Marceii

Mai nehotarata decat mine in alegerea articolului pentru concurs, asa a fost vremea in Bankso pentru prima cursa. La ora startului slalomului urias masculin ningea, dar asta nu ar fi fost nimic. In plus, cand si cand, vantul rascula zapada nebatuta de pe traseu. Prea puternic si nestatornic ca sa nu se amestece in rezultatele finale. Caci chiar si atunci cand, ceva mai nevolnic, n-a mutat nameti din loc, s-a agatat de piciorele concurentilor si i-a imbrancit cu pieptul umflat. Cam ca in Soldeu la fete saptamana trecuta. Grupa de elita a luptat din greu cu aceste conditii. Dupa fruntasi a devenit si mai dificil, viscolul aureolandu-l de exemplu pe Fritz Dopfer cu o mantie larga de fulgi rascoliti, neamtul ba cufundandu-se in albul furtunii infuriate fix la cursa lui, ba iesind din ea ca omul zapezilor cu trena-i de nea pe urme. Iarna in miezul miezului ei, nu alta.

Dar ce sa vezi? Cinci schiori si o pauza publicitara mai tarziu am crezut ca s-a mutat transmisia in alta statiune. Ninsoarea a incetat, vantul a plecat sa bata alte spinari de munte, iar soarele a iesit la iveala pe cer, imbunatatind vizibilitatea, chiar daca pista s-a aflat pe versantul umbrit. Dar m-am grabit putin cu relatarea.

Astazi in Bansko au revenit tehnicienii in concurs. De la Schladming, ultimul slalom special au trecut 25 de zile. De la Adelboden, unde ne-au prezentat ultimul spectacol specialistii slalomului urias chiar peste o luna. Timp destul pentru iesirea din forma si rasturnarea ierarhiilor de concurs. Din fericire pentru cei din frunte, n-a fost cazul.

Timp destul si pentru eliminarea fortata a candidatului principal la globul mare de cristal. Din pacate pentru toata lumea, a fost cazul. Spun din pacate pentru toti si nu doar pentru Ivica Kostelic, fiindca nimeni nu isi doreste sa castige prin accidentarea adversarului. Mai ales atunci cand stie cum e sa ti se taie sirul succeselor de un os fracturat, sau niste ligamente rupte.

Daca pentru Marcel Hirscher (825 puncte), globul mare n-a reprezentat initial un obiectiv, dupa pauza cea lunga, in care n-a pierdut mult teren fata de Ivica Kostelic (1043) si Beat Feuz (973), strategia s-a schimbat. Mai ales ca in Bansko, nici unul dintre adversari nu s-au prezentat la start. Ivica ca proaspat operat la menisc (va incerca revenirea in Kransjska Gora, aceasta insemnand ca pierde 9 curse), Beat Feuz preferand sa se refaca dupa multele starturi ale ultimelor saptamani si apoi sa se antreneze pentru etapele cu mai multa viteza.

Tot Marcel Hirscher lupta si pe fronturi de mai mica importanta. Al slalomului special si cel din prima zi, al uriasului, unde a pornit cu mai multe sanse decat in cel special, avansul lui Ted Ligety neacumuland decat 15 puncte, spre deosebire de cele 135 ce-l separa de Kostelic. Sortii i-au plasat la start unul dupa celalalt. Intr-un fel de subliniere curioasa a neimplicarii hazardului in acest duel.

Pana la ei, Philipp Schörghofer si Thomas Fanara facusera doua curse active si fara erori, cu un plus de 9 sutimi de partea francezului, Kjetil Jansrud se chinuise cu spatele in pioneze, suferinta ce nu avea cum sa nu-si lase urmele pe evolutie, iar Cyprien Richard venise cu un numar inedit de acrobatie la doua porti distanta de linia de finis, dupa o cursa cu care ar fi trecut in frunte. Din pacate pentru el, i-au fugit schiurile in directii diferite, a facut jumatate de pirueta, a cazut si inca invartindu-se a prins ceva sub un picior, care i l-a smucit violent. Nu stiu exact ce a fost acolo, dar Richard n-a fost singurul iesit din cursa in acelasi loc, Romed Baumann si Bode Miller – dupa o pirueta si jumatate careia i-am acordat punctaj maxim pentru frumusete – abandonand si ei cu linia de finis in fata ochilor.

