Declaratii dupa primul slalom urias masculin din Beaver Creek

Marcel Hirscher (AUT) – castigatorului primului slalom urias: „M-am invinetit de la lipsa de aer. Sunt epuizat din cauza altitudinii. Am incercat sa schiez cat mai bine. Pana acum trei, patru ani n-am venit cu placere in America. Dar acum s-a meritat in sfarsit. Am lucrat mult pe teren plat si ne-am antrenat excelent in ultimele doua saptamani. Lucrurile incep sa se schimbe. Acum imi place aici. A fost mult de lucru, dar e o victorie extraordinara. Altfel decat in alti ani cand mi-era greu sa ma calific pe zapada asa agresiva. Am invatat multe dupa locul trei de anul trecut. In primul rand am venit aici acum doua saptamani. Am participat apoi in cursele din circuitul Nor-Am, doua in Loveland si doua in Aspen. Acolo m-am simtit deja bine si am schiat cum trebuia. A fost foarte important si ne-am antrenat special pe zapada agresiva, asa ca astazi n-a mai fost la fel de dificil sa concurez.”

„E clar ca de acum sunt pregatit pentru orice varianta. Am cazut de multe ori aici. Acum riscul asumat m-a recompensat. Un astfel de rezultat este super la inceput de sezon. Si in plus l-am invins pe cel mai bun slalomist urias din lume chiar pe partia lui, ceea ce face totul si mai cool. Astazi am fost eu Domnul Slalom Urias si e foarte important, caci in Austria nu se poate trece de Ted. Am obtinut un mare succes astazi. S-a crezut ca nu poate fi invins, am facut-o de la a doua cursa si cu asta am raspuns la toate intrebarile stupide. Poate ca am facut o greseala si acum o treaca Ted cu o treapta de viteza mai sus.”

„Dar eu mi-am indeplinit dorinta pentru acest sezon. Am ajuns de la a doua cursa la nivelul la care am fost inainte de accidentare. E dificil sa apreciezi unde te afli cand iti vezi concurenta rar. Majoritatea celor din jurul meu au fost de parere ca va mai dura pana ajung iar la varf. Inainte de sezon a existat o anume incertitudine. Au circulat multe zvonuri, si asta e putin deconcertant. Cine e rapid? Cine nu este in forma? Eu am avut zile bune, dar si zile rele. S-ar fi putut spune poate ca nu sunt in forma de varf.”

„Am facut o cursa surescitanta. Fara sa consum toate rezervele totusi. Edi (Unterberger, serviceman-ul) a setat echipamentul incredibil si n-a fost nevoie sa risc totul. Cu rachetele pe care mi le-a dat am fost rapid chiar si pe plat. Mai ales aici, in Beaver Creek, unde zapada e speciala, razele virajelor schimbatoare si unde avem asa multe pasaje de trecere, formula pentru schiurile perfecte e mai complexa decat in alta parte: Edi stie formula!”

„Dupa cursa, la 16 fix am ajuns prima data in camera de la Westinn in Avon. N-am indraznit sa ma asez pe pat, caci presiunea de la aceasta inaltime e deja la limita. In primele clipe linistite de dupa victorie am vorbit la telefon cu Laura (prietena – n.t.). Acasa innebunisera toti cei adunati sa vada cursa pe ecranul public. Acum mai trebuie sa-l sun pe tata, sa ma intorc inapoi in Beaver Creek unde ma intalnesc iar cu Edi la centrul de tuning Atomic. Dar mai intai sa-i dau o bere si sa-i multumesc. Nu o sa schimb materialul pentru urmatoarea cursa. D2 RACE-urile din Sölden pe care le-am avut si in mansa a doua cu suprafata si canturile ajustate la zapada de aici se potrivesc excelent cu conditiile din State. Programul mai departe? Luni voi face o pauza sau poate un antrenament usor. Marti e urmatoarea cursa. Miercuri antrenament de slalom. Joi cursa de slalom. Vineri calatoria inapoi. Sambata acasa. Duminica sau luni sedinta foto, respectiv filmari. Inainte de Craciun trebuie sa lansez inca un produs pe piata, ce cu siguranta ii va bucura pe fani.”

„Daca e sa fiu sincer, vreau sa scot in fiecare runda de antrenament, in fiecare mansa si fiecare cursa cel mai bun timp. Intotdeauna am fost asa. Stiu ca nu se poate. Si nici nu sunt dezamagit cand nu se intampla. In timpul pregatirii pentru acest sezon am fost destul de mult timp retinut. De obicei la antrenamente cazi de multe ori, fiindca numai asa stii unde ti-s limitele. Dar a durat mult sa-mi dau drumul. In subconstient a fost prezenta mult ideea ca stiu cat de mult doare atunci cand cazi.”

