Sa uitam de Lindsey

Jos ajunsese Maria Höfl-Riesch. +1,42 indica tabela de marcaj si atunci Alexandra Meissnitzer, comentand la Eurosport a zis „sa uitam de Lindsey”, avand nevoie de un etalon rezonabil, fiindca schioara germana tocmai ce facuse o cursa buna, cu o singura ezitare intr-un viraj. Dar altfel schiase solid, stabil, constant. Suficient cat sa se impuna in fata celor de-o seama cu ea. Insa distanta pana la locul 1 e genul de diferenta cu care uneori, e drept ca rar, risti sa ramai fara puncte. Genul de diferenta in care incap lejer 20 de adversare. Practic asta am vazut sambata: un clasament cu locul 1, o pauza de 20 de pozitii si Maria abia pe 22. Folosirea unitatii de masura standard pentru Lindsey Vonn, le micsoreaza pe rivale pana aproape de disparitie. Si atunci pentru o fotografie adecvata a cursei, nu putem decat s-o uitam pe Lindsey.

Te uiti la cat de mult a castigat si devine tot mai greu de inteles ce o motiveaza. Dar exista inca atatea neimpliniri in cariera ei de poveste. Pana sambata, coborarea din St. Moritz fusese una dintre ele. Pe o partie pe care tinerea unei linii agresive e foarte dificila, greselile abundand la viteze mari, americanca se impiedicase in anii precedenti in propriile erori, pe drumul spre victorie.

O vedem castigand fara efort cursa dupa cursa si de fiecare data impresia e ca mai bine de atat nu se poate. Doar cronometrul ne contrazice, asa cum ar face-o si cursele ei, suprapuse. Ca sa fie clara linia tot mai indrazneata, siguranta tot mai mare, pregatirea virajelor tot mai timpurie, adunate la final in mod logic in acea secunda si jumatate. Victoria cu numarul 49, la un pas de jubileu. Victoria din coborare cu numarul 24, la egalitate cu Renate Götschl, pe care o va lasa in urma pentru a treia oara in acest sezon. Victoria intr-o coborare din St. Moritz cu numarul 1.

Dar sa uitam de Lindsey si sa dam timpul inapoi. 1974, St. Moritz, campionatele mondiale de schi alpin, proba de slalom. Hanni Wenzel, o fata de  17 ani, bifa victoria cu numarul 1 in cea mai tehnica proba. Au urmat de-a lungul anilor inca 3 medalii de aur la mondiale si JO, 3 de argint si doua de bronz, 8 globuri de cristal (daca se acordau pe atunci) pentru o cariera cuprinzand 33 de victorii in Cupa Mondiala. In ’84 se marita si se retragea din activitate, iar cinci ani mai tarziu se nastea Tina.

Cum nici tatal nu-i strain de succesul in schiul alpin (un titlul mondial in proba de coborare), cea mica a crescut pe schiuri. Ca junioara si-a agatat la gat doua aururi si 2 arginturi. Apoi a venit prima accidentare, ruptura de ligamente incrucisate la ambii genunchi. Inainte de a atinge vechea forma, la doar un an dupa prima accidentare, si-a rupt din nou ligamentele. „Doar” la genunchiul drept. Dupa pauza de sase luni obligatorie a reluat urcusul spre varf. Al treilea argint ca junioara si in 2010 locul 7 in Cortina intr-un super-G de Cupa Mondiala.

Coborarea de a doua zi a incheiat-o pe targa. Ligamente rupte, tot la genunchiul drept. Problema cu accidentarile e ca sunt ca apele din subteran. Eroziunea e inceata, dar sigura. Prima oara a tras de ea cu optimism, cu gandul ca trece peste si apoi toata cariera ii va inflori ca o floare filmata si data pe fast-forward. A doua oara, hai ca se mai intampla. A treia oara recuperarea a durat mult mai mult. Acelasi genunchi, chinuit de chirurgi prin operatii, a opus un pic de rezistanta la refacere. Mai bine lasa-te, copila noastra, au sfatuit-o parintii, in acord cu gandurile ce-o munceau si ziua si noaptea. Au trimis-o la un curs de agent de asigurari. Pe cand lua notite in banca, cot la cot cu alti elevi mai mult sau mai putin silitori, si-a dat seama ce frumoasa e meseria asta de schior si cat o iubeste.

Asa ca a mai incercat o data. De data aceasta cu rabdare. Un an intreg n-a vrut sa stie de concursuri. S-a antrenat, abtinandu-se de la insasi ratiunea de a fi a oricarui sportiv de performanta. Iar atunci cand s-a reintors in Cupa Mondiala a facut-o direct la varf. A 12-a in Sölden. A sters urmele esecului din Aspen cu primul podium al carierei, in Lake Louise. Si rezultatele bune, mai ales la coborare au continuat, Tina ajungand pe treapta a treia in clasamentul probei. In St. Moritz a tras numarul 9 de start. A pornit excelent si alunecarea de inceput, din primele 30 de secunde ale cursei, a facut-o aproape imposibil de invins. Toata lumea a pornit cu un handicap sensibil, inclusiv Lindsey. Atata doar ca americanca cu schiul ei din alta lume a recuperat iute, iar pentru restul cursei a primit o reverenta din partea fetei din Lichtenstein, care l-a finalul a facut gestul palariei scoase.

Tina Weirather, la cei 22 de ani ai ei, are inca trasaturile pustoaicei de la inceputul carierei. Dar cand incepe sa vorbeasca, experienta de viata navaleste peste interlocutor, grava si cu o intelepciune peste anii ei. Nu i-a parut rau de locul secund pierdut la cinci sutimi in fata Mariei. Dupa trei accidentari foarte grave si o aproape reconvertire profesionala, fiecare podium vine un pic nesperat si trebuie savurat. Mai ales cand el o urca pe locul secund in clasamentul probei. Acum, daca uitam de Lindsey, Tina e cea mai buna coboratoare.

comentariul live text
clasamentul etapei
declaratii

Publicitate

O părere la “Sa uitam de Lindsey

  1. Pingback: Record egalat! | Schi alpin. Deocamdata.

Comentariile nu sunt permise.