Declaratii dupa slalomul urias masculin din Adelboden

prima mansa live text
clasamentul primei manse
mansa a doua live text
clasamentul final
cronica etapei

Marcel Hirscher (AUT) – castigatorul slalomului urias din Adelboden: „E super. Momentan functioneaza totul foarte bine si schiez cu un tupeu brutal. Schiatul e o bucurie uriasa. Chiar daca partia de aici e foarte dificila, mi se potriveste. M-a ajutat si faptul ca am amintiri frumoase de aici. In prima mansa am agatat o poarta cu mana si am pierdut batul. Mana nu are decat o vanataie, important a fost ca am ramas in cursa. In mansa a doua n-am nimerit cum trebuie cateva viraje si am simtit ca merg mai degraba prost. Mi-au cam picat inima in pantaloni. La finis nu m-am vazut pe tabela de afisaj si am crezut ca n-am castigat. Nu mi-a venit sa cred.”

„Am stiut ca Benni e in fata. Ma bucur pentru el, e super ca a reusit sa revina la varf. Trebuie ca a schiat brutal de bine. Pentru mine este o onoare sa castig in fata unui schior al secolului, asa ca Benni. A fost intotdeauna idolul meu sportiv. Am invatat multe de la el. La inceput, pe cand eram nou in echipa nationala, mi-era greu si sa stau la masa cu el, sau in avion. Acum e minunat sa ma aflu pe podium alaturi de el. Sunt mandru ca l-am invins, e un tip de treaba.”

„O zecime in Zagreb, 8 sutimi aici in Adelboden, e clar ca am si noroc. Cat am ascultat imnul pe podium, am trecut in revista evenimentele importante la care am ratat o medalie pentru cateva sutimi. Asa ca e adevarat ce spun schiorii mai in varsta: la un moment dat se va compensa totul. La inceput am crezut ca-i o idiotenie. Dar in momentul de fata am norocul de partea mea.”

„E drept ca sunt in forma acum, dar una ca cea a lui Ivica de anul trecut e lucru rar. Ar fi totusi frumos sa mi se intample si mie ceva asemanator. Globul mare de cristal nu este in prim plan. Sa mai asteptam inainte de a face pronosticuri.”

„Un succes ca cel de astazi te intareste, dar ultimele zile au fost obositoare. Zbor, calatorie cu masina, sosire, bicicleta, alergat, recuperare, fizio-terapie, apoi bagajele, trebuie sa am grija si de ele. E un program foarte dur. Ultimul antrenament pentru slalom urias l-am facut demult, acum mai bine de 10 zile. Indiferent de ce voi face aici duminica in slalom, mi-am indeplinit de mult obiectivele. Voi incerca sa ma descurc cat mai bine si vom vedea ce se intampla. Ar fi singura mea sansa sa il egalez pe Stenmark la ceva (suedezul a obtinut si el trei victorii consecutive la inceput de an – n.t.).

Benjamin Raich (AUT) – locul 2, primul rezultat bun de la revenirea dupa accidentare: „Nu va puteti imagina cat de mare e bucuria mea pentru acest loc 2. Incredibil! M-am bucurat pentru fiecare victorei din cariera. Dar o revenire ca aceasta dupa o accidentare grava este deosebita. Asa o lovitura a sortii aduce inevitabil si multe indoieli. Am stiut din Beaver Creek ca pot schia repede. As fi putut castiga acolo. Dar inainte de cursa de astazi n-am mai fost la fel de sigur. Am sarbatorit multe victorii pe aceasta partie si asta ajuta, desigur. Stiu cum poti fi rapid aici. Dar daca tot termini undeva in jurul locului 20, iti pierzi siguranta. Apoi intarzierea dupa prima mansa a lasat loc pentru un rezultat bun. Am sperat ca a fost impulsul pentru redobandirea instinctului. Sus n-am inceput prea bine, dar jos a fost excelent. Iubesc muntele acesta. Sunt atat de fericit. Am avut multe curse dificile in acest sezon, dar acum am ajuns acolo unde mi-am dorit si sunt fericit.”

„In forul interior am crezut intotdeauna in capacitatea mea de a reveni. Am schiat permanent bine in acest sezon, doar rezultatele nu au fost cele asteptate. Si atunci au aparut criticii. Multi oameni nu-si imagineaza ce inseamna sa o iei de la capat. Critica m-a durut uneori foarte tare. Oamenilor acestora care vorbesc, ar trebui sa li se dea de lucru, sa fie ocupati. Caci majoritatea sunt dintre cei care nu au nici un succes in viata.”

„Multi au crezut ca revenirea va fi mai rapida. Eu insa am stiut ca nu va fi usor. Unii sportivi intra mai repede in forma dupa o accidentare, altii mai incet sau chiar deloc. In decursul anilor m-am inconjurat de o echipa care functioneaza si care acum a facut o treaba excelenta, care m-au incurajat constant. Desigur si eu am fost foarte harnic si am crezut mai departe in mine.”

„O revenire ca a lui Marlies e rara. A fost senzationala si am luat exemplu de la ea. Sunt foarte mandru de ceea ce reuseste. Munceste tot timpul din greu, atat la progresul ei, cat si la testarea materialului.”

Ted Ligety (USA) – locul 4: „Partia are priza sus, apoi trece peste gheata curata la mijloc, iar la poale zapada este grunjoasa, asa ca a fost greu sa prinzi un ritm, din cauza schimbarilor permanente. Tinand cont de cat a nins, cred ca organizatorii au facut o treaba buna.”

Romed Baumann (AUT) – locul 6: „Cu exceptia curselor din Lake Louise, nu am avut rezultatele pe care le-am sperat. Incepusem sa ma tem deja. M-am pregatit foarte bine pentru acest slalom urias, iar acum sunt foarte bucuros pentru aceasta clasare. A fost foarte solicitant. De la startul slalomului partia a fost tratata cu apa si este foarte accidentata. Te stoarce.”

Daniel Albrecht (SUI) – abandon in prima mansa: „Ma simt asa cum trebuie sa fie cand te afli in fata retragerii. Rau, foarte rau. Singurele momente luminoase sunt in fata videourilor de la antrenamente. Acolo apar tot timpul viraje cu adevarat bune. Am crezut ca pot avea rabdare, dar a devenit o rabdare fortata. Dupa accidentare s-a intamplat adesea sa-mi schimb parerea, dar acum nu o mai fac la fel de des. As putea sa incerc sa schiez in Cupa Europei, dar si acolo se schiaza al naibii de rapid.”

Publicitate