Din tabara ranitilor

Inainte sa intram serios in noul sezon sa vedem pe cine si la ce nivel contam iarna aceasta. Bun, iarna e un pic hazardat sa numim ce se intampla deocamdata la noi in Europa, dar speranta moare ultima si poate pana peste 3 saptamani cand probabil ar fi urmatoarele curse aici se intampla ceva (cursele din Val d’Isere sunt cvasi-mutate in State, decizia definitiva urmand a fi luata maine).

Pe de o parte avem convalescentii verii reveniti dupa accidentari, pe de alta noii suferinzi, care vor rata partial sau in intregime sezonul. De uitat nu-i voi uita nici pe cei care, desi vor concura, ar putea sa nu se prezinte la nivel maxim chinuiti de dureri diverse. Din pacate, caravana Cupei Mondiale seamana din ce in ce mai mult cu o infirmerie ambulanta. O voi lua cronologic, incepand cu intamplarile verii.

Pe final de iunie Nadia Styger a anuntat ca a decis sa se retraga. Ultima cursa in care a fost prezenta la start, la finalele sezonului 2009-2010 de Cupa Mondiala, in Garmisch-Partenkirchen a incheiat-o pe podium. A sarbatorit cum se cuvine, dar n-a stiut „ca a fost si ultima cursa”, dupa cum a declarat la anuntul retragerii. In sezonul urmator a urmat o poarta agatata cu mana in timpul unui antrenament din noiembrie, in Canada, ce a dus la o accidentare grava. A respectat indicatiile doctorilor, sperand ca in vara sa reia antrenamentele si sa fie doar o pauza de un an in cariera, dar progresele au fost prea mici ca sa-i permita sa inceapa cum trebuie in noul sezon. Cum nici varsta nu mai are rabdare cu ea, la cei aproape 33 de ani, a hotarat sa renunte. Nadia Styger a fost nucleul echipei elvetiene, facand tranzitia intre doua epoci de succese, despartite de o falie in care schiul din tara cantoanelor ar fi parut, fara ea, in moarte clinica. Nici una dintre fetele noi nu a ajuns inca la palmaresul ei in Cupa Mondiala, in care are patru victorii. Doar la intrecerile mari i-au ramas interzise medaliile, ea ocupand toate locurile posibile intre 4 si 9, fiecare cate o data. Pentru o clasare mai buna ar fi avut poate nevoie de inca o intrecere mondiala. N-a mai avut putere s-o astepte. Petrecerea de despartire (campeneasca), a tinut-o doua luni mai tarziu, cu 300 de invitati. In civilie isi va deschide un centru de fitness.

Deocamdata nu la fel de drastica e situatia lui Julien Lizeroux, desi optimismul e inca alungat din vestile despre el. Anul trecut l-am tot vazut chinuindu-se in manse, schiind crispat si complet lipsit de stralucirea ce i-a adus un titlu mondial, de parca uitase arta slalomului. Sezonul acesta din pacate nu va concura deloc. In cel trecut a mers prost pentru ca initial s-a incapatanat sa schieze in ciuda durerilor constante. Pe care nu le-a mai suportat in februarie, cand s-a operat la genunchiul stang. Fara succes. Genunchiul nu-i sanatos, durerile persista Lizeroux avand nevoie de o noua operatie, care-i cioparteste nemilos calendarul iernii 2011-2012.

Austriecii au parut urmariti de blestem iarna trecuta, pierzand cinci schiori de victorie in doar cateva saptamani. Daca Hans Grugger mai are inca un drum lung in fata pana la startul in concursuri, ceilalti patru au inceput pregatirile pentru noul sezon din timpul verii. Georg Streitberger (fractura dupa ce a cazut in cursa din Chamonix) si Marcel Hirscher (fractura la laba piciorului in Hinterstoder) de la bun inceput, Mario Scheiber (fracturi multiple – fata si umar – dupa o cazatura la antrenamentul oficial din Chamonix) luand contact cu zapada la mijlocul lui iulie, o luna mai tarziu revenind pe schiuri si Benjamin Raich (ruptura de ligamente la proba pe echipe de la CM). La inceput de august, Mathias Berthold raporta despre ei: „Georg Streitberger participa de mult deja la programul complet. Rezultatele lui Mario Scheiber sunt o nebunie (el mai avea dureri n.t.). Benni Raich se pregateste ca un apucat pentru ca la sfarsitul lui august sa urce iar pe schiuri. Marcel Hirscher este la fel de furtunos si agresiv ca inainte de accidentare.”

