E sezonul superlativelor mari. Verificam recorduri de diferente uriase intre primul clasat si urmatorii, numaram podiumurile reusite de un Hirscher, un Svindal sau o Tina Maze, socotim punctele ce se mai pot face pana in martie estimand ca borna 2000 s-ar putea sa nu reziste. Si cand ne-am obisnuit cu toate majusculele iernii, vine coborarea din Bormio.
Hannes Reichelt si Dominik Paris felicitandu-se reciproc in momentul in care Svindal a ramas la o sutime in urma lor (via skiweltcup.tv)
Nedumerirea lui Aksel Lund Svindal: „Am ajuns la finis si am vazut +0.01 si locul 3 pe tabela. Am crezut ca trebuie sa fie o greseala, ca trebuie sa scrie 2.” Amareala lui Klaus Kröll: „Mai intai m-am gandit, locul 4 cu doua erori e in ordine. Apoi am vazut. Doua sutimi intarziere. In astfel de situatii nu poti sa nu te simti un pic ca idiotul zilei.”
Ei si? Nu s-au mai vazut batalii asa stranse? Raspunsul e de doua ori nu. In primul rand fiindca pista Stelvio din Bormio e foarte dificila. I se spune Bestia. Cu cei 3270 de metri e a doua ca lungime dupa cea din Wengen. Iar la dificultate lumea sta pe ganduri daca s-o treaca inaintea celei din Kitzbühel sau nu. Nu are pasajele inspaimantatoare ale Streif-ului, dar nici nu le da vreun moment de respiro concurentilor, ce sunt purtati prin curbe inclinate sau catapultati in aer la saritori, pana cand, cu vreo 15-20 de secunde ramase de strabatut – cam de la aterizarea din ultima saritoare – coapsele incep sa arda de la intensitatea efortului. De aceea au si cazut sau renuntat sa mai continue aproape de mal cativa dintre concurentii buni (Joachim Puchner, Georg Streitberger, Andrej Sporn, Matthias Mayer). Noi n-am vazut, dar la cei din coada listei de start rata abandonurilor a crescut dramatic. Din fericire nimeni nu s-a accidentat grav.
Daca pe partiile usoare e normal ca intervalele dintre schiori sa se micsoreze pana isi sufla unul altuia in ceafa, pistele dificile cern valorile aproape fara nici o exceptie, distantandu-i clar pe cei mai buni. Asa ar fi trebuit sa se intample si in coborarea din Bormio 2012.
Reactia lui Klaus Kröll la vederea rezultatului (via laola1.at)
In al doilea rand fiindca in intrecerile masculine s-a vazut pana acum doar configuratia primilor 3. Super-uriasul de la Mondialele din Beaver Creek din 1999, a fost castigat ex-aequo de Hermann Maier si Lasse Kjus. Lui Hans Knauß i-a trebuit o sutime in plus pentru aceeasi pista. Si a ramas doar cu bronzul. Insa dupa el a fost loc destul ca nimanui sa nu-i vina sa-si dea pumni in cap de ciuda ca a ratat medalia. La fete in schimb a existat o situatie si mai dureroasa. Tot intr-un super-urias, de Cupa Mondiala de asta data, in Hafjell 2006, au castigat Michaela Dorfmeister, Lindsey pe atunci Kildow si Nadia Styger. Egalitate perfecta. Kelly Vanderbeek (Canada) n-a mai incaput pe podium, desi i-a lipsit doar o sutime pentru a egala timpul invingatoarelor.
Explicatie pentru rezultatul primilor patru nu exista, dar pentru dragostea mea de spectator pentru Stelvio da. Daca in alte parti urmaresti pasajele pe care au gresit schiorii ajunsi temporar in fruntea clasamentului, poti estima cu suficienta acuratete pozitia finala a celui aflat la un moment dat pe traseu. A mers liderul snur pe ultima parte, stii ca intarziatul de pe pista nu mai are cum sa recupereze. Cursa poate fi frumoasa, dar doza de previzibilitate taie prea rau suspansul necesar oricarei intreceri sportive.
Podiumul norocos din Bormio: Hannes Reichelt (1), Dominik Paris (1), Aksel Lund Svindal (3) (via skionline.ch)
In Bormio insa, cine poate da pronosticul corect cat timp un schior n-a ajuns jos, poate sa-si ia doctoratul in vizionat schiul alpin. Toate pasajele sunt decisive, iar la final, fara greseli, se poate pierde sau castiga timp in functie de cat de bine sunt antrenate picioarele. O greseala necostisitoare in secunde in partea superioara, poate trage timpul final mult in urma prin energia rapita la redresarea de sus. Asa ca nu stim niciodata. Ce face baiatul asta? Vedem timpul bun si nu putem decat sa stam cu ochii lipiti de televizor, intrebandu-ne reuseste sa treaca in frunte sau nu? Iar pentru cei din boxa liderului, nu e mai usor de estimat, ei tremurand chiar la adversari ce au intarzieri de 8 zecimi la unele din punctele de control. Cu atat mai mare e explozia emotiilor cand sunt iertati timp de inca un schior si pot pastra locul din frunte. Ati vazut ceva mai frumos decat bucuria celor doi din prima fotografie? E reactia dupa finisul lent al lui Svindal, care le-a permis sa se numeasca pentru prima data in cariera invingatori in proba regina a schiului alpin.
