Declaratii dupa al doilea slalom urias feminin din Ofterschwang

Viktoria Rebensburg (GER) – castigatoarea celui de-al doilea slalom urias din Ofterschwang: „Sarbatorirea celei de-a doua victorii intr-un interval de 24 de ore in fata acestui public, este un vis. Ma bucur ca am putut sa le inapoiez ceva spectatorilor. Am pierdut ceva timp pe panta finala, unde am mers prea direct, dar acum nu mai conteaza, am castigat si ziua este geniala. Am simtit putin presiune asupra mea, dar cu asa decor minunat, am tinut neaparat sa castig. Sunt atat de fericita.”

„Si ziua de ieri fusese un vis, astazi e un supliment minunat. Nu m-am asteptat sa inving iar. Nu am castigat niciodata, nici macar in Cupa Europei, doua curse la rand, fiindca de obicei dupa prima victorie m-am bucurat prea mult. Iar acum am reusit asta in Cupa Mondiala.”

„In prima mansa nu am facut nici o greseala, desi categoric nu a fost usor. Traseul a fost asezat cu capcane peste valuri. Dar mi-a iesit foarte bine si am fost multumita. Am stiut insa ca nu am voie sa merg tactic in mansa a doua, ci trebuie sa atac. Dar am luat-o prea direct, perpendicular pe urmele dinainte. Totusi sus nu m-am descurcat prea rau. Doar inainte de finis am avut probleme cu schimbarea de ritm. A durat trei, patru porti pana am ajuns iar pe linie. N-am stiut daca va fi destul pentru victorie. De aceea jos sentimentele au fost de nedescris cand s-a aprins unu pe tabela. A fost minunat aici in Ofterschwang. Toata lumea mi-a urat noroc si toata lumea m-a sustinut. Am castigat doua curse si e o nebunie.”

„Pentru temperaturile acestea, organizatorii au reusit o performanta incredibila.”

Lindsey Vonn (SUA) – locul 2, cel mai bun timp al mansei secunde: „Este doar al treilea podium de slalom urias din cariera. Sunt entuziasmata de rezultat si mandra de felul in care am schiat in mansa a doua. Am fost aproape 1.70 secunde in urma lui Vicki dupa prima mansa si am stiut ca antrenorul meu a setat traseul. Normal ca am vorbit cu el. L-am rugat sa puna unul mai direct, ca pentru mine si Julia. Unul in care sa pot recupera timp. A fost un avantaj pentru mine. Cum traseul a fost deschis si mai direct decat in prima mansa, am atacat pe cea mai rapida linie. Am ales-o pe cea mai directa posibila, am riscat totul si am putut reface mult din diferenta.”

„Am dat chiar 110%, fiindca in prima mansa am avut probleme mari. Mi-au alunecat ochelari si n-am mai vazut aproape nimic. In a doua, dupa ce Vicki a gresit in partea de jos, am crezut ca poate chiar o sa castig, dar a fost prea puternica azi. Oricum, si locul doi e excelent. Vicky va castiga globul de cristal al uriasului. E una dintre schioarele care simt cel mai bine zapada. In cativa ani va deveni mare favorita la castigarea globului mare.”

„Prima data cand m-am gandit sa ajung la 2000 de puncte, a fost dupa St. Moritz. De aceea m-au dezamagit anularile curselor din Soci (super-combi) si Bansko (o coborare). Sa vedem ce se mai poate face. Nu este ceva ce trebuie neaparat sa obtinu, dar e totusi un tel de fundal. Anul acesta mi-a mers bine in probele tehnice si acum sunt pe locul doi in clasamentul slalomului urias. Pentru mine, aceasta este o realizare uriasa.”

„E minunat sa imi mearga iar asa bine. Dupa victoria in super-uriasul din Bansko am fost terminata. Cele cateva zile in New York de dupa cursele din Bulgaria au fost grozave. Fizic a reprezentat un stres suplimentar, dar pentru cap a fost o variatie binevenita. Acum sunt din nou proaspata si pregatita, si abia astept ultimele curse.”

Tina Maze (SLO) – locul 3: „A fost greu azi. In prima mansa am avut probleme, a doua a fost ok. Dar nu am riscat pana la capat. Sunt multumita de aceasta clasare. Doua zile consecutive cu slalom urias sunt dure pentru corp. Ma simt epuizata. Nu mai sper la globul mare de cristal. Acum nu mai schiez decat pentru mine si ma bucur cand imi iese bine. Restul nu mai e asa important.”

Anna Fenninger (AUT) – locul 4, la o sutime de 3: „Am vrut sa ajung la finis si sa fiu in frunte. Acesta a fost obiectivul meu. Cele 14 sutimi lipsa le pot gasi oriunde in mansa aceasta. As fi putut schia si mai rapid. Dar trebuie sa fiu multumita ca am prins locul 4. Cand risti, se poate intampla sa nu faci chiar nimic. De fapt asta am facut, am luptat sa nu ies de pe traseu. Am prins viteza foarte mare.”

„In prima mansa am profitat de numarul la start (1). Am trecut bine peste pasajele importante, si dupa mine pista a devenit sigur mai grea din cauza movilelor. Cu asa multe valuri pe teren, inspectia a fost dificila. Dupa abandonul de ieri nu am mai fost complet sigura, si de aceea nu am fortat in segmentul de la mijloc si am intarziat.”

„Vicki va castiga globul, a fost foarte puternica inca inainte de Ofterschwang. Si cum a castigat deja globul o data, stie cum trebuie procedat. Rezultatul azi a fost strans si mi-e ciuda pe greselile pe care le-am facut si sutimea ce mi-a lipsit pana la podium.”

Tessa Worley (FRA) – necalificata in mansa a doua dupa o greseala mare, fosta lidera a disciplinei: „Sunt foarte suparata pe mine. Nu mi-am dat seama ca o sa prind asa viteza peste damb si ca voi sari asa mult. Nu a fost un weekend bun pentru mine. Nu am indoieli legate de schiul meu de astazi, e vorba doar de tactica. Nu am procedat inteligent in partea de sus. In urmatoarele curse, va trebui sa raman puternica si sa ma concentrez asupra schiatului.”

Publicitate