Momentele finalei, momentele sezonului (2)

Competitia masculina a avut un cu totul alt gen de scenariu decat cea feminina. Castigatorul n-a fost cunoscut niciodata. Si daca la inceput s-a pariat mai ales pe Ivica Kostelic, desi n-a fost clar daca luna ianuarie a sezonului trecut, in care stransese 999 de puncte, mai multe decat oricare adversar in tot sezonul, e repetabila, pe parcurs alte doua nume au revenit tot mai frecvent pe podiumuri si apoi in pronosticuri. Nu nume consacrate. Aksel Lund Svindal, Didier Cuche, Bode Miller, desi puternici la inceput, au suferit la capitolul constanta.

Cu Ivica mai putin convingator decat in urma cu un an, asta desi pana la sfarsitul lui 2011 in contul lui sedeau mai multe puncte decat in aceeasi perioada a sezonului precedent, Beat Feuz si Marcel Hirscher au gasit terenul propice pentru un duel inedit.

Marcel Hirscher bate de cativa ani la portile performantei si de cate ori a ciocanit, portile s-au zguduit. Dar il stiam salbatic si inexact, balansand pe sarma in fiecare cursa din cauza erorilor catastrofale. La mana norocului. Si in plus se accidentase anul trecut, ratand mondialele, iar acesta trebuia sa fie un sezon de revenire. Nimeni nu l-a inclus intre candidatii la glob in deschiderea sezonului, antrenorul Austriei, Mathias Berthold, declarand de la bun inceput ca nu are pe cine sa trimita in cursa schiorilor completi, telurile iernii fiind cat mai multe globuri mici pentru elevii sai. Iar daca s-a putut afirma ceva cu certitudine, atunci, in octombrie, a fost ca Marcel Hirscher categoric nu este un schior complet. Incomplet a ramas pana la final, dar acolo, pe felia tehnica, in care este specializat, a mutat schiul la un nou nivel de eficienta.

Beat Feuz se afirmase neasteptat la finele sezonului trecut. Primele podiumuri, prima victorie, ii pusesera eticheta de schior de perspectiva. N-a fost singurul, austriacul Joachim Puchner s-a aflat in aceeasi situatie si itinerarul obisnuit dupa primele succese, este cresterea treptata, alternarea rezultatelor bune cu unele pe jumatate esecuri, exact cel urmat de Puchner in acest sezon. Beat Feuz insa n-a mai avut rabdare si a colectionat lacom podium dupa podium.

Asa s-a facut ca in februarie se prefigurase deja o interesanta lupta in trei: Kostelic, Feuz si Hirscher. Acesta din urma privit inca cu neincredere, credinta generala fiind ca nu se poate cuceri globul doar cu doua discipline (slalom special si urias pentru austriac). A urmat accidentarea lui Kostelic, survenita in Soci, dupa cateva saptamani exclusive de viteza si combinate, care il lasasera pe Hirscher in umbra. Austriacul a contraatacat necrutator cu doua victorii in Bansko. A ramas in grafic in Crans Montana, unde Feuz a aratat doua clipe de slabiciune in super-G. Dar elvetianul n-a mai facut pasi gresiti in Kvifjell, luandu-i lui Hirscher sefia, si pastrand-o si dupa Kranjska Gora, unde Marcel a respectat planul doar in slalomul urias, ratand slalomul.

La sosirea in Schladming pentru finale, Feuz avea 55 de puncte in fata si era favorit. Fiindca spre deosebire de probele de viteza, in care rata abandonurilor e mica, in specialitatile lui Hirscher, si mai ales in slalom se iese de pe traseu regulat. Plus ca daca elvetianul ar fi scos doua clasari secunde, foarte posibile la ceea ce aratase in timpul sezonului, nici macar doua victorii nu l-ar mai fi ajutat pe austriac.

S-a inceput cu coborarea si Feuz a tintit precis primul obiectiv. Un loc secund de aur, care a sters instantaneu orice tentatie de a se lasa prada dezamagirii. Elvetianul venise in Schladming chitit nu numai sa ia titlul cel mare, ci daca s-ar fi putut si globurile disciplinelor de viteza. In ambele era pe 3, la cateva puncte in spatele lui Cuche, Klaus Kröll fiind primul in coborare, distantat cam la 50 de puncte, iar Svindal in super-G, cu un avans similar, un pic peste 40 de puncte. Semiratarea lui Kröll, locul 8, i-a dat sperante lui Beat Feuz. Ar fi avut nevoie de ajutorul unui singur concurent pornit dupa el. Le-a tinut pumnii adversarilor alaturi de austriacul tremurand pentru primul lui glob. Nimeni nu s-a intercalat intre ei si gazdele au jubilat impreuna cu reprezentantul lor pentru trofeul cucerit cu un avans de doar 3 puncte.

Pentru Feuz a fost doar o neplacere minora. Avea 135 de puncte in fata lui Hirscher si sansa de a puncta decisiv in super-G. Toata lumea il vedea invingator. Hirscher a decis sa ia si el startul, ca sa nu-si reproseze ulterior ca n-a incercat tot posibilul. Mai facuse o tentativa in Crans Montana si tremurase ca puiul dus la taiere. Se simtise in pericol de accidentare de la un capat la altul, pentru un mare nimic. Dar in Schladming se antrenase cateva zile si a sperat la un traseu mai tehnic. Pe care i l-a facut cadou antrenorul american. Iar soarta l-a favorizat cu un numar mic de start.