La Streitberger, Hirscher si Raich situatia e simpla. Totul a mers conform planului, iubesc schiul poate chiar mai mult ca inainte, sunt motivati si nu exista motive de ingrijorare. Mario Scheiber e insa intr-o postura delicata. A cumpanit mult in primavara daca mai are sens sa continue cu performanta. Am avut indoieli ca o va face. Moralul i-a fost inca dinainte la pamant din cauza frecventei cu care se intampla accidentarile. Acum il doare iar spatele, atat de rau incat a parasit Canada in urma cu cateva zile. Mare pacat de talentul lui, daca nu se petrece o schimbare miraculoasa in bine in starea lui mi-e teama ca nu-l vom mai vedea.

Benni Raich a avut de indurat cea mai anevoioasa recuperare dintre cei acum activi. Dar la fel de silitor ca atunci cand este vorba de antrenamente, a urmat cu strictete planul terapeutic. A asteptat cu rabdare ziua in care i s-a permis sa schieze din nou, rabdare ce s-a epuizat totusi in ziua amintita, cand, la 6 luni si o zi distanta de accidentare, fix la 7 dimineata, austriacul s-a prezentat pe partie in Sölden, cu un singur gand in minte: sa fie prezent pe aceeasi partie si la startul primei etape a Cupei Mondiale. „Mi-a fost foame sa las urmele schiurilor pe zapada. Instinctul virajelor a revenit pe loc si n-am simtit nici o durere. A fost cool si mi-a facut placere” anunta fericit dupa prima sesiune pe zapada.

Iar apoi a continuat cu detaliile: „pana acum n-am stat niciodata atat de mult departe de schi. Iar nerabdator esti chiar si atunci cand iti despachetezi echipamentul dupa doar 3 saptamani de pauza, il pregatesti si apoi te trezesti dimineata la 3 jumate si stii ca reincepi antrenamentele. M-am simtit bine, iar vremea a fost senzationala. Pot spune ca a fost perfect. La inceput m-am simtit putin nesigur. Stii ca nu poti uita sa schiezi. Dar esti incordat pentru ca nu stii cum te vei simti. Dar n-am avut nici probleme si nici teama. N-am avut deloc dureri si instinctul a revenit imediat. Februarie si martie le-am petrecut intins pe canapea si am vazut zapada doar luminand sus pe munte. A durut cumplit. Insa trebuie sa faci fata si acestor situatii si ma bucur ca acum progresez atat de bine. Cred ca voi reveni in forta. Ultimele zile cred ca pot fi comparate cu cele ale unui vultur tanar care stie exact cand este pregatit. Cand se simte suficient de puternic ca sa zboare dar mama nu-l lasa inca pentru ca e prea riscant. Insa vulturul este sigur si arde de nerabdare sa zboare pentru prima data, chiar daca sunt si multe necunoscute in fata. Apoi cand ajunge in aer, e coplesitor.”

Sa-l vedem azi, cand va lua startul in proba de coborare doar pentru ca „nu avea nimic altceva de facut”. Asa zice el, telul e de fapt un antrenament suplimentar pentru super-G-ul de maine, unde conteaza poate pe revenirea in top 10.

Alta echipa urmarita de spectrul accidentarilor a fost cea canadiana si inregistram si acolo aproape completarea echipei. In Lake Louise revine John Kucera, fostul campion mondial al coborarii, ce a fost pus la pamant in mod repetat de accidentarile recurente. Mai intai a suferit o dubla fractura in Lake Louise in noiembrie 2009, apoi la prima incercare de reluare a carierei in februarie 2011 si-a rupt iar piciorul din postura de antemergator. Acum dupa cum zice el: „fizic sunt pregatit. Pentru partea mentala voi avea insa nevoie de mai mult timp”. O revenire intarziata este planificata pentru Manuel Osborne-Paradis. Il vom revedea abia in Chamonix, acolo unde s-a si accidentat. Aceea a fost o accidentare profesionala, ce a urmat a fost „o accidentare din idiotenie” dupa cum o descrie spasit. In vara, cum-necum, dupa nu stiu ce cascadorie nereusita (sa fi fost dupa un chef? posibil) a cazut dintr-un bus, ce l-a tarat apoi 80 de metri. S-a ales cu julituri grave si o amenda zdravana.

