Aura esecului

Acelasi frig din ziua precedenta a impins fetele la tragerea mastilor peste fata pe traseul extrem de rapid al super-uriasului din Garmisch-Partenkirchen. Extrem de rapid si extrem de dificil in acelasi timp. Curs de orientare pe traseu, cu portile mascate de teren, test de memorie, estimare corecta si instinct. Fetele vazusera asezarea portilor o data, la inspectia de dimineata. Dar harta fanioanelor din amintire si cea de pe traseu n-au corespuns intocmai la deschizatoarele de cursa. Din primele patru fete, una a trecut linia de sosire. Din primele sase, doua au terminat, una dintre ele – Viktoria Rebensburg – doar cu chiu cu vai. Apoi rata s-a imbunatatit, informatia circuland spre varful muntelui, avertizandu-le pe cele de la start despre poarta, aceeasi de fiecare data, ce stavilise avantul colegelor de la inceput.

Generalizarile sunt gresite. Colega de la inceputul inceputului, Tina Weirather, numarul unu la start, nu intalnise oprelisti. Schiase ca pe cel mai usor traseu, coborandu-ne asteptarile, transformand partia intr-un fleac strabatut ca trasa de ata pana in stadionul garnisit numai de cativa localnici curajosi si vreo doua maini de suporteri fanatici. Preferinta pentru copaci n-a fost impusa de inghesuiala.

La Irene Curtoni insa, eram deja avertizati si am stiut sa-i apreciem frumusetea si lejeritatea virajelor cutezatoare de la mijloc. Platitudinea cu cine nu risca, nu castiga s-a mulat perfect pe evolutia ei ridicand-o pe un loc ce la final a devenit cea mai buna clasare a carierei: 5. Dupa ea, o vreme nu s-a mai intamplat nimic remarcabil. Cele doua tinere au ramas in frunte pana a venit randul grupei de elita.

Elisabeth Görgl a mers cu povara titlului mondial castigat anul trecut aici. Asteptarile celorlalti de la o campioana sunt mari, iar Liz a facut greseala sa si le insuseasca. A tinut cu mare grija o linie perfecta in virajele tehnice, a bibilit la ea in fiecare curba si a pierdut viteza. Patru sutimi mai lenta decat Curtoni.

Juliei Mancuso in schimb putin i-a pasat de linie. Si i-a iesit genial. Fluiditate maxima, raze mici in intoarceri, viteza conservata perfect, componentele depasirii Tinei Weirather cu aproape jumatate de secunda. Maria Höfl-Riesch a ales intre controlul garantat al schiurilor si acceleratie, varianta sigurantei, ce a plasat-o temporar pe ultimul loc al podiumului.

De unde a coborat-o pe al doilea loc 4 pe partia de acasa (doar de la maritis Maria a parasit casa parinteasca din Garmisch), Anna Fenninger. Austriaca a fost toata iarna cea mai constanta schioara de super-urias dupa Lindsey Vonn, lipsind o singura data de pe podium. In Garmisch a urcat pe treapta a doua, cu o evolutie riscanta, bazata pe instinct, in care a adulmecat parca portile nezarite, ghidata perfect din interior spre ele.

Pe un traseu parca special conceput pentru coboratoare, doar Marie Marchand-Arvier si-a mai facut loc intre primele 6, dupa ce Lara Gut a esuat inca o data in gasirea jaratecului potrivit pentru noile schiuri (a trecut in vara de la Atomic la Rossignol), iar Tina Maze a estimat gresit pozitia portii care oprise lumea la inceput de cursa.

Bun, bun, si Lindsey? Superlativele rasspuse si rasscrise n-au actionat neaparat in favorea ei. Au indepartat-o, izoland-o in sfere intangibile, transformand-o in fetis si rupand-o de realitatea noastra. Dar esuand in super-uriasul din Garmisch Lindsey si-a facut cadou superlativul suprem. Lindsey nu e galactica, nu e din alte lumi, tremura de frig ca oricare dintre noi, poate chiar mai mult decat unii, are nevoie de liniste pentru a se concentra, ce se intampla in jur are acelasi efect asupra ei ca si asupra noastra, si e vulnerabila.

