Cateva rasturnari de situatii

Regulamentul competitiilor de schi alpin fixeaza un cadru in interiorul caruia marcatorii traseelor isi pot lasa imaginatia sa se zbenguie cum vrea ea. In general, cadrul acesta e suficient de larg. Avem un numar maxim de porti si un numar minim de porti pentru fiecare disciplina. Un numar maxim de schimbari de directie si un numar minim de schimbari de directie. Si mai avem o distanta minima intre doua schimbari de directie. Uneori si o distanta maxima intre doua schimbari de directie. Directive ce doresc sa impiedice transformarea unei discipline in alta. Bun. In Beaver Creek am avut un traseu de slalom urias lung. Impreuna cu articolul ce fixeaza numarul maxim de porti au rezultat distante intre porti de pana la 30 de m. Asta in conditiile in care distanta minima pentru super-urias e fixata la 25m. Dar ce sa-i faci… terenul.

Marcel Hirscher la prima victorie a sezonului (Agence Zoom / Getty Images)

In Val d’Isere ne-am aflat la cealalta extrema. Nu pentru ca ar fi partia prea scurta, nici vorba. Ci pentru ca nu a fost timp sa fie preparata in intregime. Imaginati-va ce se intampla cand ai un numar minim de porti si intoarceri pe care esti obligat sa le inghesui pe un traseu truncheat. Evident ca se scurteaza distanta dintre porti. In mansa a doua antrenorul austriac a asezat cele 41 de porti (minime) mai rasfirat in partea superioara, la distante de 20 de m una de alta, dar a trebuit sa le apropie la 15m pe final, distanta maxima admisa de la proba de slalom. Regulamentul permisiv l-ar fi lasat sa le aduca pana la 10m distanta. Insa mai tineti minte ce s-a intamplat asta vara? S-au lungit schiurile si s-a marit raza lor de intoarcere. In plus aceasta este si pista cu cea mai mare inclinatie medie din circuit. Pentru ca e abrupta de la start pana sosire. Ai gresit la o poarta cu distantele astea infime, nu mai ai loc de redresat.

Daca ati vazut cursa si n-ati inteles chinul, aveti acum explicatia. Daca n-ati vazut-o, va puteti imagina. Nu uitati sa adaugati zapada moale, proaspata si buna de tavalit, dar nu de schiat in forta.

Stefan Luitz in mansa a doua a slalomului urias din Val d’Isere (Agence Zoom / Getty Images)

Cu zapada aceasta in minte sa luam timpii mansei secunde. Cel mai rapid a fost concurentul calificat pe pozitia 25 (Stefan Luitz). Urmatorul, cel de pe locul 29 (Roberto Nani), al treilea cel de pe 30 (Mathieu Faivre). Rasturnam pozitiile ca sa obtinem numerele de start: 6, 2, 1. N-ati uitat ce v-am spus de zapada, nu? Mai e nevoie de vreo demonstratie? De fapt mai e, al patrulea timp ii apartine lui Ted Ligety si lui i-a venit randul candva mai spre sfarsit, dar unde nu e exceptie, nu e nici regula.

Pe Roberto Nani probabil ca nu-l stiti si poate ca nu este foarte important, insa italianul este schiorul care-mi strica cel mai des socotelile. Pana acum el e detinatorul recordului de descalificari. Fac un clasamentul cu calificatii la pauza? Daca e si Nani printre ei, trebuie neaparat sa verific permanent daca rezista pana la inceputul mansei secunde. Nici nu mai stiu de cate ori l-am scos pana acum afara intre manse si asta nu numai la slalom, ci si la urias!

Stefan Luitz fericit pentru primul podium al carierei (Agence Zoom / Getty Images)

Nici pe Stefan Luitz nu-l stiti. Nimeni nu l-a stiut nici in Val d’Isere. A venit la conferinta de presa si a inceput asa: „Ma numesc Stefan Luitz si schiez de la trei ani. Vara imi place sa merg cu bicicleta.” Imi pare rau ca in euforia momentului nu s-a putut probabil detasa pentru a vedea ironia. Felul in care involuntar le-a predat alfabetul jurnalistilor prezenti in sala. Apoi le-a mai dat cateva informatii. E din Oberstdorf, a crescut intr-o casa aflata la 100 de metri de teleschi, iar mama lui, instructoare de schi, e cea care i-a dat primele lectii. Tatal lui e cel ce ii prepara schiurile. Neamtul nu e de fapt un anonim. E vicecampion mondial de juniori in 2010 (slalom urias), vicecampion al Cupei Europei in sezonul trecut (total), si obisnuit cu locul 2 fiind, tot pe el a urcat neasteptat si in cursa de pe Face de Bellevarde la debutul lui pe ea. „M-am gandit sa vad cat de repede pot sa ajung la sosire.” Iar dupa ce ajuns, repede de tot, a tot ridicat din umeri a nedumerire din boxa fruntasului, la fiecare adversar cu nume tot mai mare ce nu l-a putut depasi. Pana la urma a obtinut al treilea rezultat masurabil din Cupa Mondiala. Primul fusese iarna trecuta in Crans Montana (locul 29), al doilea cu o saptamana in urma in Beaver Creak (locul 13). La curba pe care s-a inscris doar victoria ii mai lipseste.

