Intre Kjus si Aamodt

„Svindal si restul lumii”. „Noile natiuni al schiului”. S-ar fi potrivit multe titluri super-uriasului din Val Gardena/Gröden. „Noile natiuni ale schiului” fiindca in frunte se afla acum Norvegia, Italia, cel putin atunci cand vine vorba de livrat oameni pe podiumurile probelor de viteza. Amuzant e ca in timp ce elvetienii sunt cu adevarat intr-un hau tot mai afund, austriecii se alarmeaza dupa ce obtin cel mai „dezastruos” rezultat de 4 ani incoace, cu primul austriac clasat abia pe 6.

Podiumul super-uriasului din Val Gardena: Matteo Marsaglia (2), Aksel Lund Svindal (1), Werner Heel (3) (Agence Zoom / Getty Images)

Elvetienii in schimb au incercat multe si nimic nu a ajutat. Au schiori pe mai toate marcile de schiuri si in vreme ce colegii de echipament zboara, ei dorm in clapari. Au sperat ca in Val Gardena sa se schimbe ceva. Saslongul, pista sud-tiroleza, e faimos pentru cum devine mai rapid spre finalul curselor si permite numerelor mari de concurs sa se infiltreze in varful clasamentului. Tabloidul Blick a si avut titlul potrivit pentru avancronica: „Gröden – pista exoticilor. Pana si noi avem aici o sansa!” N-au avut, desi l-au adus si pe Didier Cuche pe post de consultant de cursa. Poate si pentru ca ideea nu a fost imbratisata cu caldura de schiori. Pana la urma doar Silvan Zurbriggen a terminat in puncte, pe locul 15. Austriecii ar trebui sa se bucure de rezultat.

„Svindal si restul lumii” pentru modul in care si-a declasat Aksel din nou concurenta, desi a facut doua greseli grave. Traseul a fost rapid, tinzand mai mult spre o coborare, setat totusi prietenos de antrenorul norvegian, special pentru elevii sai. Amandoi au gresit. Dar daca pe Kjetil Jansrud, eroarea initiala de pe zid si intarzierile de pe valurile pajistii Ciaslat l-au costat podiumul, ramas la 6 sutimi distanta, la Aksel Lund Svindal greselile doar au tinut in frau avansul. Care altfel ar fi luat-o razna demoralizand toata concurenta. Atacand nepasator si un pic dezordonat, dar de acum stim ca asta nu e o problema, Aksel a ajuns pe pasune cu viteza prea mare. A pierdut linia intr-un viraj si cand l-am vazut in imaginatie iesind de pe traseu, el a schimbat in aer directia si a revenit neverosimil in cursa. Apoi spre final, aproape a smuls o poarta din loc si apoi i-a fugit un schi, pierzand si acolo cateva zecimi bune. Avantajul final? Peste o secunda.

Aksel Lund Svindal intre Kjetil Andre Aamodt si Lasse Kjus (poza culeasa de aici: http://www.abcnyheter.no/sport/081212/ikke-i-naerheten-av-aamodt-og-kjus)

Dar cu toate acestea, prefer titlul de mai sus. In Lake Louise, Aksel l-a ajuns la numarul de victorii pe Lasse Kjus. In Val Gardena, bifand al 19-lea succes al carierei, l-a depasit. Cel mai de succes schior norvegian mai este inca Kjetil Andre Aamodt. Are 21 de victorii, dar la forma succesorului sau se pare ca va fi depasit in curand. Insa e un moment frumos. Aksel a ajuns cu cariera in punctul ce-l plaseaza intre idolii copilariei, cei care l-au impulsionat sa ajunga aici.

Ramanand la motivele pentru care schiorii se apuca de performanta, cel mai bun austriac a fost Matthias Mayer, tanarul de 22 de ani, care pentru a treia oara la rand a terminat intre primii 10 intr-un super-G, avand sanse foarte mari sa prinda unul din cele 4 locuri la Mondialele din Schladming. Pentru Matthias ar fi fost anormal sa nu schieze. A crescut in casa cu medaliile de argint ale tatalui sau, Helmut Mayer, vicecampion mondial de juniori si de seniori (1989) la slalom urias, precum si olimpic (1988) la super-G. Juniorul are pana acum medalia de aceeasi culoare la juniori.

Matteo Marsaglio spre al doilea podium al carierei (Agence Zoom / Getty Images)

Cand a trecut linia de sosire (numarul 13 la start), Mayer s-a vazut pe locul 3. Mai rapizi decat el fusesera deja 2 italieni. Werner Heel, castigatorul super-uriasului din 2008 si Matteo Marsaglia, invingatorul surpriza al precedentului super-G. Marsaglia a dat pe dinafara de incredere, toate virajele i-au fost perfect pregatite, si a avut o singura dezechilibrare minora intr-o compresie neasteptata, pe care a redresat-o imediat. Rezultatul lui bun n-ar mai fi trebuit sa reprezinte o surpriza, dar a fost. Pana si pentru el. Werner Heel a fost chiar mai rapid in partea superioara. Dar a facut cateva greseli la intrarea in padure pe virajele finale si i-au lipsit 5 sutimi. Aici intre muritori, lupta a fost acerba.

Din grupa de elita, dupa cum am povestit mai sus, norvegienii i-au incadrat pe cei doi italieni, iar in rest doar Adrien Theaux a mai contestat timpul lui Marsaglia pierzand lupta, ca si Heel, pe final, pentru un bun loc 5.

Aksel Lund Svindal si greseala de pe finalul super-uriasului din Val Gardena (Agence Zoom / Getty Images)

Surprizele obisnuite nu au mai aparut. Poate si pentru ca ninsorile, anuntate abia pentru seara de vineri, au pornit usor din timpul zilei. Cursa nu au pus-o in pericol, dar au ramas constante pe toata durata cursei, neschimband conditiile. Pista n-a devenit mai rapida, luminozitatea nu s-a schimbat. Desi chiar de s-ar fi intamplat, greu de crezut ca cineva ar fi putut sa ameninte a doua victorie de pe Saslong a lui Svindal dupa cea din 2009.

Clasamentul complet al super-G-ului il gasiti aici.

Publicitate

3 păreri la “Intre Kjus si Aamodt

Comentariile nu sunt permise.