Al cincilea la start a fost Marcel Hirscher, idolul de data recenta al Austriei, care si-a tinut rasuflarea asteptand sa vada daca fiului prodigios i-a priit pauza. Nici o schimbare. La fel de sigur, la fel de taios, cu o linie riscanta si foarte asemanatoare cu cea a lui Richard inaintea lui si cu aceeasi eroare, dar ceva mai sus. Insa ceea ce pentru francez fusese imposibil de salvat, pe Hirscher doar ce l-a intaratat si din trei zvacniri a revenit pe traseu si a reintrat in ritmul cursei. Singura pierdere, cam o jumatate de secunda din avans, avans ce n-a disparut cu totul, la final austriacul preluand conducerea!

Nu a pastrat-o, Ted Ligety nu iarta astfel de greseli, chiar si atunci cand nu ataca furibund ci prefera o linie mai larga, rotunjita in jurul portilor, care sa-l aduca in siguranta pana la capat. Ingrijoratoare pentru american a fost totusi diferenta mica cu care l-a intrecut pe Hirscher, doar 16 sutimi.

In spatele primilor patru pe care i-am laudat deja, au incheiat Benjamin Raich, sigur, dar lipsit de initiativa, Massimiliano Blardone, unul dintre ghinionistii loviti de capriciile vremii, cu o cursa excelenta de fapt pentru conditiile avute, Alexis Pinturault, la maximul pe care l-a putut scoate din lupta cu vantul, dar si profitorul de vreme stralucitoare Jean-Baptiste Grange si marea surpriza slovena, Janez Jazbec (locul 9).

***

2, 7, 26, 10, 19, 21, 20, 6, 4, 25. Locurile pe care se aflau la jumatatea concursului primii 10 schiori ai etapei, rearanjati fara noima de o mansa secunda nebuna, nebuna, nebuna. Pe care o voi rezuma abia la sfarsit. Rezultatul final a scos la iveala o alta poveste.

A fost o data un om care iubea mai presus de toate schiul. Nu si-a facut drum pana la urechile noastre pricina pentru care omul acesta nu a ajuns sa fie un schior adulat de popor. Poate a avut parinti sarmani, poate ursitoarele au uitat sa-i daruiasca iscusinta la nastere, ce spune povestea e ca omul nostru nu s-a indreptat spre competitii. Dar nici nu s-a putut rupe de schiurile lui dragi si le-a avut toata viata aproape, ingrijindu-le, slefuindu-le, ceruindu-le, ca pe niste odoare.

I s-a dus faima in lume si intr-o buna zi, vorbe despre mestesugul lui a ajuns si la printii Cupei Mondiale. L-au imbiat sa le ia si lor schiurile si sa le imprumute din magia mainilor lui dibace. A acceptat cu inima usoara si a pornit prin lume, cu intreaga curte a celui mai de seama concurs de schi. Astazi lucreaza pentru un crai de peste mari si tari, tocmai din Statele Unite ale Americii, Bode Miller pe numele lui.

Intr-o buna zi, in ajun de Craciun, nevasta omului nostru i-a nascut un fecior. Omul, fericit cum nu se mai poate, l-a ridicat pe brate spre inalturi si a profetit: fiule, schior te faci. Graunta de speranta i-a tremurat in voce. Visele lui isi vor istovi de acum neimplinirea, purtate mai departe de gagalicea gangurinda. La inceput a fost usor. Cu casa langa munte, cu muntele plin de povarnisuri albe, copilul a crecut pe partii, intr-un an inaltandu-se cat alti copii tot intr-un an, dar cu iscusinta cat pentru zece.

Apoi copilul a prins gust de intreceri. Se lua cu altii din varf de munte, care sa ajunga mai iute jos in sat. Si copilul omului nost’ era primul de fiecare data. Apoi nu i-au mai ajuns prietenii de joaca. I-a provocat la lupta in linie nu tocmai dreapta pe cei din satele vecine, din tinuturi tot mai de departe, iar viata tatalui a devenit tot mai grea. Caci in loc sa stea la odaile palatului alb umblator, asa cum o faceau ceilalti vrajitori ai schiurilor, la lasarea serii el o pornea spre casa, sa se ingrijeasca de alunecatoarele fiului. Sa le dea tusa nabadaioasa, lele-paralele cu care copilul sa poata castiga inca o data. Si dupa ce o facea, cu noaptea inca in cap, se intorcea la cei care ii asigurau painea zilnica pentru el si familie.

