Ce-au zis baietii dupa slalomul final

Giuliano Razzoli (ITA) – castigatorul finalei slalomului din Lenzerheide: „M-am simtit bine astazi. In ultimele saptamani mi-am dat seama ca sunt din nou rapid. Dupa o prima mansa solida, am schiat bine in partea superioara a celei de-a doua, dar apoi am facut o greseala chiar inainte de finis. Mi-am dorit mult victoria astazi. E fantastica, fiindca in acest sezon m-am accidentat la inceput, apoi am avut o perioada dificila, in care am iesit de pe traseu in multe curse, dar acum sunt aici, in varful podiumului, in ultima cursa, de unde privesc spre viitor si spre sezonul urmator. Nu exista nimic mai frumos decat sa castigi dupa ce ai suferit o accidentare. Multumesc Lenzerheide. Grazie mille!

Mario Matt (AUT) – locul 2: „Sigur ca mi-ar fi placut sa castig. E o intarziere mica, dar am avut si noroc cu sutimile in acest sezon, in Bansko am castigat cu un avantaj de doar patru sutimi, asa ca e in ordine. Dificultatea a fost astazi brutala. A fost rau inca din prima mansa, dar trebuie sa te adaptezi. Nici celorlalti nu le-a fost mai bine. Zapada a fost de la bun inceput primavaratica, dar in mansa a doua partia s-a stricat si mai tare. Iar vizibilitatea a fost foarte proasta, practic n-am avut deloc lumina. A fost un fel de zbor orb. A trebuit sa nimeresti urmele si sa te zbati pe ele pana jos. Am incercat tot ce s-a mai putut.”

„Sunt totusi multumit si de mansa a doua. Dupa ce obtii cateva succese, totul iti face mai multa placere. Acum trebuie sa bagam ajustarile facute la cutie si sa le scoatem iar la toamna. Obiectivul pentru anul viitor este globul de cristal, dar si altii il doresc.”

Marc Gini (SUI) – locul 4: „Mi-ar fi placut mai mult un loc pe podium. Dar bucuria pentru locul patru este mai mare decat supararea. Am stiut ca sunt rapid. In sfarsit am reusit sa arat ce zace in mine. Iar faptul ca aceasta s-a intamplat la mine in tara, face totul si mai frumos. Pana acum lucrurile n-au mers cum mi-as fi dorit din cauza maruntisurilor. Dar faptul ca am terminat asa sezonul, ma motiveaza suplimentar in perspectiva iernii viitoare.”

Michael Janyk (CAN) – locul 5: „Sunt fericit sa termin pe locul 5. Inca un rezultat strans. Conditiile nu au fost optime. Am pornit in prima mansa cu un plan si m-am trezit aruncat de colo-colo, dar m-am adaptat si am facut schimbarile necesare in mansa secunda.”

Ivica Kostelic (CRO) – locul 18 in cursa, locul 1 in clasamentul disciplinei, locul 1 in clasamentul general: „Castigarea Cupei Mondiale la slalom a fost un moment plin de bucurie si de emotii. Am muncit foarte mult pentru el. Am asteptat noua ani aceasta ocazie. E al doilea glob in slalom. A fost important sa-l castig si il merit pe deplin. Cred ca anul trecut m-am antrenat pentru slalom mai mult decat oricare adversar. Am avut un ianuarie incredibil. A fost foarte important ca am ramas sanatos intregul sezon.”

„Slalomul este cea mai puternica disciplina a mea, dar in ultimii ani, desi am fost aproape de castigarea globului, de fiecare data s-a intamplat ceva. Am avut de fiecare data rezultate bune, dar a trebuit sa lupt cu accidentari, din cauza carora am ratat cateva curse si n-am mai reusit sa castig trofeul dupa 2002. Tatal meu a zis ca trebuie sa schimbam ceva si am acordat o atentie speciala pregatirii slalomului. Ne-am antrenat pentru slalom ca niciodata si portile de slalom n-au lipsit din nici o zi de antrenament.”

„Cam din Bansko am inceput sa cred ca nu mai pot fi intrecut in clasamentul general. Globul cel mare este cea mai de seama distinctie pe care o poate primi un schior alpin. Ca sa ajungi la el, e nevoie de doua lucruri: bani si zapada. Iar noi in Croatia nu avem de nici una. De aceea succesele mele sunt un semnal important si pentru celelalte tari mici. E important sa se vada ca in schi poti ajunge in frunte si numai cu munca multa si cu folos, chiar daca nu ai conditii bune pentru performanta.”

„Astazi nu m-am simtit deloc in largul meu pe partie. In prima mansa am crezut ca merg bine, dar n-a fost asa. Am atacat si totusi n-am terminat intre primii. Cand Jean-Baptiste a abandonat, s-a scurs si toata motivatia din mine. Imi simt corpul golit. Nu mai am pic de putere. Acum imi voi lua liber cateva zile ca sa ma recuperez. Peste cateva saptamani am de gand sa reincep antrenamentele. Pregatirea de primavara este excelenta, fiindca toata presiunea e dusa. Asta ma ajuta si sa imi reincarc bateriile golite.”

„Este un moment cu o mare incarcatura emotionala pentru intreaga echipa. Janica, sora mea, s-a bucurat si ea enorm. Apreciez tot ce a facut pentru mine, dragostea si pasiunea ei m-au ajutat sa-mi indeplinesc obiectivele. Intreaga echipa este incantata. Este satisfacator si aproape coplesitor sa-ti atingi telurile dupa ce ai muncit atat de mult pentru aceasta.”

„Concurenta in slalom este foarte mare si oricare dintre schiorii din top 5, ar putea fi numit cel mai bun schior din lume. Toti pot schia rapid in anumite conditii si in anumite situatii. E dificil sa te desprinzi in frunte din acest camp apropiat valoric si asta ma face foarte mandru.”

„In sport tintesti in permanenta spre impingerea mai departe a propriilor limite, incercand sa fii mai rapid si sa castigi mai multe medalii, indiferent de numarul celor deja castigate. Imi doresc sa castig pana la urma medalii in toate cinci disciplinele si sa-mi dezvolt potentialul in probele de viteza. Desigur, sanatatea este un factor important. Trebuie sa ma asigur de mentinerea unui corp sanatos. In ultimii ani, mi-am ajustat antrenamentele in asa fel incat sa am suficient timp pentru recuperare si posibilitatea reincarcarii bateriilor.”

Jean-Baptiste Grange (FRA) – abandon in prima mansa, locul 2 in clasamentul disciplinei: „E dur, cand schiezi pentru globul de cristal si iesi de pe traseu. Conditiile de zapada si vizibilitate au fost foarte dificile. Sus am facut o greseala grava si apoi am vrut sa risc totul. Dar pot fi multumit, caci am castigat aurul mondial si trei curse de Cupa Mondiala in acest sezon, care, nu uitati, a fost sezonul meu de revenire dupa accidentare.”

Publicitate