Schi duminical

Ca de obicei, duminica va parasesc. Dar aveti compania schiului si dupa ce am vazut in primele doua zile, azi va fi din nou interesant. Nu atat la fete, unde Marlies Schild e favorita slalomului si are sansa de a cuceri globul cu doua etape inainte de sfarsitul sezonului, ci la baieti. Desi si la fete avem un record atacat, si anume cel al lui Hermann Maier care in 2000 a incheiat sezonul cu fix 2000 de puncte. Peste 2000 incearca sa faca Lindsey Vonn acum. Ii lipsesc 292.

La baieti ne asteptam la aceeasi batalie in 5 ca si la precedentul super-urias si la coborare. Ieri Didier Cuche n-a mai tinut pasul cu ceilalti. A obosit, a o fost o eroare de moment? Vedem azi. In clasamentul super-G-ului, Cuche e doar la 2 puncte de Svindal, iar Feuz vine puternic din urma. Pentru cel general, tanarului elvetian i-ar prinde bine unul din primele doua locuri. Iar Kröll si Jansrud isi vor incerca din nou sansa. Norvegianul arde dupa prima victorie de viteza.

Fetele au mansele din Ofterschwang la 11:00 si 14:00, baietilor din Kvitfjell le vine randul de la 12:00, Eurosportul are grija de voi, iar eu va las clasamentele actualizate in timp real de la FIS: al fetelor si al baietilor. Sper ca nu le-am inversat. Vizionare placuta!

Nu ma supar daca lasati comentarii despre ce vedeti. 🙂

Publicitate