Un minut 59 de secunde si ceva avusese Cuche la ultimul antrenament din Garmisch. Cu un minut, 9 secunde si ceva a castigat cursa. Nu va alarmati, n-a trecut de pragul de 200 km/h. Pur si simplu a castigat jumatate de coborare, la fel ca in urma cu o saptamana in Kitzbühel, fiindca, la fel ca atunci, vremea n-a fost sora buna cu schiul. Ceata a cuprins toata partea superioara si desi s-ar fi putut incerca o cursa serioasa ceva mai tarziu, juriul, temandu-se sa nu ramana iar cu o etapa anulata in brate, a preferat sa mute startul acolo unde de obicei incep super-G-urile.
Ciuntita in halul acesta, coborarea si-a pierdut masiv din atractivitate, pentru spectacol ramanand doar pasajul abrupt si inghetat botezat „Iadul”, iar pentru pierdut timp cu greseli inca doua curbe, cea dinaintea startului decizand timpul final si fara eroarea schiorului, daca nu s-a ales unica linie rapida. Cand coborarea e scurta, nu exista loc pentru recuperat timpul pierdut, iar clasarea tine un pic si de loterie, rezultatele finale ajungand mai apropiate decat lumea la coada (pe vremuri?) la telecabina din Poiana (Brasov). La final, intre locul 2 si 30 (ultimul pentru care se acorda puncte), a fost exact o secunda.
Cum e Kitz-ul pentru Cuche, asa e Kandaharul, in oricare dintre variantele ei, pentru Erik Guay. Ca a fost super-G sau coborare, un loc pe podium i-a fost rezervat canadianului in Garmisch. Iar din cele trei victorii obtinute in cariera, doua le-a inregistrat pe partia germana, lor adaugandu-li-se titlul mondial de anul trecut.
Atunci ii luase medalia de aur favoritului cel mare, lui Didier Cuche. De data aceasta a gresit masiv in curba de la mijloc, genul de eroare care pe altii i-ar trimite in anonimatul mijlocului de clasament. Pe el nu, dar n-a mai fost de ajuns pentru inca o victorie. Intr-o frumoasa simetrie, Didier Cuche l-a depasit cam cu acelasi avans cu care canadianul il invinsese cu un an in urma.
A doua victorie consecutiva de la anuntarea retragerii a venit pe fondul unei curse perfecte, in care a avut nevoie de tot avantajul obtinut pana dupa zona in care gresise Guay. Spre finis traseul se curbeaza la iesirea din padure la stanga, urmand o lunga linie dreapta in teren plat. Secretul traseului perfect acolo ramane insa in mainile canadianului, neintrecut de nimeni pe final.
Dintre concurentii ce i-au urmat, nu putini au fost mai rapizi la inceput. Dar jos parca au dat de opritoare in zapada, ce le-a taiat viteza si celor ce nu au gresit. Cum i s-a intamplat lui Hannes Reichelt, fericit de podium chit ca numai trei sutimi i-au lipsit pentru pozitia a doua. Sau lui Innerhofer, fara greseala cu exceptia unui viraj mai larg la inceput, motiv pentru care, desi in momentul coborarii l-a egalat pe liderul ramas in boxa de la deschiderea competitiei, Andrej Sporn, s-a vazut rapid detronat de Guay, pentru 12 sutimi prapadite.
Pe masura ce cursa a avansat spre mijlocul listei de start, terenul a devenit tot mai accidentat si dificultatea principala pe care au intampinat-o schiorii a fost pastrarea echilibrului. Unii, precum purtatorul tricoului rosu, Beat Feuz (locul 23), n-au reusit si au pierdut timp, iar elvetianul si sefia clasamentului probei, in care acum conduce Cuche. Altii, precum secundantul in Kitzbühel al „schizaurului” Cuche (nu stiu ce ziar i-a spus pentru prima data asa), Romed Baumann (locul 20), s-au tinut bine pe picioare dar concentrati pe acest aspect, n-au mai accelerat.
Cuche n-a pornit mai devreme, ci a fost unul dintre ei, schiorii un pic dezavantajati. Dar a trecut lin peste toate valurile, amintindu-mi de un taran ce-si linisteste calul caruia ii stie toate spaimele, parca batandu-le usurel cu palma inainte, stati asa, fetele tatei, nu va speriati, sunt doar eu. De aceea intre el si schiorii din interiorul secundei incepute de Erik Guay, distanta a fost clara. Aproape trei zecimi de secunda pentru a douazecea victorie a carierei. Ar fi fost si pacat sa nu atinga numarul rotund inainte de retragere.
Schi alpin. Deocamdata. 