Slalomul masculin din Schladming – Marcel Hirscher conduce

Dupa cea mai faimoasa coborare, urmeaza cel mai faimos slalom. 50000 de spectatori sunt asteptati astazi pe Planai si formularea e corecta, la marginea padurii, pe partie, ridicandu-se platforme uriase pentru spectatori, astfel incat cursa sa poata fi urmarita din imediata apropiere. Nu putea sa rateze sansa acestui spectacol unic nici romanul cel mai activ in acest sezon, Alexandru Barbu. La nici una din cele doua participari precedente nu a reusit sa termine prima mansa, aceasta fiind performanta pe care ii doresc s-o reuseasca astazi.

Schladmingul vine dupa scandalul monstru pe tema calcarii portilor iscat in Kitzbühel, cu Marcel Hirscher in rolul de acuzat principal. Partial pe nedrept, pentru incheierea manselor neregulamentare, trebuind sa plateasca pana la urma amenda mai mult decat dublata. Toata siuatia aceasta este putin auspicioasa pentru tanara stea a gazdelor, care inca nu a urcat niciodata pe podium in fata propriilor suporteri.

Pe de alta parte nici celalalt dominator al slalomului in aceasta iarna, Ivica Kostelic, nu a castigat niciodata acest slalom. Schladming a devenit in ultimii 15 ani fieful austriecilor, care de la victoria lui Tomba in 1998, au permis doar de 4 ori sa le scape victoria: invinsi de doua ori de Kalle Palander, o data de Bode Miller si anul trecut de Jean-Baptiste Grange.

Astazi lansez oficial varianta noua a comentariului live. Am incercat-o in ultimele doua weekend-uri cu cei apropiati. Functioneaza de minune cu patru oameni activi (la radio am avut maxim 6 conexiuni simultane, n-ar trebui sa fie o problema nici in versiunea noua). E vorba despre un ski-lounge initiat pe skype. O conferinta audio, pe care sa o folosim toti ca loc de intalnire, pentru a ne uita impreuna la schi. Aveti nevoie de: instalat skype-ul, facut cont, achizitionat microfon sau testat cel incorporat in computer si apoi luat legatura cu pic_si_poc. Nu uitati sa mentionati ca vreti in sufrageria schiului, ca sa nu va resping cererea. 🙂

Daca aveti intrebari, lasati-le sa ploua mai jos, la comentarii.

Cele doua manse incep la 18:45, respectiv 21:45, aici gasiti clasamentul actualizat live. Si acum, sa ne bucuram!

Cursa e deschisa, ca antemergatoare, de Marlies Schild. Aproape perfecta. Un singur viraj a fost mai lung decat trebuia. Orfii ii masoara  timpul in secret si poate o vom putea compara cu baietii. Ar fi cool. 😀

Marlies Schild a avut 53,09.

Zapada e un pic moale, dar in stare mai buna decat s-au temut organizatorii. A fost cam cald in ultimele saptamani in Austria, iar Schladmingul nu este situat la mare altitudine. Startul se afla la 962m, linia de sosire la 746m

1. Marcel Hirscher (AUT) – cursa foarte buna, o singura ezitare mica la mijloc, in rest a accelerat si a atacat agresiv si scurt in fiecare viraj.

50.13 e timpul lui Hirscher, sa vedem daca Marlies se califica pentru mansa a doua. 😀

2. Andre Myhrer (SWE) – rupe un fanion, nu se lasa intimidat, sus e un pic mai rapid decat Hirscher, apoi dozeaza si pierde aproape o secunda.

3. Mario Matt (AUT) – a castigat de doua ori aici. Incepe si el cu viteza mare, nu o taie nici la intrarea pe abrupt si greseste. E cu o zecime mai bun decat Myhrer.

4. Felix Neureuther (GER) – inceput debordant, urmat de o greseala mare, calca un fanion cu cozile (ceea ce ar fi permis daca claparii il depasisera), se opreste, continua si pierde 2.39 secunde. La reluare claparii sunt deasupra batului si e descalificat.

5. Cristian Deville (ITA) – derapeaza pe abrupt si ia o poarta printre picioare.

6. Jean-Baptiste Grange (FRA) – daca va intrebati de ce e atat de teapan, motivul il reprezinta durerile de spate. Incearca sa-l protejeze si asa ii apar erorile in cursa. Pierde peste o secunda si jumatate.

7. Ivica Kostelic (CRO) – sigur, dar foarte pasiv. E huiduit si fluierat de public, multi austrieci care l-au apreciat scotandu-l din inimile lor dupa declaratiile facute duminica. Locul 4, un pic peste o secunda intarziere.

Ninge inca de la inceput, asta am uitat sa zic.

8. Jens Byggmark (SWE) – mult mai adunat decat de obicei, pierde cu o zecime mai putin decat Kostelic.

9. Manfred Pranger (AUT) – e racit si cu febra. Pe final il lasa puterile si pierde mult pe ultimul interval. Locul 6, o secunda jumate handicap pentru mansa a doua.

10. Giuliano Razzoli (ITA) – probleme din cauza centrului de greutate aflat cam in spate. Ultimul cu doua secunde intarziere.

