe primii schiori si exact la fel ca in Kvitfjell cu cinci zile inainte, primele doua locuri au revenit celor cu numere mici la start. Joachim Puchner, austriacul ce duminica urcase pentru prima data pe podium, intr-un super-G, a fost cat pe ce sa produca supriza cea mare in coborare. O singura sutime i-a lipsit pana la urma.

Cu ea a castigat prima victorie Adrien Theaux, schior tot din afara cercului de favoriti, dar cu destule clasari de top 10 in ultimele sezoane, care sa-l recomande mai calduros decat pe Puchner. Pe partia dificila tehnic, cu multe viraje create de teren cazand in pante abrupte si adunate in jgheaburi accidentate, cursa a devenit de la un schior la altul tot mai salbatica. Cei doi au vazut pe unde merg si au atacat neinfricati.

Aksel Lund Svindal, numarul 11, a mai prins ultimele raze, desi lumina devenise deja difuza. I-a ajuns pentru locul 3, cat sa-l salte in clasamentul general la 4 puncte de podium si de Carlo Janka, ce n-a riscat orbeste si n-a terminat decat pe 10.

Dupa Svindal a venit bezna. Cine a schiat atunci cand se aduna norii deasupra unei partii stie cum e. Zapada si aerul se confunda si devine tot mai greu sa decizi care e pozitia verticala. Asa au trebuit sa schieze Michael Walchhofer si Didier Cuche, aflati la start unul in spatele celuilalt, cu numerele 21 si 22. Rezultatul se cunoaste. Michi a incheiat al 13-lea, Didier al patrulea. Austriacul a ramas cu mana goala, elvetianul si-a insusit cel de-al patrulea glob de cristal in proba de coborare. Diferenta a facut-o ceea ce este fiecare dintre ei.

Michael Walchhofer, la aproape 36 de ani, cu o cariera impresionanta, in care a castigat aproape tot ce era de castigat, si-a cladit in paralel o viata pentru dupa retragere. O familie frumoasa, sotie si trei copii marisori de acum, un hotel care sa le asigure un trai linistit si cand nu va mai castiga din schi, lucruri care reduc si din atentia si din importanta acordate schiului. La fiecare start din ultimii 6 ani, s-a gandit ca le este dator alor lui sa ajunga intreg jos. Doar la umbra acestui gand si disponibilitatea ultimului risc dispare. De aceea n-a devenit niciodata dominatorul pe care l-ar fi permis talentul urias.

Didier Cuche pe de alta parte, la aproape 37 de ani, cu o cariera la fel de impresionanta, este inca modelul tuturor mamelor de fete nemaritate din Elvetia. Darlingul aspirantelor la socrie. E singur, iar viata lui e schiul. Are hobby-uri, preocupari caritabile, dar de contat peste toate, conteaza doar schiul. Dupa ce s-a necajit cu Hujara saptamana trecuta si a facut cateva declaratii pline de amaraciune, a convocat o conferinta de presa pentru seara de dinaintea coborarii. Fapt neobisnuit, serile dinainte de curse importante fiind rezervate exclusiv concentrarii si odihnei. Iar sambata era oricum programata o conferinta de presa Head, la care lumea astepta ca elvetianul sa-si anunte planurile de viitor. Asa s-a infiltrat temerea retragerii lui in minti si inimi.

Dar Didier, dupa ce i-a fiert putin pe ziaristi expunand starea de fapt, a zis mustacind: nu, nu ma retrag. Nu are motive. E indragostit de sportul asta, il cunoaste pe dinauntru si pe dinafara, si fara el si-ar amputa sufletul. Zic eu, el a adaugat alte lucruri.

Mai e o diferenta intre cei doi. Lui Michael Walchhofer ii pasa de asteptarile celorlalti. Nu vrea sa le dezamageasca, schiaza intr-un fel pentru motive gresite. Lui Didier ii este egal. Victoriile sunt pentru el, nu pentru ceilalti.

In coborarea finala din Lenzerheide amandoi au stiut ca nu se mai poate castiga. Ca punctele in afara podiumului se dau cu zgarcenie si ca elvetianul are nevoie nu numai sa fie mai bun decat austriacul, ci si sa puna multi adversari intre ei. In coborarea finala din Lenzerheide, ca intr-o baba oarba jucata in goana, Michael Walchhofer si-a dorit sa ajunga jos intreg si s-a temut ca ar putea pierde globul. Didier Cuche, sperand ca uralele auzite au fost pentru locul slab al lui Walchhofer, si-a dorit sa alunece cat de repede se poate atunci cand nu vezi pe unde mergi si nu s-a temut de nimic.

Pana aproape de final au fost egali. Pe ultimele sute de metri, Didier a riscat nebuneste. Michi insa n-a indraznit. De aceea, atunci cand Didier a trecut linia de sosire, Michi a fost cel care i-a aratat cu degetul mare ridicat in sus, ca el e invingatorul in cursa din cursa.

Clasamentul etapei:

1. Adrien Theaux (FRA) 1:22,94
2. Joachim Puchner (AUT) 1:22,95
3. Aksel-Lund Svindal (NOR) 1:23,10
4. Didier Cuche (SUI) 1:23,25
4. Christof Innerhofer (ITA) 1:23,25
6. Peter Fill (ITA) 1:23,30
7. Patrick Küng (SUI) 1:23,39
8. Beat Feuz (SUI) 1:23,53
9. Yannick Bertrand (FRA) 1:23,56
10. Carlo Janka (SUI) 1:23,62
11. Michael Walchhofer (AUT) 1:23,64
12. Johan Clarey (FRA) 1:23,93
13. Erik Guay (CAN) 1:24,08
14. Dominik Paris (ITA) 1:24,10
15. Klaus Kröll (AUT) 1:24,35
15. Bostjan Kline (SLO) 1:24,35
15. Werner Heel (ITA) 1:24,35
16. Romed Baumann (AUT) 1:24,51
17. Ted Ligety (USA) 1:25,07

2 păreri la “Cel tanar, cel peren, cel rapid

Comentariile nu sunt permise.