Totusi ce s-a intamplat in cursa n-a fost previzibil nici pentru cel mai abil expert. Etapa s-a terminat cu candidatul gresit pe podium. Gresit din perspectiva rezultatelor precedente. In vreme ce Beat Feuz a derapat si desi s-a zbatut pentru redresare a iesit de pe traseu, Marcel Hirscher a incheiat triumfator pe locul 3, la doar 6 sutimi de victorie! Scenariul zile precedente s-a repetat. Dezamagirea n-a incaput in bucuria adusa de cele 60 de puncte recuperate nesperat, chiar daca diferenta pana la maximul de 100 a fost infima. Iar in clasamentul probei, ratarea lui Svindal (locul 16, acolo unde puncte primesc doar primii 15) s-a pus in balanta cu semiesecul lui Didier Cuche (locul 9) si abandonul lui Feuz. Dupa 3 ani, globul a reintrat in posesia norvegianului.

Rezultatul nu l-a adus automat pe Hirscher in pozitia de favorit, mai avea de recuperat 75 de puncte. Dar a impartit specialistii in doua tabere, cei care i-au acordat lui mai multe sanse si cei care au mers in continuare pe varianta Feuz. Fiindca 75 de puncte sunt enorm de multe cand presiunea e mare, dupa cum ne-a dovedit-o si Lindsey Vonn (care n-a facut 92 in 3 curse). Mai ales ca austriacul s-a aflat la startul slalomului urias cu doua obiective. Pentru globul mare avea nevoie unul din primele doua locuri. Pentru cel mic, aflat aproape in posesia lui, n-avea voie sa abandoneze. Pe care varianta sa mearga? In prima mansa n-a fost foarte hotarat. Ba a schiat prudent, ba a atacat. Dar ratarea lui Ted Ligety, singurul ce ar mai fi putut castiga trofeul disciplinei, i-a usurat decizia in mansa secunda. Victorie, globul slalomului urias si 25 de puncte avans, irecuperabile de catre Feuz. I-ar fi trebuit un loc de top 10 in slalom.

Risipirea unei tensiuni uriase te lasa intr-o stare de plutire. Realul pare indepartat si usuratatea fiintei devine neverosimila. Hirscher mai avea un obiectiv, globul in slalom, disciplina in care pornea in finala de pe locul secund. Si nici n-ar fi avut nevoie de victorie, un loc pe podium i-ar fi ajuns, caci Ivica Kostelic s-a dat si el la o parte cu o greseala. Amar trebuie sa fi fost, croatul a tras tare cu recuperarea taman pentru a-si apara acest glob. De l-ar fi avut ca adversar doar pe Hirscher… Dupa victoria eliberatoare din ziua precedenta, concentrarea austriacului a suferit, a luat o poarta intre picioare si stiti vorba aia cu cand doi se cearta? Mai aveti vreo indoiala ca e adevarata? Andre Myhrer, cel aproape iesit din carti dupa Bansko, a castigat primul titlu de campion al Cupei Mondiale cu cele doua victorii tarzii, din ultimele doua etape. Caci in slalom, mai mult decat in celelalte discipline, it’s not over, till it’s over.

Un sezon minunat din punctul de vedere al privitorului, cu finale pline de lovituri de teatru. Un nou campion, calcand apasat pe urmele lui Hermann Maier si promisiunea continuarii duelului si in sezoanele viitoare, celor doi putandu-li-se alatura si alti lupi tineri. Alexis Pinturault poate?

Ca si la fete, am lasat pentru final retragerea lui Didier Cuche. A ratat ambele globuri pe care le-a vanat in acest sezon. Ar fi fost frumos pentru el sa-l castige pe cel al coborarii. In scripte o fi iesit Kröll in frunte, dar nu stiu cata lume n-ar raspunde Cuche la intrebarea cine a fost cel mai bun coborator al sezonului. Vreunul dintre voi? 🙂 Nu cred, dar va las libertatea alegerii. Interesant e ca elvetianul, invers decat Anja Pärson, a dominat in anii dinaintea retragerii. Patru globuri de cristal in proba lui favorita, coborarea, plus unul in slalom urias si unul in super-G, toate castigate in ultimii 6 ani, stau marturie. Poate de aceea impresia e ca ar fi egalul suedezei. Nici pe departe, nu are decat 21 de victorii de Cupa Mondiala, jumatate din cele ale Anjei. La Mondiale n-a ajuns niciodata la aur in coborare, ci doar in super-G (2009, Val d’Isere). La coborare s-a oprit de doua ori pe locul 2 (2009, 2011). Mai are si un bronz in colectie, din Are (2007), pentru slalomul urias. Tot ultimii ani i-au adus succesele. Dar n-a fost un schior care a avut nevoie sa creasca. Bun a fost inca de la inceput. Singura medalie olimpica a cucerit-o in super-G-ul epic din Nagano in 1998 (cel castigat de Hermann Maier dupa teribila cazatura din coborare). Dar Didier, oricat de improbabil pare acum, a avut mult de furca cu propria personalitate. Nemultumit de toti si toate, si-a petrecut o mare parte a carierei irosind energia in frustrari inutile. Abia aducerea unui psiholog in echipa a schimbat situatia si ne-a oferit ocazia sa-l vedem in actiune pe unul dintre cei mai fini coboratori, transformandu-i si imaginea din aceea de nesuferit cu gura mare, in cel mai simpatic schior al circuitului. Dupa super-G a facut o plecaciune in fata publicului si m-am temut ca isi ia adio de la noi, fara o cursa speciala. Dar nu putea sa ne lase fara spectacol. Cu calificarea asigurata de numarul redus de schiori la start, Didier Cuche s-a prezentat la startul mansei secunde intr-un echipament scos din muzeu, al schiorilor din anii ’50. De acum stiti deja, toata lumea a vazut probabil cursa, dar o mai pun inca o data. E memorabila.