Momentele finalei, momentele sezonului (1)

Prima zi de liniste dupa un sezon incarcat al Cupei Mondiale. Mai incarcat de obicei, caci cine n-are de lucru, isi face. Asa si Cupa Mondiala recent incheiata. Fara Mondiale sau Jocuri Olimpice si-a vazut de treaba saptamana dupa saptamana, cu cate doua-trei curse atat la baieti, cat si la fete, pana la deznodamantul din Schladming. Patru zile de concurs serioase, cu surprize, cu ratari si impliniri, cu dezamagiri si bucurii, iar ca ornament, cu excese de trairi, asa cum le sade bine unor finale de calitate.

La fete n-a fost vorba atat de mult despre globuri, ci despre recorduri. Patru dintre trofee fusesera cucerite inainte de finale (super-combi, coborare si cel mare de catre Lindsey Vonn, slalom de catre Marlies Schild), la ultimele doua sosindu-se in Schladming cu ele aproape castigate de lidere. Un singur scenariu ar fi putut sa le lase fara trofeul dorit: cel in care ele n-ar fi terminat in puncte, iar secondantele ar fi castigat. N-a fost cazul si noile campioane ale Cupei Mondiale sunt Viktoria Rebensburg la slalom urias si Lindsey Vonn la super-G. Din nou. Observatie marginala: toate titlurile disciplinelor au fost aparate de campioanele anului trecut. Doar globul Mariei Höfl-Riesch, cel mai mare si mai ravnit, a revenit la posesoarea anilor dinainte, Lindsey Vonn.

Nume repetat cu obstinatie in zilele din urma. Caci americanca isi fixase un tel ambitios. Sa doboare recordul de puncte (2000) al lui Hermann Maier. Din St. Moritz, unde si l-a propus, pana la finale, a avut si noroc, dar si mult ghinion. Mai intai s-au anulat curse (super-combi in Soci, coborare in Bansko). Cursele ei, cu multe, multe puncte teoretice. A facut minuni in slalomul urias si cumva, inexplicabil, a ramas in grafic pana in Schladming. Unde a inceput fulminant cu o victorie, ce a apropiat-o la 92 de puncte de tel. O noua cursa extraordinara in super-G, cu un salt aproape afara din traseu, dupa o intrare directa la o poarta oarba, conform indicatiilor antrenorului. Incongruenta intre posibilul imaginat de el si imposibilul transpus pe traseu de campioana, in problema limitelor de viteza. Doar 40 de puncte, cu 52 ramase de achizitionat. Un slalom in nota precedentelor pe care le-a terminat in aceasta iarna (patru abandonuri), 32 de puncte si obiectivul in raza vizuala, la 20. Un bat pierdut in slalomul urias, punct terminus, cu o dezamagire pe masura. O astfel de sansa s-a oferit schiorilor din cartea de istorie o singura data in cariera. Nici macar recordul detinut acum la fete (1980, 10 puncte mai multe decat Janica Kostelic in 2006) nu a alinat-o.

Totusi nu cred sa existe iubitor al schiului care sa nu fi ramas entuziasmat dupa sezonul de exceptie al americancei. A lipsit la o singura cursa, slalomul din Aspen, cel care a precedat anuntul divortului. Moment ce ar fi putut fi trecut doar la categoria mic obstacol psihologic, daca sotul nu i-ar fi fost antrenor. Cel de care se asociaza toate marile ei succese. Acum e limpede, nu al lui a fost meritul. Doar Tina Maze a mai facut programul complet (chiar complet), dar la final s-a simtit oboseala. Lindsey Vonn a ramas parca la fel de proaspata ca la inceput. Impresionant.

Revenind la slovena si la intrebarea pusa acum ceva timp de echinox80, am cautat in arhivele Cupei Mondiale. E prima data cand in competitia fetelor se reuseste ocuparea locului 2 fara victorie. La baieti au mai izbutit asta italianul Piero Gros in 1975/1976 si austriacul Leonhard Stock in 1978/1979. In intrecerea feminina, cel mai sus fara castigarea unei etape s-a ajuns pe locul 3: frantuzoica Florence Steurer in 1969/1970 si nemtoaica Irene Epple in 1978/1979. Dar astea sunt toate rezultate din vremurile vechi, cu alt sistem de punctaj. In epoca moderna, performanta urcarii in elita fara a-i invinge pe ceilalti, pare sa fie apanaj sloven. In 1994/1995, Jure Kosir a urcat pe treapta a treia a podiumului Cupei Mondiale tot cu zero victorii.

