Antrenamente, antrenamente

O saptamana cu program oficial plin atat la fete cat si la baieti in schiul alpin. Sase zile in cap pentru toata lumea, o parte dintre ele desfasurandu-se deja. Avem un weekend competitional prelungit, ce incepe maine cu cate o coborare masculina si una feminina, motiv pentru care antrenamentele au inceput de marti. Iata rezultatele comentate.

Lake Louise, primul antrenament si numai (via Marusa Ferk)

Lake Louise:

  • Marti, 27 noiembrie: 1. Lindsey Vonn 1:52,10; 2. Maria Höfl-Riesch 1:53,05; 3. Dominique Gisin 1:53,41; … 38. Edit Miklos 1:56,55. Conditii perfecte, Lindsey a lasat in urma pe toata lumea fara sa se oboseasca prea mult. Antrenamentul a fost umbrit de accidentarea Marusai Ferk. Dupa primele informatii, slovena a avut noroc, nefiind necesara o operatie, ci doar 6 saptamani de repaus.
  • Miercuri, 28 noiembrie: 1. Marion Rolland 1:53,30; 2. Regina Sterz 1:53,34; 3. Maria Höfl-Riesch 1:53,36; … 27. Edit Miklos 1:55,55. Bun timpul lui Edit, bravo! Lindsey Vonn a fost cea mai rapida la toti timpii intermediari, la final s-a ridicat in picioare si de aceea a incheiat doar pe 9. Regina Sterz nu este o noua minune a schiului austriac, ci este fosta Regina Mader, cu aripi noi date de maritis.
  • Joi, 29 noiembrie: 1. Marion Rolland 1:52,94; 2. Daniela Merighetti 1:53,12; 3. Anna Fenninger 1:53,35. Lindsey Vonn si Edit Miklos nu au luat startul. Lindsey ca sa se menajeze, Edit nu stiu de ce.

Partia din Beaver Creek (via Kjetil Jansrud)

Beaver Creek:

  • Marti, 27 noiembrie: 1. Klaus Kröll 1:41,52; 2. Max Franz 1:41,97; 3. Christof Innerhofer 1:42,13. Svindal e si el pe acolo pe aproape (1:42,40). Toata lumea a laudat prepararea partiei, in conditiile in care temperaturile sunt pozitive cu doua cifre si in afara partiei nu mai exista nicaieri zapada!!!
  • Miercuri, 28 noiembrie: 1. Travis Ganong 1:41,38; 2. Siegmar Klotz 1:41, 67; 3. Joachim Puchner 1:42,18. Kröll si Franz si-au luat liber, dar in rest lumea a fost prezenta si rezultatele sunt surprinzatoare bine. Sa se anunte o cursa interesanta sau sunt doar niste focuri de paie?
  • Joi, 29 noiembrie: 1. Aksel Lund Svindal 1:42,04; 2. Guillermo Fayed 1:42,22; 3. Siegmar Klotz 1:42,40. Ganong a terminat pe 4, urmat de Kröll si Franz, iar Fayed, numele nou aparut pe podium, fusese al patrulea ieri. Adica incepe sa se intrezareasca un patern.

De acum necunoscute mai sunt doar rezultatele in curse. Pariati pe cineva?

Publicitate