Anii au trecut, copilul s-a facut mare, si a continuat sa cucereasca lauri. Cand nu i-au mai ajuns cei din tara, a jinduit la cei din toata Europa. Cand nu i-au mai ajuns cei din Europa… E-he-he, neterminata poveste, inainte mult mai este.

Fiindca baiatul de care va zic are abia 20 de ani si tot viitorul in fata. Abia anul acesta a inceput sa participe in Cupa Europei. O victorie si doua locuri secunde, rasplatite de tricoul rosu in proba de slalom urias. Si acum vine poate partea cea mai savuroasa a povestii lui Marcel Mathis. Ultima cursa in Europa a fost vineri. In Oberjoch, Germania. Locul 2, festivitate de premiere, hotel, bagaje adunate, aeroport, Bulgaria. A ajuns in Bansko la 2 noaptea. La 6 a fost in picioare pentru inspectie. Prima mansa, mmm, asa si asa. Macar s-a calificat. De pe locul 26. Cam acolo unde incheiase si la primele participari reusite in Cupa Mondiala (Alta Baida – 27 si Adelboden 25).

Traseul mansei a doua fusese marcat de antrenorul american, sa i se potriveasca elevului sau, Ted Ligety. Toata lumea fusese de acord ca-i „mai frumos” decat in prima, mai rotund, cu mai multe viraje. Mai de acord decat ceilalti trebuie ca a fost totusi Marcel Mathis. Usurinta jucausa si firesc a fost tot ce s-a putut citi in evolutia lui, candva pe la inceputul mansei. Cele 65 de sutimi avans fata de Didier Defago au provocat desigur bucurie, dar au fost prea putine ca sa dezvaluie de la inceput ce a urmat.

Unul dupa altul, obisnuitii Cupei Mondiale s-au inclinat in fata copilului incantat din boxa liderului. Multe greseli, mai multe decat vedem de obicei, dar nici macar cei cu evolutii cat de cat curate n-au reusit sa-l invinga. Avansul primei manse a tot crescut pe masura ce s-au prezentat la start cei cu pozitii mai bune in mansa de dimineata. Degeaba, la final timpul total a ramas pe rosu. Abia experienta lui Massimiliano Blardone i-a venit cu greu de hac, pentru 7 sutimi lui Marcel Mathis. Macelul a urmat si dupa italian. Grange a fost depasit de traseul nefamiliar pentru specialistul slalomului, Raich si Fanara au riscat prea mult pe abrupt si au iesit din cursa, Schörghofer s-a tot impiedicat pe drum si a alunecat in clasament.

Aici ar fi fost potrivita o pauza in competitie. Sa ne rupem de ce a fost, ca sa putem urmari Duelul. Deschis de Hirscher cu singura mutare posibila: atacul. Reusit in mare, cu un singur pasaj vulnerabil undeva dupa mijloc. Chiar daca nu foarte abrupta, partia a fost dificila, fiindca i-a lipsit platul pana cu cateva porti inainte de finis. Portiune pentru care trecerea de pe abrupt a cerut concentrare. Dezechilibrarea acolo, cat de mica, a ridicat imediat piciorul de pe acceleratie si eroarea a costat chiar si o secunda. Acolo a jucat frumos Hirscher. O secunda 15 sutimi avantaj la start fata de Blardone, o secunda si 39 la final. Limpede ca apa de munte.

Ca adversar al lui Hirscher, nu ai decat o varianta de victorie. Sa ataci mai taios decat el. Asta a facut Ligety, dar traseul l-a contrat dupa putina vreme, scotandu-l in afara. Eroare de acelasi nivel ca cea a austriacului in prima mansa. Hirscher s-a descurcat s-o corecteze, Liegty nu. Ted a revenit pe traseu, dar a incheiat cu lanterna rosie in mana si dezbracat de tricoul rosu. Hirscher a preluat conducerea in clasamentul probei, cu 81 de puncte avans. In aceasta disciplina urmeaza Crans Montana.

Acum o luna, doua, Marcel Hirscher declara ce maret sentiment il incearca datorita privilegiului de a sta pe podium alaturi de idolii tineretii lui, Benjamin Raich, Ted Ligety, Ivica Kostelic. In Bansko, Marcel Mathis s-a declarat coplesit de clipele in care a fost ovationat impreuna cu idolii Massimiliano Blardone si Marcel Hirscher. Nu-i viata minunat de amuzanta?

clasamentul primei manse
clasamentul final
declaratii