Conferinta de presa de dupa al doilea super-G masculin din Crans Montana. Benjamin Raich pe scaunul din mijloc, Didier Cuche langa el. Benni e greu de oprit. Ar vorbi si ar povesti la nesfarsit. Il tinuse pe reporterul ORF mai bine de un sfert de ora cu microfonul ridicat, apoi se oprise sa spuna aceleasi lucruri, iar si iar, pentru fiecare reporter care dorise acest lucru si acum se bucura ca mai are inca o ocazie, in fata tuturor. „Imi tihneste intotdeauna aici si de obicei schiez bine.” Aici, adica in Elvetia. Apoi luminat ca becul aprins la venirea unei idei: „Chiar, a numarat cineva cate victorii elvetiene am?” Si inainte sa apuce vreun ziarist sa raspunda, Didier Cuche mustaceste de alaturi: „Cu siguranta mult prea multe!”
Benni si Didier, singurii schiori prezenti si la precedentele etape din statiunea elvetiana, cele din 1998. Acum veterani, desi Benni inca nu-si arata experienta pe chip. In 1998 nu castigase nici unul dintre ei. Acum si-au impartit frateste victoriile si isi permit sa se contreze amical. Partiile Elvetiei nu au fost deloc induratoare cu Didier Cuche. Victoria de vineri a fost abia a doua in fata propriilor suporteri. Si daca o socotim pe-a dreapta, e doar jumatate de victorie elvetiana, cursa inlocuind-o pe cea din Kitzbühel, acolo unde e oaspete constant al primei trepte a podiumului.
Pentru Benni insa, Elvetia a fost intotdeauna marinimoasa, chiar si in perioadele cele mai dificile ale carierei. In acest sezon a urcat de trei ori pe podium. Unde? Doar in Elvetia. Iar raspunsul la intrebarea pusa reporterilor a relevat un record. Benjamin Raich a castigat de 10 ori in republica federata (de cinci ori in Wengen, de trei ori in Adelboden, o data in Lenzerheide si acum in Crans Montana), depasindu-l cu victoria din urma pe Ingemar Stenmark (noua victorii in Adelboden, Wengen si Parpan). Pe locul 3 e Ivica Kostelic, cu 8 victorii.
Apoi Benni si-a continuat istorisirea. Despre cum fusese scos din carti de atat de multa lume, cat de mult l-au amarat vocile critice, cum l-a inspirat Marlies (Schild) si revenirea ei de basm dupa o accidentare mult mai grava. La ea a stat mersul normal sub semnul intrebarii, la schiat nu s-a mai gandit nimeni. Niciodata nu i-a trecut prin cap sa renunte, schiul e viata lui. Stie ca la 34 de ani multi cocheteaza cu retragerea, dar el nu simte oboseala, mai are ceva de spus si uite cum a venit abia acum si prima victorie intr-o cursa de viteza. Pe locul 2 a terminat de mai multe ori in super-G, dar pana sus de tot inca nu ajunsese. Si daca se antreneaza la vara mai mult, poate va avea rezultate din ce in ce mai bune si in proba de coborare. Singura in care nu a castigat niciodata. Cu incurajarea venita de alaturi: „ai timp, esti inca tanar.”
Didier stie ce spune, jumatate din cele 21 de victorii ale carierei le-a obtinut de la 34 de ani incoace.
Cea de-a doua din Crans Montana nu i-a reusit. Linia, bat-o vina. O fi fost buna, dar nu perfecta si in duelul direct cu Benni Raich timpul masurat pe parcurs a tot acumulat sutimi suplimentare. Austriacul se apropiase de perfectiune pe terenul special al pistei „Nationale”. Multe damburi, ce au obligat traseul la urcari si coborasuri, linia fiind decisiva in evitarea pierderii de viteza. Benni a invatat pe dinafara lectia zilei precedente si desi traseul a fost diferit, a inspectat atat de in amanunt totul, incat si-a pregatit virajele cu doua porti inainte, putand sa se avante pe cea mai directa linie.
Si vremea a tinut cu ei. De unde inainte si dupa soarele a stat in spatele norilor (necufundand zapada in la fel de multa suferinta ca in ziua precedenta), de la Raich pana la Cuche a asigurat vizibilitatea perfecta. Dupa elvetian, soarele i-a mai aratat calea cea dreapta unui singur concurent: Adrien Theaux, cu un mijloc chiar mai rapid decat cel al austriacului, dar asta l-a costat, caci a intrat cu viteza prea mare in ultimele viraje, doua dintre ele mai stranse decat restul si ajustarea de acolo l-a coborat pe locul secund.
Apoi s-a intunecat din nou si Beat Feuz a ratat inca o data prinderea din urma a lui Marcel Hirscher, care nu a luat startul si in al doilea super-G. Elvetianul a schiat mai bine decat in ziua precedenta, dar locul 10 nu l-a ajutat nici macar sa-l depaseasca pe Ivica Kostelic, inca accidentat. Progresul inregistrat fata de prima zi si evolutia lui in toate cursele de viteza din acest sezon, imi starneste o banuiala. Feuz invata studiind terenul, dar ii lipseste experienta ce i-ar permite sa evalueze un traseu doar cu inspectia. Precedentele super-uriase, cele in care avusese rezultate bune, s-au tinut dupa coborari, curse precedate intotdeauna de antrenamente. S-a crezut ca nu forteaza la ele si de aceea ramane de fiecare data in urma. Cum insa in Crans Montana s-a aruncat direct in cursa, aici nefiind programata nici o coborare, si n-a mai stralucit, impresia e ca are nevoie de cateva manse de acomodare. Ghinion, cele doua super-G-uri au fost urmate de un slalom urias, specialitatea adversarului, nu a sa.
Daca vreti sa studiati in cunostinta de cauza cine are mai multe sanse la glob, iata un articol ce analizeaza prestatiile sezonului ale celor trei actori principali. E in germana, dar tabelele si graficele folosec limbajul universal al cifrelor. Iar pentru cei ce doresc mai mult, exista Gugal Translatorul.
In intrecerea dintre restul schiorilor, desi pe traseul modificat baietii au fost mai in siguranta decat in ziua precedenta, vama ceruta de pista a ramas ridicata. 21 dintre participanti nu au terminat cursa. Din pricina acordeonului strans brusc al liniei de alunecare, la intrarea pe panta finala. Evolutia primilor 20 de concurenti nu tradase vreo problema. Totusi, dupa ei s-au inlantuit abandonurile, majoritatea la aceeasi poarta ratata. Si cu toata siguranta crescuta, a existat si o victima, din nou din tabara gazdelor. Marc Gisin si-a rupt ligamentele, urmand ca dupa operatie sa i se alature surorii lui, Dominique, pe lungul drum al revenirii.
Schi alpin. Deocamdata. 