11. Fritz Dopfer (GER) – antrenorul ii ureaza „distractie placuta”. E rapid si sprinten, foarte bun si urca pe podium, cu un timp cu o sutime mai bun decat al lui Myhrer.

12. Manfred Mölgg (ITA) – doar jos e slab termina pe 7.

13. Stefano Gross (ITA) – sus e mai iute decat colegul de echipa, jos pierde si el si ii ia locul 7.

14. Mattias Hargin (SWE) – incepe cu greseala, agatand prima poarta, apoi ataca incercand sa recupereze, alte greseli se aduna din cauza riscului nelimitat si e ultimul. Timpul e chiar mai slab decat cel al lui Neureuther.

15. Steve Missillier (FRA) – iese mult in lateral inainte de panta finala, abia salveaza ramanerea in cursa, primul care pierde peste 3 secunde.

16. Benjamin Raich (AUT) – exagerat de riscant si totusi ii iese de fiecare data. O greseala din ultima parte ii adauga balastul unei secunde la timpul final, avand un pic peste o secunda si jumatate de recuperat in partea a doua.

17. Ted Ligety (USA) – foarte bun, mai ales in partea superioara. Balansul e bun, echilibrul perfect, atingerea zapezii fina. Locul 8.

Poate ca jos nu mai permite partia timpi mai buni. Toata lumea pierde acolo in jur de o secunda.

18. Patrick Thaler (ITA) – doua greseli, la a doua pare sa fi calcat, nu e sigur si atunci continua. Amenda normala e de 999 franci elvetieni. Imaginile de eroare nu indica nimic neregulamentar. Locul 17, peste patru secunde intarziere. El si Missillier au fost pana acum mai lenti decat Marlies.

19. Mitja Valencic (SLO) – locul 16.

20. Axel Bäck (SWE) – nu merge rau si termina pe 12, o sutime in spatele lui Raich.

21. Nolan Kasper (USA) – risca prea mult si partia dificila ii da peste schiuri, trimitandu-l in ocoluri penalizatoare. Locul 19.

22. Michael Janyk (CAN) – si el merge usor lasat pe spate si pierde timp.

23. Reinfried Herbst (AUT) – nu greseste, dar apasa la incheierea virajelor prea tare, ceea ce pe gheata nu costa, dar zapada moale ii amortizeaza atacul. Locul 15

24. Markus Larsson (SWE) – locul 18.

25. Alexis Pinturault (FRA) – si francezul merge bine, cu foarte putine greseli si e al 15-lea.

26. Brad Spence (CAN) – incepe bine, dar se chinuie pe abrupt.

27. Naoki Yuasa (JPN) – foarte frumos, cu greseli, dar agil in redresari, face spectacol si scoate si un timp bunicel, 1.81 intarziere pentru locul 14.

28. Markus Vogel (SUI) – lent in miscari, locul 22.

29. Wolfgang Hörl (AUT) – e luat pe sus la o verticala de pe abrupt, nu stiu cum ramane in cursa si termina pe 17.

30. Lars Elton Myhre (NOR) – il chinuie mult virajele rapide, e cu doua sutimi mai lent decat Marlies. Locul 25.

Aceasta este si pozitia pe care s-ar afla Marlies acum, trebuie sa tremure pentru calificare. 🙂

Kostelic e foarte taios la interviu, da raspunsuri monosilabice si se grabeste sa termine, dar vina antipatiei cu care a fost intampinat de public e doar a lui, nu a presei din Austria, care l-a tratat foarte fair din cate am vazut.

31. Reto Schmidiger (SUI) – 28.

32. Will Brandenburg (USA) – timpi excelenti la primele doua puncte de control, la ultimul ac de par ia o poarta intre picioare.

33. Jimmy Cochran (USA) – iese de pe traseu.

34. Colby Granstrom (USA) – calca o poarta.

35. Gabriel Rivas (FRA) – 32.

36. Krystof Kryzl (CZE) – 27.

37. Rainer Schönfelder (AUT) – 33.

38. Jonathan Nordbotten (NOR) – 30.

39. Paul Stutz (CAN) – 36.

40. Alexander Horoshilov (RUS) – 30.

71. Alexandru Barbu (ROU) – urmeaza la start, de vazut nu ii vad decat timpii. La primul e cu 2,29 in urma lui Hirscher, la al doilea 5,93 si cu 10,54 termina pentru prima data slalomul din Schladming. Felicitari. Locul 58 (ultimul) deocamdata, posibil sa mai coboare cateva pozitii pana la final. Locul exact il gasiti in postul cu clasamentul.

Marcel Hirscher raspunde furtunii mediatice din weekend cu o mansa furtunoasa, detasandu-se inca o data de adversari. E urmat la distanta mare de Mario Matt si Fritz Dopfer, singurul care mai poate sa-i ia victoria fiind el insusi.

clasamentul primei manse
cronica primei manse
mansa a doua live text
clasamentul final
cronica mansei secunde
declaratii

Publicitate

5 păreri la “Slalomul masculin din Schladming – Marcel Hirscher conduce

Comentariile nu sunt permise.