Pe langa numarul de puncte, ar mai fi fost posibile si alte cateva recorduri. Au ramas toate in picioare. Lindsey ar fi trebuit sa castige si super-G-ul si uriasul ca sa ajunga la cota 14 victorii intr-un sezon (recordul lui Vreni Schneider), si tot de doua victorii ar fi avut nevoie si ca sa urce alaturi de elvetianca pe treapta a doua in clasamentul curselor castigate (53 fata de 55). Cel mai aproape a fost totusi recordul in fata caruia s-a blocat de trei etape Marlies Schild. Austriaca pare prinsa in mrejele lui 33, zbatandu-se fara spor cu piciorul in aer in pasul spre 34, care ar plasa-o la egalitate cu aceeasi Vreni Schneider in varful ierarhiei slalomului. Pe final de sezon Marlies a parut obosita si si-a aratat geniul tehnic doar pe bucati de traseu. Dar poate ca a fost doar zapada de vina. Moale si mai putin pe placul ei.

Nu pot incheia analiza fara sa incerc sa raspund la intrebarea: de ce a fost Lindsey Vonn iar puternica dupa anul mai putin reusit? Simplu. Pana acum, in afara Mariei Höfl-Riesch, nu a aparut in circuit schioara care sa ii faca fata americancei. Iar ceea ce i s-a intamplat lui Lindsey dupa JO, cu un efect mai devastator, a patit Maria dupa castigarea globului mare. S-au inmultit obligatoriu aparitiile publice (contractuale in general) pe fundalul epuizarii psihice a luptei proaspat incheiate. Timpul pentru refacere s-a diminuat, iar motivatia a avut de suferit. Faptul ca a ramas peste vara la fel de slaba ca la finalul sezonului trecut n-a ajutat. Pana acum pierduse in fiecare iarna 7-8 kg, trecute la deficit de aceasta data. Multele abandonuri nu se pot pune doar pe seama riscului mare din slalom. Daca le revedem, vom observa ca mai bine de jumatate de situatii au fost salvabile. Maria insa n-a avut putere sa se redreseze. De cealalta parte, Lindsey Vonn a venit intaratata de esecul anului trecut, s-a antrenat mai obsedata decat pana acum si am asistat la cel mai bun sezon al ei si la cea mai mare diferenta la care si-a tinut adversarele.

Am lasat pentru final retragerea Anjei Pärson. Steaua ei a apus de fapt cam atunci cand a inceput sa se inalte cea a lui Lindsey. Motivul a fost unul banal in viata unui schior. Prima operatie serioasa. Talent precoce, Anja s-a bucurat de clipele ei de glorie in adolescenta si tineretea timpurie. Ultimul mare glob dateaza de pe vremea cand avea 23 de ani, sezon in care mai castigase si doua aururi (SG, GS) si un argint (K) la mondialele din Bormio. Cel mai mare succes l-a trait totusi doi ani mai tarziu, la Campionatele Mondiale de acasa, unde a fost regina in fata regelui si reginei Suediei, cu cele trei medalii de aur (K, SG, D), una de argint (echipe) si una de bronz (SL). Cu 7 globuri, 42 de victorii in Cupa Mondiala, din care cel putin trei in fiecare disciplina, Anja ocupa clar un loc foarte sus in topul schioarelor complete. A excelat la multe capitole, insa peste toate se inalta precizia cu care a tintit la distinctiile intrecerilor de anvergura. Are 19 medalii in colectie, sase olimpice si 13 mondiale, si a ascultat imnul la 8 dintre ele. In fiecare din ultimele 5 sezoane a batut-o gandul retragerii. De fiecare data a gasit puncte luminoase care s-o retina in competitii. A taiat probele ei dragi din program, pe cele tehnice, ca sa-si menajeze genunchii. Anul acesta insa i-a lipsit ceva. „Killer instinct”. Si atunci cu tristete, dar si cu speranta pentru viata noua ce-o asteapta, a decis sa se desparta de sportul in care a devenit legenda, de colegele crescute cu ea ca idol si devenite tot mai puternice ca echipa in jurul ei, de adversarele pe care le-a reprezentat in fata oficialilor de cate ori a fost nevoie si de noi spectatorii, care am invatat s-o iubim pana dincolo partii. Poate ar trebui sa aleg o alta cursa a ei, acum, la despartire. Dar nici una n-ar avea ultimul ei plonjon.

Am punctat putine lucruri dintr-un sezon care a avut multe momente deosebite. Si cum fiecare dintre noi e impresionat de altceva, m-as bucura foarte mult (sa subliniez?) daca fiecare dintre voi, cei care ati urmarit chiar si sporadic ce s-a intamplat in lumea schiului alpin in aceasta iarna, ati lasa un comentariu cu ceva memorabil din intrecerea fetelor (baietii urmeaza in alt articol).

Sa incep eu: revelatia anului, nu cred ca poate fi contestata alegerea desi au uimit si alte boboace, este Tina Weirather.

Publicitate