Declaratii dupa slalomul feminin din Kranjska Gora

clasamentul primei manse
clasamentul final
cronica etapei

Michaela Kirchgasser (AUT) – castigatoarea slalomului din Kranjska Gora, prima victorie in slalom din cariera: „E grozav. E fantastic. Nu stiu ce sa spun. A fost dur si a trebuit luptat de la bun inceput. Dar n-am cedat si e minunat. Doamne, iubesc victoria asta.”

„Mi-a fost putin teama azi dimineata dupa ce m-am trezit. N-am stiut cum va fi dupa accidentare (un edem osos suferit in Zagreb – n.t.) pe partia asta tare si cu gheata. Dar am niste genunchi foarte cuminti si trebuie sa spun ca asculta de mine.”

„Am muncit mult pentru victoria aceasta si nu m-am asteptat la ea. Insa e genial ca am reusit-o. Imi plac mai mult partiile cu gheata, pe ele poti sa musti si sa ataci. Trebuie sa lupti si cand suprafata e rugoasa. Am mai castigat un slalom urias acum cinci ani. Si atunci am avut tot numarul 3 la start si m-am gandit ca astazi as putea castiga iar, daca am tot 3. Au fost multe asemanari. Si astazi, ca si atunci, mi-am julit degetul mare. Se pare ca am nevoie sa fiu ciupita. Dar imi place si cand trebuie luptat de sus pana jos.”

„Mi-a fost clar ca n-am voie sa ma las intarziata de nimic, ca trebuie sa risc totul. In prima mansa cel mai bine mi-a iesit abruptul. Asa am ajuns sa conduc la pauza pentru prima data in cariera. N-am stiut ca am avut cel mai bun timp si in mansa a doua. Ma bucur cu atat mai mult. Ma bucur in mod special ca am aratat ca rezultatele de pana acum n-au venit din intamplare. Am auzit ca Poutiainen e in frunte si m-am concentrat ca sa schiez ca la antrenamente. Nici mai mult, nici mai putin. Cool! Asta imi da avant si ma motiveaza.”

Tanja Poutiainen (FIN) – locul 2: „Am atacat cu tot ce am putut, mai ales in mansa a doua. N-a fost o cursa usoara. A trebuit luptat de la start pana la finis. A fost gheata, dar conditii bune pentru toata lumea. Insa cu traseul de aici, cu plat, damburi, abrupturi, trebuie sa te concentrezi pe toata durata coborarii.”

„Am stiut ca trebuie sa-mi vad de mansa mea, ca fetele de langa mine vor da totul incercand sa ajunga si ele pe podium. N-am avut de ce sa trag frana de mana.”

Veronika Zuzulova (SVK) – locul 3: „Am auzit ca fetele au probleme pe traseu. Nu mi-a fost usor sa atac. Am incercat sa schiez cu viteza, dar si sigur in acelasi timp. N-a fost usor, insa asa am facut. N-a fost deloc o cursa usoara. Partia a fost dificila, iar conditiile n-au ajutat nici ele.”

Kathrin Zettel (AUT) – locul 5, al doilea timp al mansei: „Sunt foarte multumita. In prima mansa s-a rupt un fanion. L-am vazut tot timpul cu coada ochiului. Daca ajungi sa treci peste el, ai iesit din cursa. Dar si altfel n-a fost o cursa buna. Am avut probleme cu setarea. Acum a functionat totul. M-am simtit bine si am intrat imediat in ritm, putand ataca. Poate ca sus as fi putut scoate un timp mai bun. Sunt mandra ca am avansat asa mult in clasament (de pe 17 pe 5 – n.t.).”

Nicole Hosp (AUT) – locul 6: „A fost brutal. Conditiile au fost extrem de variate, ba cu gheata, ba cu priza. Reztultatul este foarte important pentru mine. M-am pregatit foarte bine pentru acest sezon, care pana acum a fost asa de anevoios. M-as fi bucurat si sa termin cursa, darmite sa fiu a sasea. A fost dificil in ultima vreme. Daca nu mai functioneaza nimic, incepi sa-ti pierzi putin increderea in tine. Dar stiu ca inca mai pot si astazi am dovedit aceasta in parte.”

Marlies Schild (AUT) – abandon, lidera slalomului: „O greseala si asta a fost. Se intampla uneori in slalom. Acum s-a intamplat atat de repede. Am vazut acul de par la inspectie. Dar si eu, si antrenorul am estimat ca nu va fi o problema. Ca merge trecut in viteza. Am intrat cu super-viteza la el si n-am mai putut intra la o poarta. Cum fanioanele de sus au fost asezate pe o linie destul de dreapta, le-am luat perfect si am accelerat, pana cand am devenit prea directa si prea rapida. Am intrat in acul de par fara respect. Sper sa nu mi se mai intample. Se poate intampla sa iesi de pe traseu, dar nu ar trebui sa se intample. Acum trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul.”

„Sunt trista si dezamagita ca s-a rupt seria de victorii. Si mi-ar fi placut la nebunie sa schiez pana jos. Dar daca ma uit in urma, am castigat deja atat de mult in acest sezon, nu am de ce sa fiu trista pentru mult timp. Presiunea va fi mare si de acum inainte. Trebuie sa sterg din minte ce s-a intampla si sa privesc inainte. O sportiva trebuie sa poata face asta.”

„Acum abia astept slalomul din Schladming, unde ma bucur ca pot lua startul ca antemergatoare. E fain sa schiezi in asa decor. Voi putea sa respir putina atmosfera de Campionate Mondiale.”

Maria Höfl-Riesch (GER) – abandon in prima mansa: „In primul rand sunt dezamagita. Este o lovitura pentru mine. Forma este ascendenta, dar imi lipsesc rezultatele bune.”

Publicitate