Lupta lui Aksel Lund Svindal (Agence Zoom / Getty Images)

Luitz a facut si el o cursa salbatica, dar pe terenul inca bine batut n-a avut de luptat ca cei din a doua jumatate. Majoritatea au terminat invinsi si cu atat mai mult s-a ridicat deasupra lor, surpriza… Aksel Lund Svindal, aflat pe 11 la mijlocul competitiei. Norvegianul e urias si vitezist. Pare neindematic chiar si in probele lui favorite. In slalom parca toate sunt facute sa-l incurce. Fanioanele, propriile bete, propriile picioare, schiurile prea lungi, distantele prea scurte. Iar daca inlocuim schiurile cu unele si mai lungi, avem reteta perfecta pentru dezastru. Asa a si aratat. Dar Aksel a gasit o portita la fiecare situatie fara iesire si a luptat cu conditiile si cu sine insusi cum nu a mai facut-o nimeni. Ar merita un trofeu special pentru asta. A primit doar mentiunea pentru locul 6. Si o gramada de puncte (40) cu care isi pastreaza inca locul fruntas in clasamentul general.

L-a depasit mai intai Massimiliano Blardone. Italianul n-a impresionat de data aceasta. A stat departe de porti, aproape ca n-a atins nici una si a facut si o greseala, dar e schior de urias pur-sange. Apoi Ligety, pornit ca din pusca. Pe inceput i-a si mers, s-a simtit in elementul lui. V-am zis ca sus distantele dintre porti au fost rezonabile. Cand au dat insa inspre slalom, Ted a inceput sa intarzie in viraje si de acolo pana la sfarsit a devenit tot mai dificil sa intoarca la timp. A scos-o cumva la capat si desi el nu a fost multumit, etichetand partia ca „neprietenoasa cu utilizatorii”, zbaterea i-a fost cu folos. A prins ultimul loc de pe podium.

Ted Ligety (Agence Zoom / Getty Images)

Dupa el, cel mai intelept s-a dovedit slalomistul Felix Neureuther. A ales in general o linie mai larga, schiind mult mai calm decat restul lumii, iar acolo unde a putut, a taiat viroaga formata in jurul portii pentru scurtarea drumului. N-a urcat pe podim, dar e detasat cel mai bun rezultat al lui in slalomul urias. Pentru Benjamin Raich si Philipp Schörghofer, mansa a doua a fost o zbatere, iesind invinsi din lupta cu linia. Au alunecat mult in clasament. Si uite asa ajungem la fruntasii detasati ai primei manse.

Cum schiezi cand ai aproape 3 secunde avantaj? Decizie dificila cand esti singur, simpla cand mai ai un adversar cu care te duelezi. Alexis Pinturault a atacat. Si cum a atacat! Incepusem din nou cu exclamatiile. Dar mai tineti minte asezarea portilor? Cea care aproape a scos suflul si din Ted Ligety? Pinturault este extrem de talentat, insa insuficient de experimentat. De data aceasta nu a estimat corect cat poate intinde coarda. A riscat prea mult pentru intervalele mici dintre portile de pe final. A ratat-o pe a treia inainte de linia de sosire. A urcat din elan pe sub ea si a trecut-o, dar cu bucla suplimentara n-a mai obtinut decat penultimul timp.

Alexis Pinturault pierzand victoria inainte de linia de sosire (laola1.at)

Si iar trebuie pusa intrebarea: cum schiezi cand ai aproape 3 secunde avantaj? Inainte de start, antrenorii au mai avut timp sa-i spuna lui Hirscher vezi ca Pinturault a ratat. Altfel ar fi trebuit sa riste. A avut cateva secunde de gandire. A cugetat asa: sus si jos, unde sunt sigur pe mine, atac. La mijloc, acolo unde am gresit de dimineata si in fiecare an de cand schiez aici, reduc la 99%. Eu (pinguilde) am vazut un pic altfel. Sus si jos a atacat. Dar nu chiar nesabuit, ca n-avea rost. La mijloc, unde era mai dificil, a fost prudent de-a binelea, schiind undeva la 80%. Diferente de perceptie. A pierdut aproape jumatate din avantaj. Timpii ar inclina mai degraba spre ce s-a vazut din afara, dar asta arata si mai bine cat de riscanta este temporizarea.

Hirscher a invins si a lamurit astfel chestiunea invincibilitatii lui Ligety. Mai repede decat ne asteptam. As zice insa ca depinde de teren. Daca are spatiu plat in care sa accelereze, americanul isi va lua din nou avant si va spulbera iar concurenta. Atat Liegty, cat si Hirscher s-au apropiat dupa Val d’Isere de Svindal in clasamentul general. Cu 3 probe de viteza si 2 tehnice ramase in calendar, norvegianul are sanse mai mari sa incheie anul 2012 in frunte.

Marcel Hirscher pe drumul spre prima victorie a sezonului (Agence Zoom / Getty Images)

Pentru elvetieni, Val d’Isere a reprezentat un nou esec. Un singur calificat, locul 22. E vorba de Didier Defago. Inevitabil, la final a fost intervievat si intrebat despre probleme si despre solutii. Cum federatia helveta a scos un as din maneca pentru probele de viteza, pe care il va folosi in premiera in Val Gardena, aceasta a fost una dintre intrebari. E vorba despre angajarea lui Didier Cuche pe post sfetnic la echipa. Si aici a explodat Defago. Echipa tehnica se afla in suferinta de ani de zile, cea de viteza de cateva curse, uitandu-se ca marea majoritate a componentilor revin dupa accidentari. La tehnica problemele sunt ignorate, la viteza au brusc nevoie de Didier Cuche. Reactia lui Defago nu este si totusi este gelozie. Veteranul Elvetiei se simte dat la o parte din rolul de lider de echipa pe care ar fi trebuit sa-l preia dupa retragerea lui Cuche. Pana acum n-a reusit. Sa vedem ce se va intampla in Val Gardena.

Clasamentul complet il gasiti aici.