Inchiderea cercului

Crans Montana nu este locul pe care sa-l invatam pe dinafara privind an de an la cursele de schi. Desi cronicile din vechime ii pomenesc cu respect numele. Aici s-a disputat in 1911 primul concurs cronometrat din istoria schiului alpin. Apoi a devenit faimos pentru Mondialele din 1987. Opt medalii de aur au luat atunci elvetienii, din 10 posibile, lor adaugandu-li-se inca 6 de alte culori. Dar in Cupa Mondiala, e un loc uitat. Ultima escala in circuitul masculin dateaza de hat, din 1998 si daca tot am dat o raita in trecut, haideti sa ne lasam putin cuprinsi de nostalgie.

La cursele de atunci, Didier Cuche termina coborarea pe locul 2, in spatele lui Peppi (Josef) Strobl, luand apoi pentru prima data startul in slalomul urias, fiindca tocmai obtinuse cele 400 de puncte care sa-i dea drept de participare in orice disciplina. Respectivul slalom urias a coincis cu prima victorie din cariera pentru schiorul de 29 de ani, Stephan Eberharter, care ulterior a mai castigat alte 37 de curse. O tempora!

Din toata multimea de schiori prezenti la start atunci, mai sunt activi doar doi: Didier si Benjamin Raich, pe atunci un tinerel cu mustata proaspat mijita. Nu ca Didier ar fi fost mult mai copt. Doar ei mai concurasera pe partia elvetiana inaintea primului slalom super-urias (inlocuindu-l pe cel anulat in Kitzbühel), desi e greu de imaginat ca au tinut-o minte atata amar de ani.

Totusi, ca sa fim exacti, doar pentru restul lumii, partia zisa „de fete” a reprezentat terra nova. Si cu toata desconsideratia si indulgenta cu care au privit-o initial concurentii, pista i-a azvarlit cat colo pe numai putin de 19 dintre cei inscrisi la start. Pasajele sensibile? Saritura cea lunga, cu intrarea oblica, ce i-a trimis pe multi drept in mijlocul unei porti; apoi finalul cu portile mai apropiate decat cele de pe restul traseului, surprinzadu-i pe concurenti, o situatie similara aparand si la vreo 10-12 porti mai sus, unde terenul i-a saltat brusc, schimbarea directiei spre urmatoarea poarta fiind tardiva in momentul aterizarii. Printre cei 19 eliminati, doi dintre premiantii in acest sezon ai gazdelor, Patrick Küng, fortand din pacate o intindere de ligament mai veche, si Sandro Viletta, ce a suferit o comotie cerebrala mica, dupa ce la impactul cu terenul i-a sarit casca din cap.

Defectiune de inchidere, terenul nefiind dur, ci dimpotriva. S-a muiat sub soare cu fiecare minut trecut (au fost +9 grade), pana la finalul concursului ajungandu-se sa se mearga intr-o flescaiala baltita. Iar minutele s-au adunat, mai multe decat fusesera planificate, cu fiecare schior care a iesit de pe traseu, sau a agatat din greseala cate o poarta, sfasiind panza, obligand organizatorii sa tot opreasca intrecerea pentru refacerea traseului.

Intreruperile dese au diminuat rapid lista schiorilor cu sanse la victorie. Dupa primii noua, intarzierile au inceput sa creasca, mai ales in partea superioara, fara a putea fi puse in carca unor erori. Conducea Jan Hudec, urmat de Silvan Zurbriggen si Joachim Puchner si cand Hannes Reichelt, cu numarul 18 a reusit sa prinda locul al treilea, l-am admirat pentru zbaterea cu ceva folos din zapada lipicioasa.

Apoi a venit Didier Cuche si a anulat toate supozitiile anterioare. Jumatatea de secunda pierduta sus (na, acolo chiar nu se poate mai repede, ne-am convins singuri privindu-l) s-a topit mai iute ca zapada pana la final, pe un traseu in care a ales perfect linia cea mai rapida, iscusinta nu la indemana oricui pe terenul valurit, ce i-a plimbat pe schiori nu numai la vale, ci uneori si la deal peste movilele numeroase. Despartire perfecta de proprii suporteri pentru simpaticul elvetian, de a carui chelie ne este deja dor numai la gandul ca n-o vom mai vedea.

Cu increderea nou incarcata de rezultatul acestuia si cu motivatia intacta, Benjamin Raich s-a lansat si el in cursa vietii si in portiunea de sus a fost chiar mai rapid decat Cuche (ba uite ca totusi se aluneca inca pe zapada moale, ne-a contrazis parerea initiala oratorul din cap). A continuat bine, dar a lipsit ceva din firescul aratat de Cuche. A ramas la 5 sutimi in urma lui Jan Hudec si trebuie zis, zapada mai buna sau nu, canadianul merge incredibil in ultima vreme.

Dupa Cuche si Raich, ultima incercare cat de cat reusita a fost a lui Christof Innerhofer, desi la un moment dat, lupta cu hopurile i-a venit de hac si a renuntat la combativitate, incheind doar pe 6. Dupa el, chiar si cei activi au ramas cu senzatia de fixitate a schiurilor prinse in zapada moale.

Cu Svindal (tricoul rosu al discplinei) pe locul 9, Cuche n-a reusit sa-l depaseasca, ci doar sa se apropie considerabil de el. Dar atentia a fost mai focusata pe celalalt duel, pentru globul mare de cristal. Schiurile lui Feuz s-au dovedit indaratnice si greoaie nu l-au purtat decat spre locul 20.Cele 11 puncte cu care a fost recompensat au scazut prea putin diferenta dintre el si Hirscher, care l-a fel de neputincios intr-o disciplina straina lui, a incheiat in afara punctelor, pe pozitia 34. Si daca tot nu a avut succes, a hotarat sa nu mai ia startul si in al doilea, menajandu-si fortele pentru slalomul urias de duminica.

Al 98-lea pentru Didier Cuche, care inchide frumos cercul carierei in locul in care, cel putin in aceasta proba, a inceput-o.

comentariul live text
clasamentul etapei
declaratii