In Garmisch au fost -20 de grade si cursa a fost intrerupta inopinat pentru 4-5 minute, chiar inaintea startului ei. Ochelarii sus, masca jos. Cu ea pe fata ar fi adunat abur care la pornire s-ar fi depus imediat la interior pe lentilele ochelarilor. Frecat picioare, iar si iar. Masca sus, poate i se da liber. Nu, masca jos, frecat picioare si maini. Combinezonul de concurs e subtire, efortul depus pe traseu tine un pic de cald in cele doua minute de concurs, la start te lasa insa dezbracata in amarnicul ger. Frecat maini. Frecat picioare. Unda verde. N-a mai fost incalzita? Nu s-a mai putut concentra? Nu stim exact, dar a fost nesigura. O Lindsey pierduta in vartejul rapid al virajelor. Multe dezechilibrari, salvate miraculos de cateva ori, una imposibil de redresat si primul abandon intr-un super-G dupa 3 ani. Insa ce alt superlativ mai frumos ar fi putut primi? In ciuda vulnerabilitatii, Lindsey a ramas prima si in clasamentul general, si in cel al disciplinei. Atat de buna! Totusi daca tine sa-si apere globul mic, de acum nu mai are voie sa greseasca, vigilenta Anna Fenninger s-a apropiat la doar 20 de puncte.

Abandonul lui Lindsey nu e o intamplare de fiecare zi. In Garmisch neobisnuitul si-a facut aparitia chiar de doua ori. Dupa trecerea liniei de sosire, Julia Mancuso a dat turul zonei pe schiuri, o roata completa, s-a oprit si si-a scos schiurile in fata unui cameraman ce-i iesise in fata. In arena aceea alba o linie rosie se intinde ca o coarda in cerc. Jules a trecut de doua ori peste ea. S-a oprit cu 10 cm inainte de a o trece a treia oara. A scos schiurile cu un centimetru in fata ei. Si a incalcat regulamentul.

Hrisovul ce contine regulile dupa care se desfasoara concursurile de schi e un amestec de antichitati si modernitati. Reguli inscrise in toate epocile, unele uitate si iesite din uz, altele atat de noi incat nici nu au apucat sa se aplice. Printre ele, una cu trimitere la spatiul publicitar. Ca sa fie vizibili toti sponsorii de pe panourile din jurul arenei, ca sa nu se alerge dupa schiori cu camerele, ca sa se limiteze zona de reclame, ca sa le fie mai usor fotografilor sa prinda tot cadrul de imbinare armonioasa a sportului cu finantele, dintr-unul din aceste motive, din toate, sau din altul diferit (variantele care circula pe net sunt numeroase), schiorii nu au voie sa-si scoata schiurile din picioare decat dupa linia cea rosie. Pedeapsa pentru incalcarea acestei reguli e descalificarea.

Nimeni nu a depus contestatie, dar Jules nu respectase regulamentul si juriul a dezbatut. In 14 decembrie 1997, Hermann Maier castiga slalomul urias din Val d’Isere si de bucurie isi scotea un schi inainte de linia rosie. Descalificarea ulterioara a iscat atunci multe discutii. Julia Mancuso a avut noroc de data aceasta. Juriul prezidat de Atle Skaardal a decis penalizarea prin amenda (1000 de franci, premiul a fost de 27000), fiindca Jules nu-si crease nici un avantaj prin scoaterea schiurilor prea devreme. Decizie sentimental corecta, totusi in contradictie cu regulamentul. Nici un schior nu-si creeaza un avantaj scotand schiurile din picioare dupa trecerea liniei de sosire. Pedeapsa din scripte e pentru orice om cu capul pe umeri disproportionata si arunca FIS in ridicol de cate ori un schior invingator, din neatentie, o incalca. Si daca e sa fiu intrebata, momentul revizuirii macar a acestei reguli a trecut deja de vreo 15 anisori.

comentariul live text
clasamentul etapei
declaratii

3 păreri la “Aura esecului

Comentariile nu sunt permise.