Mai stie cineva cati ani sunt de cand vroia Bode Miller sa faca o intrecere paralela cu cea a FIS din cauza nedreptatilor de tot soiul? N-a iesit nimic, dar sa nu credeti ca e singurul ce si-a dorit sau isi doreste asa ceva. Unii o zic pe fata (Ted Ligety, cine altul :D), altii pe ascuns. De ce nu se intampla, din moment ce o mana de oameni hotarati vor toti acelasi lucru? E greu de tras cu 10-20 de armasari la o caruta si in clipa in care s-ar alege reprezentati, s-ar cadea in capcana FIS. Una la mana. Apoi e toata masinaria care trebuie sa functioneze pentru a pune pe roate o cursa. Logistica implicata e imensa si in momentul de fata doar FIS are relatiile gata formate pentru concursuri care sa fie bine organizate, sa asigure cat de cat securitatea, sa atraga publicul si sa fie mediatizate.
Davide Simoncelli „pedepsit” de colegi (Max Blardone e al doilea din stanga) pentru victoria de la Alpine Rockfest (via Jon Olsson)
Incercari separate se fac totusi si iata ca Alpine Rockfest din Andalo, Paganella, a ajuns la a treia editie. E un concurs demonstrativ, o combinatie de schi si muzica, in care programul din pauze cuprinde interviuri la cald cu participantii. Italienii sunt majoritati pe lista de start, desigur, Masimilliano Blardone si Davide Simoncelli fiind cei mai buni, dar organizatorii s-au straduit sa aduca si alte nume mari. Din cei trei „best of”, doi au fost prezenti, Aksel Lund Svindal si Ted Ligety, nu in ultimul rand si datorita premiului atragator acordat castigatorului. 70000 de euroi. Dar asta e si baiul. Toti ceilalti pleaca cu mana goala.
Totusi Marcel Hirscher nu de asta a refuzat invitatia. Dupa Alta Badia a donat intregul premiu (18000 euroi sau franci elvetieni, trebuie sa verific) sinistratilor dintr-un sat sud-tirolez (din Italia), care au ramas fara case dupa o alunecare de teren. Austriacul e pur si simplu obosit si vrea o pauza lunga si buna.
Ted Ligety sarind peste masina in timpul concursului la saritoarea Killer Audi Jump (via pagina oficiala a concursului de pe Facebook)
Asa ca pe langa cei patru deja pomeniti si Cyprien Richard, restul tabloului s-a umplut cu ce s-a gasit. Formatul a fost cel de anul trecut. Trei runde, primele doua eliminatorii, si n-a lipsit nici masina de pe traseu. Din 16 concurenti au ramas mai intai 10. Aici a iesit singurul austriac prezent, Marcel Mathis („pe traseul asta scurt de urias trebuie sa risti tot si e usor sa gresesti”, aceeasi declaratie o veti vedea repetata de altcinva in primul filmulet de mai jos), facandu-i loc norocosului Svindal. Din cei 10, au fost eliminati cei mai lenti 5. Din nou Svindal s-a strecurat printre calificati si din nou Ligety a fost cel mai rapid.
Si-au ramas doar cinci, toata lumea a crezut ca evident ca Ligety castiga, ce-i asa mare stiinta sa ghicesti asta, dar uitati ca a treia oara ulciorului celui iute rostogolitor i-au luat-o doagele in directii opuse si a ratat o poarta. Asa ca in sfarsit, dupa Richard in 2009 si Ligety 2011, premiul a revenit unui om al casei, lui Davide Simoncelli, mai rapid cu 123 miimi in finala decat compatriotul Luca di Aliprandini. Pe locurile 3 si 4, Svindal (ca doara nu degeaba e el lider in Cupa Mondiala, isi face loc cu coatele pe toate podiumurile pe care e lasat), respectiv finlandezul a carui forma am remarcat-o si in intrecerile oficiale, Marcus Sandell.
Daca doriti si imagini aveti aici un rezumat:
sau concursul complet:
Schi alpin. Deocamdata. 