De la victoria sarbatorita cu dansul sa-i zicem ursului, toata lumea, dar mai ales elvetienii il asteapta pe Marc Gini sa confirme. Aproape a facut-o la finala din Lenzerheide, unde s-a clasat al patrulea in slalom. Sezon incheiat, timp numai bun pentru rezolvat durerile de genunchi. Gandita ca operatie de menisc, pe masa chirurgii au dat de mai multe probleme. Ca urmare, in august elvetianul inca nu se putuse antrena deloc. In loc de aceasta, drumurile zilnice l-au condus spre cabinetele de terapie, el folosind inclusiv injectii cu ulei de peste, tratament la care a facut apel pe vremuri si Sonja Nef. Acum lupta pentru salvarea lunii ianuarie, cea mai plina de slalomuri.

Ramanand in tabara elvetiana, trioul lor de foste tinere sperante, partial spulberate, sunt toti printre cei cu probleme. O situatie aparte o are desigur Dani Albrecht. E sanatos acum, pe cat de sanatos te poti astepta sa fie un om care a stat o luna in coma cu hemoragie cerebrala. Problema lui e inconstanta. Toata vara i-a plimbat pe montagne-rousse pe antrenori. Dupa manse entuziasmante, incheiate aproape de colegii din elita, au urmat prabusiri inexplicabile la secunde distanta. „Intr-o zi buna imi lipsesc doar cateva sutimi. Cand insa nu-mi iese, sunt mult mai lent decat ceilalti. Am nevoie de mai mult timp decat colegii sa ma obisnuiesc cu lucrurile noi. Uneori sunt rapid desi mi se pare ca pierd timp in anumite pasaje. Alteori ma simt excelent si totusi pierd timp. Pentru refacere nu am nevoie de mai mult timp decat inainte, dar trebuie s-o fac mai atent. Janka isi poate permite sa-si petreaca dupa amiaza la calculator, eu insa trebuie sa ma relaxez complet. Totusi simt ca pot reveni la varf si nu conteaza daca chiar simt asta sau doar imi imaginez. Si inainte radeau toti de mine cand le spuneam ca o sa ajung campion mondial. Acum le spun ca voi reveni. Important este sa cred eu in mine. Atunci n-are cum sa nu iasa totul bine” povestea el dupa cantonamentul sud-american.

Prietenul Carlo Janka s-a antrenat pentru prima data de cand e vedeta toata vara fara nici o problema. Mica operatie la inima pare sa fie rezolvat misterioasa oboseala estivala. Insa, la fel ca si un alt „fost” – Marc Berthod, e din ce in ce mai afectat de durerile de spate. Marc crede intre timp ca le are sub control. Janks face deocamdata bancuri, in timp ce sare peste antrenamente. Cica pozitia ghemuita de coborare ar fi terapeutica, iar la saritori poate convinge pe cineva sa-i puna saltele la aterizare.

Doar Didier Defago se poate lauda ca e iar cel vechi, dar e si singurul la care a trecut intr-adevar mult timp de cand s-a accidentat, inainte de inceperea sezonului trecut.

Antrenamentele din sud au facut victime relativ tarziu. Prima accidentare a noului sezon l-a scos din cursa pe italianul Alexander Ploner, revenit prematur din Ushuaia cu probleme la menisc. O usoara accidentare (edem osos) a suferit si Maria Höfl-Riesch in ultima zi din Noua Zeelanda (a calcat o poarta ce i-a intors piciorul in timp ce se antrena la slalom), cele doua saptamani de pauza dintre cantonamentul neo-zeelandez si cel chilian fiind suficiente pentru o refacere completa.

Mai putina sansa a avut o luna mai tarziu sora ei. Susanne s-a accidentat grav la genunchiul stang in timpul unui antrenament de coborare in Chile. Ar fi fost sezonul de intrare pe teritoriul vitezei dupa ce a castigat titlul national in primavara. Asa insa va fi obligata sa stea pe tusa cel putin cateva luni. Pentru corectarea problemelor de la genunchi, Susanne a avut nevoie de multiple operatii, toate trecute cu succes deja, ultima in urma cu doua saptamani, desi suruburile de la precedenta operatie i-au ingreunat doctorului accesul la portiunea de ligament pe care a inlocuit-o. De acum urmeaza recuperarea.

