Declaratii dupa slalomul masculin din Zagreb

prima mansa live text
clasamentul primei manse
cronica primei manse
mansa a doua live text
clasamentul final
cronica mansei secunde

Marcel Hirscher (AUT) – castigatorul slalomului din Zagreb, victorie cu care a redevenit liderul clasamentului general: „Am avut mare noroc la tragerea la sorti. In prima mansa n-a mai fost nimic posibil pentru cei cu numere intre 10 si 15. M-am temut ca in mansa a doua pista ar putea fi o problema si pentru mine. Mansa a doua a fost crunta, cu abandonul pandind. Foarte, foarte, foarte dificila. Si nici nu sunt obisnuit sa raman ultimul la start. Dar a meritat sa risc. Aici e intotdeauna o petrecere uriasa, mi-a fost clar ca trebuie sa bag gaz. Schiez cu placere in afara partiilor si in zapada mare. Asta m-a ajutat astazi.”

„E un sentiment extraordinar, nu cred ca s-a asteptat cineva sa castig eu. Mai ales ca in anii precedenti am abandonat de trei ori si o data am iesit doar al 15-lea. Dar nu am avut ceva cu locul. De fiecarea data de mine depinde ce fac, nu de o statiune sau de o partie. Eu sunt responsabil de rezultat. Cred ca am facut o cursa buna astazi. Zagrebul este cunoscut prin entuziasmul cu care suporterii isi sustin eroii. Vezi si auzi asta. Te pun sub presiune. N-a fost usor, ati auzit multimea atunci cand a schiat Ivica? A fost clar cine e eroul aici si n-am fost eu, asa ca a trebuit sa trag tare ca sa depasesc asta. In timpul coborarii mele s-a facut liniste. N-am stiut daca e un semn bun sau nu.”

„E grozav sa schiezi aici. Simti ce aproape esti de Zagreb, un oras cu milioane de locuitori. Aproape toata lumea se simte bine aici si petrece. Dar cumva n-am reusit niciodata sa schiez bine in Zagreb, de aceea nu m-am asteptat la victorie. Imi plac conditiile acestea, daca va amintiti de celelalte dati cand am ajuns pe podium in slalom, am avut conditii similare cu cele de azi. Imi plac partiile cu hopuri. Pentru mine este perfect daca partia e tehnica si greu de schiat. Daca e plata, inghetata si fara valuri, atunci sunt multi rapizi. Dar astazi a fost perfecta pentru mine.”

„Edi este probabil cel mai bun serviceman din lume. Si important este ca il am si pe tata alaturi, intregul meu anturaj este perfect.”

„Mai ales dupa accidentare, cand n-am putut lua startul la Campionatele Mondiale, nu mi-a fost usor. In acest sezon cred ca am mult noroc. Dar clasamentul general nu joaca nici un rol deocamdata. Daca voi mai fi in frunte si in 2 martie, atunci va deveni interesant. Daca esti bun, poti castiga globul mare si cu doua discipline. Insa asta nu este inca o tema pentru mine si cand spun asta, nu dau doar din gura. Nu fac declaratii tactice, ci sunt realist. Acum e drept ca sunt in forma, insa nu stiu ce se va intampla maine. Poate ca o sa racesc grav si atunci s-a terminat totul. Poate nu mai ajung deloc pe podium anul acesta. Asta este motivul pentru care nu ma gandesc la castigarea Cupei Mondiale. Mai sunt prea multe curse. Momentan situatia este asa stransa incat urmatoarele saptamani nu vor decide nimic. In afara de cazul in care ceilalti rateaza aiurea, dar n-are sens sa ma gandesc la asa ceva. Ma concentrez doar asupra fiecarei curse in cele doua discipline in care sunt puternic, slalomul si slalomul urias.”

