A doua cariera a lui Matthias Lanzinger

Cand a fost clar ca Lanzinger scapa cu viata, dar inca nu se trezise dupa operatie si nu stia ca ramasese fara picior, Peter Schröcksnadel, presedintele federatiei austriece de schi, a facut o sugestie pe care inca o percep ca fiind de un cinism oribil. Era in contextul in care cei pentru care pierduse Lanzinger piciorul se grabeau sa caute solutii care sa-i asigure un trai lipsit de griji in urma accidentului. Toata lumea dadea interviuri, solutiile curgand mai vartos ca mierea vorbelor lor si atunci Schröcksnadel a rostit, privind in camera cu superioritatea pe care isi imagineaza ca i-o confera pozitia, ceva genul: si cine stie, poate ca va reveni in sportul de performanta si va concura la Jocurile Paralimpice.

Am inghetat. Nu era vorba ca n-ar fi fost o alternativa, dar asa cum vad eu lumea ideala, lucrul acesta ar fi trebuit sa fie initiativa schiorului. Impresia lasata (mie) a fost ca in loc sa-i ofere protectia de care era clar ca va avea nevoie, Schröcksnadel se oferea sa-i ia si celalalt picior.

Intre timp au trecut mai bine de 3 ani. Matthias a respectat programul recuperarii, a invatat sa mearga cu proteza, sa dea cu piciorul fals in minge si mai nou sa schieze. Fara nici un gand concret, profesional intrase deja pe usa deschisa de ORF si a realizat tot sezonul trecut emisiuni foarte interesante difuzate duminica de duminica ca supliment de seara la cursele weekendului.

Dar nu poti schia fara sa te apuce dorul de mai mult. Si pana la urma s-a decis sa revina in competitii. S-a antrenat toata vara, telul fiind un titlu olimpic in Soci. Pana acolo trebuie sa se impuna printre schiorii paralimpici (sistemul este similar cu cel FIS, in urma curselor se acorda punctaje ce depind pe langa pozitia obtinuta, de categoria intrecerii si de nivelul adversarilor). Sezonul acesta telul este abordarea Cupei Europei, pentru al carei start s-a apucat sa-si scada coeficientul in primele curse printre schiorii „in picioare”.

Poate ca este un pic nedreapta amestecarea tuturor celor ce nu-si pot folosi mainile sau picioarele proprii, dar aceasta e categoria la care trebuie sa lupte. Primele competitii, doua slalomuri (adio cariera de viteza, la paralimpici tre’ sa-si incerce norocul in toate probele) s-au tinut deja in urma cu o saptamana intr-o hala de schi din Landgraaf, Olanda. Si – surprise, surprise, sau poate nu – Matthias a urcat din prima pe podium. Primii doi clasati sunt veterani specialisti, Alexandr Aliabiev (Rusia) si Markus Salcher (Austria), dar pe restul de peste 20 de concurenti i-a intrecut la finalul celor trei manse obligatorii.

„A fost o experienta frumoasa si un sentiment nou sa ma aflu iar la startul unei curse dupa 3 ani” a declarat Lanzinger usurat dupa debut. „Deocamdata nu ma intereseaza atat de mult clasarea, cat intarzierile, care influenteaza punctele ce-mi dau dreptul unui start in concursurile de clase superioare” a adaugat el usor nemultumit de ratarea unui timp mai bun in ultima mansa, in care aproape a iesit de pe traseu la o combinatie de porti in ac de par. Dar s-a grabit sa completeze mai apoi: „sunt foarte bucuros ca am aplicat inca din prima cursa ceea ce am exersat si ca mi-am atins telul.”

Aceiasi ocupanti si in aceeasi ordine au urcat pe podium si in cea de-a doua zi de concurs, de aceasta data Lanzinger scazand intarzierea la sub 2 secunde (in prima fusesera peste 6).

Rezultatul l-a propulsat in fruntea echipei austriece de „tinere sperante” in care este inclus deocamdata si aceasta i-ar putea aduce mutarea in echipa de Cupa Mondiala mai devreme decat s-ar si ne-am fi asteptat. In continuare urmeaza o incercare a fortelor in super-G si apoi cele 7 escale de Cupa Europei: 3 in Austria, restul cu cate o oprire in Italia, Spania, SUA si Canada.

Bafta Matthias si sa te vedem cu medalie olimpica la gat!