Pe cand un start la baieti?

„Stati sa vedeti ce mai partie am facut! Ce mai sarituri, ce mai teren, ce mai dificultate! Una din cele mai grele din lume”, si-au prezentat austriecii noua partie de coborare pentru fete. Si atunci, de buna credinta, am asteptat nemaivazutul. Cand colo am dat peste banalul cel mai insignifiant. Nici macar o saritoare nu a avut pista din Schladming pe care anul viitor se va decide noua campioana mondiala. Incerc sa-mi amintesc daca am avut anul acesta o coborare mai plictisitoare decat ultima, dar nu reusesc. Poate pentru ca nu retinem ce-i nememorabil, dar cred totusi ca finala aceasta e cea care merita zmeura de aur. Ceea ce nu inseamna ca la anul va fi la fel.

Spre deosebire de traseul  baietilor, pista fetelor ocoleste mult in stanga, fiind mai lina. Dintr-un motiv necunoscut mie a si suferit mai mult din pricina caldurilor ultimelor saptamani. Pe alocuri zapada si-a pierdut albul original sub noroiul scurs din padure in timpul ploilor. Si a fost moale, mai ales in partea de jos. Startul s-a dat si cu o ora si jumatate dupa cel al baietilor, timp numai bun pentru ca pojghita de gheata formata peste noapte la suprafata, sa se flescaiasca. Noroc cu baza solida si groasa, creata cu mult timp inainte, altfel n-am mai fi vazut finale. Dar zapada pentru impins la gramada si construit saritori n-a existat.

In aceste conditii a rezultat o coborare in care a trebuit tinuta linia in interiorul fasiei marcate. Cine a ajuns pe margini s-a impotmolit in zapada moale. A fost nevoie si de o buna tehnica de alunecare, pasajele mai late din prima jumatate si panta finala, pe care s-au putut desena curbe prin asezarea portilor, fiind unite de o traversa prin padure aproape orizontala, foarte lunga si terminata in urcare.

S-a zis ulterior ca am asistat la o cursa a pozitiilor de start, dar numerele schioarelor de pe podium infirma aceasta ipoteza. A fost mai degraba un test de adaptabilitate la primavara, desi e adevarat ca denivelarile s-au inmultit vizibil spre finalul intrecerii.

Cu ambele globuri ce ar fi fost in joc, cel mic pentru cea mai buna coboratoare si cel mare pentru cea mai buna schioara a sezonului, cucerite inainte de vreme de Lindsey Vonn, pentru a cincea, respectiv a patra oara in cariera, interesul s-a mutat spre podiumul disciplinei. Trei fete pentru doua locuri, cu diferente de ordinul unitatilor intre Maria Höfl-Riesch, Elisabeth Görgl si Tina Weirather, ordonate exact asa de cursa precedenta, cea castigata de Maria in Soci, intr-o revenire competitiva neasteptata si spectaculoasa. Dar evolutia ei stralucita din Rusia a ramas exceptia acestui sezon calâi, nemtoaica gresind repetat in finala. Cum agresivitatea lui Liz este un atu doar pe suprafetele tari, titlul de secondanta a lui Lindsey i-a revenit singurei dintre ele care n-a castigat nici o cursa. Fata care in Lake Louise uimea terminand in top 10 cu numar de start dincolo de 30, a punctat prin constanta si prin acomodare la diversitatea conditiilor din aceasta iarna.

Tina Weirather si-a incununat cel mai bun sezon al unei cariere blocata la linia de start de prea multele accidentari, cu o ultima cursa aproape buna de podium. Inceputul lent a cantarit totusi prea greu si pentru doua sutimi a fost exclusa de la prima ceremonie a florilor (mai intai s-a desfasurat premierea cursei, apoi cea a sezonului). In locul ei s-a bucurat Tina Maze, care si-a creat avantaj in partea tehnica si nu l-a pierdut pe traversa obositoare de la mijloc.

Intr-o competitie imbracata in straiele cenusii ale mediocritatii (nu din vina fetelor, ci a traseului), evolutia lui Marion Rolland a adus stropul de culoare al avantului cu orice pret. I-a placut zapada, i-a placut pista, s-a razvratit impotriva denivelarilor si a decis ca a venit momentul iesirii din anonimat. Primul podium al carierei fusese anuntat de clasarile tot mai bune ce au precedat finala, dar tot ne-a luat pe nepregatite.

Aceasta a fost intrecerea fetelor.

Stati, nu va zburliti. In plictiseala generala, cu numarul 22 la start, a pornit si Lindsey. Stiam deja, zapada e lipicioasa, schiurile se prind, traseul lin se strabate anevoios. Doar vazusem la concurentele de mai inainte. Gresit. La fel cum e si accepatarea americancei la startul intrecerilor feminine, cand intre ea si restul lumii e asa prapastie. Lindey s-a ghemuit, a intins mainile mult in fata si asa a ramas pana la final, rareori departand pentru o secunda pumnii adunati calauzitori inainte. Snur e cea mai potrivita descriere a evolutiei ei. Celelalte fete au fragmentat cursa, dominatoarea sezonului a strabatut-o dintr-o singura linie continua. A mai luat 100 de puncte, si-a depasit recordul personal la numar de victorii pe sezon (aceasta a fost a 12-a) si s-a apropiat la 92 de puncte de magicul numar 2000 al lui Hermann Maier pe care-l ravneste de cand a realizat ca ramane in pana de obiective pentru acest sezon.

Si daca-l depaseste, ce-i mai ramane de obtinut? Sa zicem ca sezonul viitor ar mai avea de nimicit si recordul de victorii al Annemariei Moser-Pröll (62, Lindsey e la 53). Dar dupa aceea? As zice ca singura provocare pe masura ei e sa inceapa sa concureze cu baietii. 🙂

comentariul live text
clasamentul etapei
declaratii

Publicitate