„Mi-ar placea sa pot spune ca de acum inainte imi va merge tot asa. Dar nu cred ca e adevarat in schiul alpin. Urmeaza Adelboden, unde am castigat deja doua podiumuri si abia astept. Dar chiar daca sunt aceleasi conditii ca si aici, in schi nu stii niciodata ce se va intampla. Niciodata. Si asta il face asa atractiv. Am visat sa ajung un schior faimos de performanta de cand eram copil. Acum am ajuns si savurez ce mi se intampla. Sunt la varf, dar situatia se poate schimba de la cursa la cursa, asa ca vom vedea ce va fi in Adelboden. In ultimii ani am castigat de fiecare data cate un clopot de pus la vaci, poate in curand o sa am destule ca sa merite sa-mi cumpar si vacile.”

Felix Neureuther (GER) – locul 2: „In prima mansa m-am simtit foarte bine in special pasajul median. Pe abrupt am fost un pic prea direct si a trebuit sa tai virajele. Dar am facut o cursa buna, ce mi-a lasat intacte sansele pentru partea a doua. Pentru cei cu numere mari pista n-a mai fost optima. Dar in mansa a doua am avut noi pista stricata. S-a compensat. Au fost multe gropi pe traseu, unele chiar mari, si a fost nevoie de picioare lejere. Eu le-am avut si aparent si Marcel. A castigat pe merit, eu am iesit al doilea si sunt multumit.”

„Asteptarea a fost lunga, adica poate nu lunga, dar oricum frumoasa. E minunat sa astepti in loja fruntasului pana cand ajunge jos ultimul schior, imi place sentimentul acesta. Cursa din aceasta seara a fost o lupta foarte, foarte mare. N-a fost usor de schiat, a fost o provocare si a fost nevoie de lupta pe tot parcursul, dar la final a fost bine.”

Ivica Kostelic (CRO) – locul 3: „Cand nu merge, nu merge! Am vrut sa castig astazi. Si starea partiei a fost buna pentru mine, pot schia bine pe asa zapada. Dar anul acesta este dificil sa fii sus de tto. Exista trei, patru schiori foarte rapizi care sunt mereu in fata. Ca sa castigi, trebuie sa-i invingi pe ei. Astazi am avut de luptat si cu presiunea, aceasta este o cursa foarte grea pentru mine. Am putea spune ca este ca Schladmingul pentru austrieci. Atata doar ca este ca Schladmingul atunci cand in cursa ar fi un singur austriac.”

„Acum ma simt bine, dar normal ca la trecerea liniei de sosire, cand am vazut ca sunt iar al doilea, am avut sentimente amestecate. Insa orice schior ar fi fericit cu un loc pe podium aici. Zagreb este una dintre cele mai dure curse ale sezonului si din cele cinci sezoane in care s-a tinut, am ajuns pe podium de patru ori. Asta spune ceve. Pot zice ca sunt mandru de aceasta realizare, mai ales tinand seama de presiunea la care sunt supus.”

„Trebuie sa adaug ca sunt foarte mandru fiindca unii schiori au venit la mine dupa prima mansa si mi-au zis ca aici este cea mai frumoasa atmosfera din toata Cupa Mondiala. Multimea ovationeaza fiecare concurent. Sunt mandru ca Zagrebul, orasul meu natal, face asa spectacol.”

„Hirscher risca foarte mult si astazi a fost rasplatit. Cred ca domina disciplinele tehnice si daca va continua sa lucreze asa cum o face deja, va fi un pretendent serios pentru globul mare. Intotdeauna am fost de parere ca aceasta noua generatie de schiori, careia ii apartine Hirscher, va avea toate avantajele schiurilor carve. Schiatul pe ele de la o varsta frageda aduce sigur anumite beneficii.”

Cristian Deville (ITA) – locul 4: „Nu ma pot plange. Pana acum am avut un sezon grozav si tot ce imi doresc este sa continue tot asa.”

prima mansa live text
clasamentul primei manse
cronica primei manse
mansa a doua live text
clasamentul final
cronica mansei secunde

Publicitate