Un show promotional, atat

Luna de miere de dupa unirea sortii performantei cu spectacolul tip slalom paralel, pare sa se fi terminat. Sigur, schiorii respecta inca o minima curtoazie si spun ca da, e frumos, e amuzant, e distractiv, e o rupere din ritmul cotidian, o relaxare, o scapare. E cool. Dar intrecerile sunt altele. Si desigur, piedicile marunte dar neincetate intampinate pe drumul spre Moscova si acolo, pe rampa inalta de 56 de metri, n-au ajutat in ridicarea opiniei la verticala, din rana in care sade acum.

Rampa s-a tot inaltat de doua luni incoace, langa stadionul de fotbal, unde ghinion, in aceeasi seara – dar cum sa prevezi asta in miez de vara? – TSKA Moscova a intalnit maretul Real Madrid. Si din zecile de mii la care se spera, au ramas cateva mii de spectatori rataciti. Asta in vreme ce fluviul microbistilor curgea spre portile stadionului, aruncand cel mult o privire de sub spranceana ridicata petei albe inaltata spre cer. Cat a costat toata magaoaia? Sase milioane de euroi numai pentru materiale. De unde au venit toti banii acestia? Chiar asa de informata nu sunt. Au existat ceva sponsori, statiuni de schi austriece care doresc sa atraga mai masiv turistii din est. Mai de atat habar n-am.

Pista rezultata a avut cam 180 de metri in lungime. Cu manse la fel de lungi cat un scarpinat de cap ardelenesc, in incercarea de chitire a raspunsului la intrebarea „cat sa fi durat o mansa?” Adica asa, la vreo 15-17 secunde, in functie de sexul si putintele concurentilor. Si cu mansele astea de tot rasu’-plansu’, usoare ca la un concurs scolar, FIS-ul a daruit 100, 80, 60 de puncte, cu marinimia celui ce nu scoate din buzunar. Sa fiu dreapta, au existat si obiectii la comparatia cu concursurile scolare. Acolo copiii au de muncit serios, pe piste mai lungi, cu combinatii de porti mai complicate.

Pe rampa, fanioanele au fost puse la distante egale, simetric, fiindca vedeti voi, organizatorii au tinut sa vopseasca zapada intre ele, cu rosu si albastru, conform culorilor celor doua trasee, si sa se vada frumos de la distanta, nu? Un singur lucru deosebit a avut pista, o saritoare la mijloc, ce a rupt ritmul la jumatate. Bun. Asta a fost partia.

Apoi, ca sa nu se intre in spatiul meciului de fotbal (temporal, ca timpul de emisie e cel scump), s-au inghesuit rundele de n-am mai stiut pe cine, unde vedem. Iar pentru concurenti totul a devenit un carusel ametitor, sus-jos-sus-jos, nici n-au apucat sa se dezmeticeasca si s-au trezit eliminati. (Pentru format, reguli, si desfasurarea concreta recomand relatarea live, linkul e mai jos.)

In ameteala generala, s-a gresit mai des decat de obicei. Ba chiar nici arbitrii de porti n-au mai stiut, sa se uite in jos, la cel ce tocmai trecuse, sau in sus, la cel pornit deja. Si uite asa, in prima mansa a duelului Hirscher-Pinturault, nimeni n-a observat cum francezul a sarit o poarta si n-a primit penalizarea stas de jumatate de secunda. La certuri intre ei nu s-a ajuns, fiindca Hirscher a derapat in mansa a doua.

Totusi francezii si austriecii au fost aproape de paruiala dupa ce Marlies Schild si Tessa Worley au terminat la egalitate. Cineva a zis Marlies merge mai departe, ea s-a dus, dar programul televiziunii a trimis-o pe Tessa in runda urmatoare si cand austriaca a concurat in sferturi sub numele Worley, s-a iscat galceava. A durat cateva minute pana au aflat cu totii regulamentul. La egalitate castigatoarea mansei merge mai departe. Asa ca Marlies a schiat inca o data cu numele Tessei pe ecran.

A fost invinsa de Maria Höfl-Riesch. Uimitor de fapt. Nu fiindca Marlies ar fi o slalomista mai buna, nu, proba a fost o corcitura, porti de slalom urias, distante de slalom si nu o data un concurent a fost eliminat doar fiindca a incercat sa boxeze portile ce nu trebuie si nu pot fi boxate si s-a incalcit in panza colorata dintre bete. Uimirea provine din situatia Mariei.

A ajuns dupa miezul noptii in Moscova, avionul din Soci intarziind 4 ore. Ceva legat de Medvedev sau Putin, nu mai stiu exact. La sosire, ia schiurile de unde nu-s. Patru perechi lipsa (au asteptat-o in Bansko). Cu ce sa schieze? Ted Ligety, gentleman adevarat, i le-a oferit pe ale lui. Si desi Mariei nu-i plac schiurile barbatesti, a facut de data aceasta o concesie.

Ce-i aduce totusi pe schiori la o astfel de mascarada? Punctele, normal. Sunt multe si nici macar Lindsey Vonn, cu avansul ei urias, nu-si permite sa le piarda. Si apoi mai sunt premiile. Nu foarte mari, dar nici neglijabile. Invingatorii, Julia Mancuso si Alexis Pinturault, au primit fiecare cate 33.132 de euroi.

Bine macar ca in intrecerea pentru globul mare de cristal masculin punctele s-au impartit egal. 30 la Feuz, 30 la Hirscher. Nici unul nu va ramane cu impresia ca i-a inselat cineva, chiar daca iesirea din cursa a elvetianului s-a facut cu pretul unui genunchi dureros.

In concluzie: am vazut lipsuri in organizare, lipsa de interes a publicului, lipsa de valoare sportiva a acestei competitii. Ce planuri are Hujara cu ea in viitor? Vrea un slalom paralel si in Beijing. Sa vina chinezii sa vada nemaivazutul.

Nu-i vorba, cu toate lacunele, concursul a fost palpitant si a tinut ochii lipiti de televizor, dar o rampa? Zau ca nu. Nu pentru un concurs serios. Munticelul de anul trecut din München a fost mult mai potrivit, a avut lungime, a avut public cunoscator. Alta clasa. Dealurile impadurite ale Vienei ar fi o alta scena potrivita. Dar rampele ar trebui pastrate la proportiile adevarate. Ale unui spectacol agreabil ce face reclama schiului alpin si atat.

comentariul live text
clasamentul feminin
clasamentul masculin
declaratii