Tot de la nemtoaice, abia revenita pe zapada dupa accidentarea de la mondiale, Gina Stechert s-a intors pe masa de operatie dupa ce s-a reaccidentat in timpul unui antrenament de super-G in emisfera sudica. Urmarea: ligamente si menisc caput, operatie reusita, sase luni pauza. Din pacate pentru echipa germana, nici Kathrin Hölzl nu si-a revenit inca, zapada a ramas neatinsa de catre campioana mondiala din 2009 si nu se stie cand va reveni in competitii. Ca la atat de multi schiori, diagnosticul suna dureri cronice. Mai dure decat in cazul „norocosilor” ce isi pot permite sa schieze strangand din dinti.

Elvetienii vitezisti s-au intors din sud sanatosi pana la unul, Ralf Kreuzer fiind din pacate eliminat din competitii sezonul acesta din cauza unei noi rupturi de ligament, dupa cea din 2006, accidentare petrecuta taman la incheierea cantonamentului, intr-o coborare libera pentru propriul divertisment. Pe partiile de acasa a suferit „doar” o intindere Martina Schild in timp ce se antrena la super-urias, dar desi a trebuit sa faca pauza cateva saptamani, nu s-a pus problema ratarii sezonului. Nici retinerea de la schiat nu i-a ajutat pe unii elvetieni sa ramana teferi. Justin Murisier, multiplu medaliat la mondialele de juniori a suferit o ruptura de ligamente incrucisate in timpul unui joc de fotbal. Si asa s-au ingropat sperantele elvetienilor la un tehnician bun in acest sezon. Apoi Ambrosi Hoffmann a derapat pe schiul de la interior in timpul unui antrenament si a cazut pe mana, fracturandu-si incheietura. Accidentarea nu i-a periclitat totusi startul in Lake Louise, desi a avut nevoie de operatie. Si ca tot vorbim de schiat cu fracturi la maini, tot operat si in ghips a ratat calificarea pentru coborarea de azi si Daniel Albrecht. La doua saptamani dupa Sölden si-a rupt aratatorul mainii drepte in timpul unui antrenament.

Lista accidentatilor continua. Nicole Schmiedhofer, talentata austriaca ce acum cativa ani era una din cele mai aprige concurente pentru Edit Miklos, disparuta din cauza accidentarilor in ultimul sezon, s-a accidentat iar. O cazatura, doua probleme: o fractura si o ruptura musculara. Revenirea in concursuri va avea loc cel devreme in ianuarie.

Ca urmare a cazaturii din Sölden (a parut urata, dar s-a ridicat si a lasat impresia ca ar fi totusi teafar), Kalle Palender a suferit o ruptura a ligamentelor incrucisate la genunchiul drept si a fost operat din nou, pentru a cine mai stie cata oara in ultimii ani. De-a lungul repetatelor sale incercari de revenire in competitii, Palander a declarat ca daca mai ajunge la cutit, isi va incheia cariera. E posibil sa-si respecte amenintarea.

Christof Innerhofer s-a accidentat in timpul unui antrenament de coborare dupa ce a cazut urat. Initial a parut grav, genunchiul stang fiind in suferinta pe langa trauma craniana diagnostica pe loc dupa ce a dat cu capul de mai multe ori de pista inghetata. Pana la urma au fost doar o intindere de ligamente si o comotie cerebrala. Va lua startul asta seara in Lake Louise, dar durerile de cap persista si clasarile din antrenamente indica alt nivel decat cel al schiorului triplu medaliat in Garmisch.

Steven Nyman s-a accidentat la tendonul lui Ahile si nu va schia nici anul acesta. Americanul pare sa tot fie accidentat de foarte multi ani. Dupa doua fracturi grave, in ultima vreme l-au chinuit durerile de spate. Are 29 de ani (doar? deja?) si zice ca va reveni totusi. Alberto Schiepatti in schimb renunta. Dupa ce in Sölden nu s-a calificat in mansa a doua la revenirea dupa o pauza de un an, schiorul italian, care de 4 ani lupta cu virusul Epstein-Barr, si-a anuntat retragerea.

Dupa asa pelerinaj al suferintei, singura dorinta pentru acest weekend este ca lista accidentatilor sa nu se mai lungeasca. Bafta tuturor!

Publicitate