„Imediat dupa accidentare, neobisnuit cum sunt cu repausul, a fost de groaza. Dar apoi mi-am cumparat un joc pe computer, Dirt 3, la care am ajuns pe locul 33 in lista mondiala. Mi-am propus sa patrund intre primii 100 si mi-am indeplinit obiectivul. Si in rest am incercat sa-mi folosesc timpul pentru mine. Accidentarea m-a ajutat sa devin mai destept, poate m-a maturizat putin. Abia cand te accidentezi realizezi cat de importanta este sanatatea. Si am observat si cat de recunoscator mi-a fost organismul pentru pauza mai lunga pe care i-am acordat-o din cauza accidentarii. Ultimii trei ani, cu Cupa Mondiala, Cupa Europei si alte curse FIS, au fost solicitanti. Aceasta si fiindca nu sunt omul care sa faca pauza, vreau permanent sa progresez. Acum am vazut pentru prima data ca o pauza din cand in cand este necesara.”

„Am profitat de pauza fortata si ca sa ma apuc de un sport nou: surfing. Am fost o saptamana in Portugalia la Ericeira. Mi-am indeplinit astfel un vis, a fost o improspatare frumoasa a programului obisnuit si o experienta grozava. Eu, copilul muntilor, in marea larga. A trebuit sa trec peste niste temeri la inceput. Dar m-am descurcat si am incalecat cateva valuri inca din prima zi. Iar in ultima zi am prins un val mare din larg pana la tarm. Voi repeta asta. E vacanta perfecta pentru mine. Daca doar lenevesc in sezlong, dupa doua zile ma apuca pandaliile. Si in plus mi s-a trezit si ambitia. Valurile micute pe care am plutit eu, de unu, doi metri, sunt destul de inofensive. Asta nu inseamna ca as cauta riscul cu lumanarea. In nici un caz. Daca inveti sa faci asta, dobandesti un respect enorm pentru oamenii care chiar stapanesc meseria. Surfing-ul este un sport de o dificultate brutala. Pe de alta parte, viata de surfer nu e rea. Pot intelege fascinatia pentru stilul acesta de viata.”

„Pasiunea pentru motocros a crescut si ea in timpul verii, desi acolo, spre deosebire de surfing, ma murdaresc. Am colindat mult cu Matthias Walkner (sportiv profesionist de motocros – n.r.). E super sa vezi ce inseamna sportul acesta cu adevarat. Altfel iti imaginezi ca nici tu nu te descurci prea rau, cand in realitate esti la distanta mare de profesionisti.”

„Din bagajul meu intr-o calatorie lunga n-au voie sa lipseasca lenjeria de corp, combinezonul si costumul de schi. Daca va referiti la lucruri nelegate de schi, atunci trebuie sa iau laptopul, fara el n-as supravietui. Sunt mai degraba pasionat de filme, nu de carti. In timpul liber din sezon imi place sa vad ultimele pelicule din Hollywood, cu ele n-ai cum sa gresesti prea mult daca vrei sa te distrezi.”

Ted Ligety (USA) – locul 2: „Locul 2 este desigur bun, dar mi-ar fi placut sa castig acasa mai mult ca oriunde. Sunt dezamagit ca nu am reusit. Intarzierea nu e mare si abia astept sa-mi iau revansa marti! In prima mansa am incercat sa ma obisnuiesc cu zapada, care e foarte agresiva aici, cred ca multi schiori au probleme cu ea. Acum e evident ca avansul din prima mansa n-a fost suficient. Nu poti sti niciodata dinainte de cat avantaj ai nevoie. Intotdeauna trebuie sa ataci si in mansa a doua. Hirscher a schiat grozav, eu am schiat bine.”

„Am simtit ca pot imbunatati prestatia primei manse, ca pot fi mai rapid. Familia si prietenii din Park City sunt prezenti aici, asa ca sunt si mai motivat sa scot un rezultat bun. Dar pe partia aceasta e usor sa gresesti. Am avut pasaje bune si altele unde am fost imprastiat. Stiu exact unde am gresit. Am avut o balbaiala pe final care m-a costat timp. Am luat un viraj prea usor in loc sa atac cu siguranta. Pana la urma nu te poti astepta sa castigi chiar tot.”

Fritz Dopfer (GER) – locul 3, primul podium al carierei: „Mi s-au terminat cuvintele. Este o zi geniala. Am mers super inca din prima mansa. M-am simtit bine astazi. Dar in ziua X trebuie sa se si potriveasca toate. Sunt fericit si recunoscator ca am fost rasplatit pentru toata munca grea. Federatia germana mi-a acordat o sansa si a avut multa rabdare cu mine. N-as fi crezut ca intr-o zi voi urca pe podium si le voi multumi cu asa rezultat. E drept ca am avut si un mic avantaj, fiindca Ligety si altii au tras tare si la antrenamentele de coborare si in cursele de dinainte, eu am fost odihnit. Nu stiu daca voi putea repeta marti isprava. Vom trai si vom vedea.”

„Este incredibil sa ma aflu pe podium alaturi de sportivi asa de mari. Nu pot sa cred. De fiecare data cand analizez un video, aleg unul cu Ted. E un fel de model pentru mine. Iar acum stau pe podium alaturi de el – o nebunie.”