Ultima zi in Beaver Creek i-a adunat la start pentru prima data in acest sezon pe slalomisti. Nu usor, trebuie spus. Val d’Isere-ul n-a avut zapada la timp, cel din Levi se anulase deja, era vremea sa urce si tehnicienii pe scena. Asa ca n-a mai contat nici ca unii se aflau in Europa si au trebuit sa zboare pentru o cursa in care apoi sa abandoneze, nici ca japonezii i-au crezut pe federali cand cu o zi inainte de a muta competitia in State au anuntat: decizia e definitiva, nu va fi nici o alta etapa in Beaver Creek in afara celor anuntate. Luand de bun sensul cuvantului definitiv, echipa Japoniei a zburat in Europa si a aflat imediat dupa aterizare ca trebuie sa se intoarca inapoi. Na ja, riscurile meseriei, pe federali nu-i intereseaza astfel de detalii.
Cine a avut bani a ajuns si primii 30 au fost prezenti la start aproape integral. Acelasi ger de la slalomul urias le-a inghetat plamanii concurentilor si in prima mansa a slalomului. Cand nici nu prea ai ce respira, treaba cu schiatul rapid se poate intampla sa nu iasa, sau sa o ia in directii nedorite. Nu toata lumea s-a acomodat cu aerul subtiat si cu zapada agresiva, cu totul altfel decat cea gasita pe partiile europene. Si desi slalomul este proba cea mai saturata de talente uriase, candidatii la victorie s-au imputinat drastic dupa prima mansa.
Favoriti la casele de pariuri erau Jean-Baptiste Grange, Ivica Kostelic si surprinzator Mario Matt. Austriacul terminase in forta sezonul precedent si fara schimbari de echipament convinsese si in antrenamente si in cursele Nor-Am. Specialistii au avut un alt favorit secret: castigatorul curselor din circuitul american, Will Brandenburg.
Cand a fost vorba sa se schieze insa n-a mai ramas decat unul. Ciurul traseului foarte ocolit pe terenul nu foarte abrupt unde chiar si micile greseli se resimt in intarzieri uriase a triat drastic. Grange a iesit, la fel ca si Herbst, cu un timp intermediar foarte bun, urmati ceva mai tarziu si de Will Brandenburg. Dar credeti-ma, americanul este bun si il vom vedea pe podium in acest sezon. Cu numarul 36 la start, a fost cel mai rapid pana la punctul de control.
Dintre cei ramasi in cursa, timpi intermediari buni (degeaba) au avut si Manfred Pranger si Mario Matt. O unica greseala in partea finala le-a adaugat aproape o secunda la durata mansei. In care s-au distantat, lasand cam jumatate de secunda intre ei si rest, trei schiori.
Ivica Kostelic n-a inceput sezonul la nivelul anului trecut, rezultatele slabute din probele rapide indicand o intarziere a formei fizice, normala de altfel dupa ce a pierdut o parte a pregatirii de vara in urma operatiei la genunchi pe care a facut-o in aprilie. Dar slalomul ramane disciplina lui de suflet. A intrat in ritm de la bun inceput, a etalat un balans incantator si nu l-a pierdut indiferent de cum s-a modificat distanta dintre porti.
Timpul nu i-a fost totusi cel mai bun decat cat a schiat grupa de elita. Marcel Hirscher, cu o cursa atipica, a fost sec si precis, ca o demonstratie cu bisturiul a unui chirurg de inalta clasa. I-a lispsit eleganta lui Kostelic, dar a fost mai rapid. Cel mai rapid. A avut totusi emotii atunci cand cu numarul 11 a pornit Cristian Deville. Italianul de aproape 31 de ani a facut o cursa exceptionala, mai buna decat a lui Hirscher pana la ultimul ac de par, unde s-a impiedicat putin si a pierdut pentru 14 sutimi conducerea, egalandu-l pe Kostelic.
In ciuda temperaturilor scazute, spre deosebire de slalomurile uriase unde partia a rezistat atat de bine incat pe podium s-a ajuns doar cu timpi de varf in ambele manse, joi slalomul a lasat urme. Explicabil, e singura proba in care se poate merge si cand partia ajunge o mare de faina sau camp brazdat de transee, dar e si cea mai sapatoare de santuri, cu virajele cele mai stranse si in care voluntar sau involuntar se contreaza cel mai des.
Cei mai buni 6 timpi au fost toti din jumatatea a doua a clasamentului primei manse. Mitja Valencic, schiorul sloven care incepuse sa se afirme deja la finalul sezonului trecut, a fost cel mai bun dintre concurentii aflati in prima jumatate a clasamentului dupa prima mansa. Locul 7, care imbinat cu locul 12 din prima mansa a dat un nesperat loc 5, doar cu o pozitie mai jos decat cel mai bun rezultat al carierei.
Povestile interesante s-au depanat insa abia deasupra lui. Cu toata partia stricata, cei mai buni patru ai mansei intai au ramas intangibili. Nolan Kasper nu mai e un necunoscut. A castigat Cupa Europei la slalom, ba chiar a urcat pe un podium de Cupa Mondiala in Kransjka Gora. Locul patru nu ar fi avut de ce sa fie o surpriza. Atata doar ca in septembrie s-a operat la sold. Si daca asta nu-i suficient sa ii diminueze sansele la un rezultat bun, cu 36 de ore inainte de cursa era in spital cu perfuzii, atacat de un virus intestinal. Lucru ce nu l-a impiedicat sa faca o mansa secunda sprintena si fara greseala, marcata doar de cateva imprecizii.
Batalia pentru podium a fost deschisa de Ivica Kostelic. Cu o tehnica superba, cu schiul de langa poarta impins usor inainte pe finalul fiecarui viraj, a pornit ca din tun de la start si a scos tot ce se mai putea pe partia americana. Locul 8 al mansei a doua, cu care a devenit lider la total.
Cristian Deville a schiat mai lasat pe spate decat Kostelic. La virajele mai stranse a pierdut timp, pe care l-a recuperat pe pasajele mai directe. La final, dupa ce a alternat timpii intermediari pe rosu si pe verde, a incheiat in urma croatului. Primul podium pentru un schior ce se apropie de pensie. Desi cine stie, inflorirea aceasta tarzie l-ar putea motiva sa mai zaboveasca in circuit.
Marcel Hirscher, singurul ramas la start facuse dovada ca are reteta zapezii americane. Dar din schiul economic si precis nu s-a ales mare lucru cand a pornit la atac. O greseala mica pe abruptul initial, urmata de una mare la mijloc l-au coborat in urma celor doi fruntasi. Austriacul n-are totusi de ce sa planga. A parasit Beaver Creekul cu un podium complet, cel mai de succes schior al mini-mondialelor din State, rezultat ce l-a propulsat pe locul 3 al clasamentului general, in urma lui Svindal si Ligety.
Kostelic s-a trezit cu o victorie pe care zice ca nu o astepta. Istoria lui cu partia Birds of Prey e lunga. Doua curse incheiate pe targa, prima chiar la mondialele din 1999, urmate de trei operatii, calvarul strabatut dupa cursele americane nu are putine statii. Nu stiu daca s-a temut vreodata de partia aceasta, dar sigur a antipatizat-o. Acum a castigat si la final s-a aplecat, a luat un pumn de zapada, l-a bagat in rucsac si a zis: pace. Apoi a declarat senin si cat se poate de serios, stiti, nu sunt inca in forma. Declaratie cumplit de amenintatoare pentru adversari.
Schi alpin. Deocamdata. 