Cand primul schior al unei curse nu greseste, spectatorul nu are cum sa aprecieze valoarea evolutiei acestuia. Masurile se pot lua treptat, cu fiecare adversar nou care ajunge la finis, prin compararea simultana a timpilor si liniilor pe care au evoluat. Abia atunci se observa, aha, aici trebuia s-o fi luat mai pe sus, mai prin stanga, mai direct. Kjetil Jansrud ne-a usurat totusi sarcina de chibiti. A ajuns jos dupa o coborare perfecta optic, dar cu tangajul mainii drepte ne-a semnalat ca nu a mers pe linia cea mai rapida. Si daca el nu stie care e aceasta, atunci nimeni nu stie. Vorbim de Kvitfjell, locul copilariei norvegianului si partia pe care o stie cu ochii inchisi.
Dar chiar si cu cursa „slaba” a specialistului de slalom urias, plutonul initial al adversarilor a avut de furca pana si sa coboare intarzierea sub bariera unei secunde. Doar David Poisson si Dominik Paris ce au reusit sa se apropie la 86, respectiv 85 de sutimi. Restul au ramas la o distanta respectuoasa, facandu-l sa para pe Jansrud intangibil, in ciuda estimarii proprii. Ca la antrenamente. Desi pe bucati multa lume a fost un pic mai rapida, fie undeva la mijloc, fie la final. Ar fi trebuit doar innodate pasajele acestea reusite, dar nimeni nu s-a aflat in posesia atei constantei.
Nici macar compatriotul sau, Aksel Lund Svindal, care aratase deja cu o zi in urma ca trebuie inclus in calcule pe partia de acasa. Svindal a gresit inca de la primele viraje, pe singura portiune pe care Jansrud nu a avut ce sa-si reproseze. O curba mai larga, si ce a urmat a fost o cursa sterila de urmarire, cu intarzierea ramasa constant in preajma jumatatii de secunda pierduta la inceput.
Rezultatele sub optim din acest sezon in cea mai rapida disciplina a schiului alpin l-au scos pe Aksel din elita, el incheiind in Kvitfjell a doua grupa valorica. O scurta pauza si primul contracandidat serios pentru Jansrud s-a prezentat la start. Klaus Kröll, pe partia pe care se pare ca vrea sa-si treaca numele. Cu o zi inainte ii luase trei sutimi lui Kjetil. De aceasta data, a avut de recuperat trei zecimi din pasajul de inceput. Cu rabdare, cu seriozitate, sutime dupa sutime, le-a inghitit pe toate si cu o intrare perfecta pe ultima linie dreapta, a oprit cronometrul cu doua sutimi inaintea lui Jansrud.
M-as fi asteptat sa vad multa dezamagire la norvegian, dar nu, in toate interviurile ulterioare, a aratat doar bucurie nestavilita. A fost cel mai bun rezultat al lui in proba de coborare. Nu oricum, ci alaturi de Aksel, prietenul, colegul, coechipierul, tovarasul de joaca cu care imparte iernile. Si nu oriunde, ci pe cea mai de acasa pista. Da, caci doar primul favorit la victorie s-a ridicat la inaltimea asteptarilor. Restul lumii, e adevarat ca si in conditii de vizibilitate scazuta, n-a mai amenintat podiumul.
Doar Beat Feuz, intr-o noua zvacnire de curaj nebun, si-a mai facut loc undeva intre fruntasi. Asta desi genunchiul l-a intepat iar in timpul cursei si s-a straduit sa-l menajeze. O durere pacatoasa aparuta dupa slalomul paralel din Moscova. Un fel de fleac daca e sa ne luam dupa declaratiile lui, pe care-l rezolva cu un pic de fizio-terapie, cat sa-l tina genunchiul timp de doua minute, pana ajunge la finalul unei curse. Apoi o ia de la capat, durere, terapie, injectii si o noua cursa. Si ceva imi spune ca ar strange din dinti la fel si daca la finalul sezonului nu l-ar astepta posibilele globuri de cristal. Deocamdata conduce in clasamentul general si cele 5 puncte avantaj au devenit 55, in timp ce in proba de coborare a preluat locul 2.
Perdantul intrecerii pe zapada tare norvegiana este evident Didier Cuche. A venit ca lider, a promis mult la antrenamente, a mers ok in primul super-G, dar parca i s-a terminat combustibilul si pleaca spre finalele din Schladming doar ca al treilea coborator al iernii. Lipsit de prospetime dupa trei starturi in zilele anterioare, Didier „al nostru”, al iubitorilor schiului alpin, nu a reusit decat un mediocru loc 10. Si nu mai are decat o singura coborare ca sa ne imprastie tristetea.
Schi alpin. Deocamdata. 