Stiam de la antrenamente ca italienii sunt buni, Dominik Paris fusese de doua ori intre cei mai rapizi, Christof Innerhofer si Werner Heel isi anuntasera si ei intentiile la podium, pe Svindal contam din oficiu cand e vorba de o cursa, chiar racit cum a fost in Bormio, iar Adrien Theaux si Klaus Kröll castigasera fiecare cate un antrenament, deci erau favoriti clari si ei.
Aksel Lund Svindal (Agence Zoom / Getty Images)
Dar antrenamentul nu-i totuna cu cursa, Innerhofer si Theaux au gresit prea mult, au terminat doar pe 9 si 10. Asta si pentru ca outsideri precum Romed Baumann (locul 8) si Hannes Reichelt, s-au hotarat tocmai acum sa rastoarne tendinta descendenta a inceputului de sezon. Iar Travis Ganong a prins curaj dupa rezultatul bun din Val Gardena si si-a scos asul din maneca, forta picioarelor, pentru un loc 7.
La inceput intrecerea a fost una pur italiana spre deliciul spectatorilor. Werner Heel a gresit in curbele de super-urias de sus, am crezut ca nu va rezista pana la final, dar ne-a contrazis. Are conditie fizica excelenta si a preluat conducerea. I-a cedat-o colegului Dominik Paris, mult mai acurat in virajele dificile. De fapt in afara de cateva zguduiri neasteptate pe denivelari n-a avut nici o ezitare. Erori mai putine egal putere mai multa pentru final, pe care a trecut in fata.
Dominik Paris in coborarea castigata din Bormio (Agence Zoom / Getty Images)
A asteptat linistit grupa de elita, deschisa de Johan Clarey. Francezul a mers bine pana la ultimele viraje, cele in care picioarele tremura deja. A luat unul mai jos si s-a intercalat intre italieni.
Hannes Reichelt venea cu 18, 24, 38 in palmaresul coborarilor din aceasta iarna. Iertati-ma ca am scris in prezentare ca nu exista austriac in stare sa castige, dar la aceste rezultate, nici el nu astepta mai mult de un loc intre primii 10. In Bormio a inceput excelent, a continuat tot asa, creandu-si un avantaj de jumatate de secunda, iar apoi s-a relaxat. Un singur moment de neatentie in zona in care nu mai ramasese nimic dificil din traseu, l-a trimis pe un ocol. Dar norocul i-a fost frate si la trecerea liniei de sosire a vazut 1-ul verde. L-a napadit usurarea. „De mult nu-l mai vazusem. Eram deja pregatit pentru o intarziere de cel putin o secunda. Dar m-am antrenat in perioada de Craciun si ieri am observat pentru prima data ca ma simt bine pe schiuri si pot accelera iar. Azi am riscat si am facut o cursa demna de iad.”
Hannes Reichelt riscand totul in Bormio (Agence Zoom / Getty Images)
Cum timpul lui Reichelt n-a fost mai bun decat cel al lui Paris, de acolo mai departe au tremurat umar langa umar si au impartit bucuria esecului adversarilor. Slabit de raceala, Aksel Lund Svindal a tinut pasul cu Reichelt pana la prima dintre curbele finale. Acolo a derapat rau si a ramas la o sutime in spatele liderilor. Nu s-a intristat. „Ma bucur ca am pierdut doar o sutime. Nu mai aveam deloc putere.”
Klaus Kröll o fi ratat podiumul la o sutime, dar i-a aruncat pe cei doi fruntasi intr-un carusel al emotiilor. N-a parut deloc periculos dupa ce a pierdut jumatate de secunda cu cateva viraje largi in primele pasaje. Apoi a atacat, dar cat poti recupera? Tot si chiar mai mult ne-a raspuns austriacul ce a trecut la ultimul punct de control cu 2 zecimi avans. Timp masurat in comparatie cu Reichelt, care ocolise in ultima bucata. Dar si Kröll a luat o curba mai jos decat idealul si asa a ramas cu mana goala pentru doar 2 sutimi pierdute. Sau una, depinde la ce loc ne raportam.
Klaus Kröll in timpul cursei (Agence Zoom / Getty Images)
Pentru amandoi invingatorii victoria intr-o coborare a fost o premiera. Reichelt mai castigase de 5 ori. Un slalom urias si 4 super-G-uri. Dar intotdeauna a insistat in interviuri ca adevarata recunoastere i-ar conferi-o doar o victorie in proba barbatiei, coborarea. Dominik Paris nu mai castigase nimic si avea un singur podium, in Chamonix acum doua ierni, in urma lui Didier Cuche, dupa o cursa frustranta pentru mine, caci nu aratase nimic altceva decat o alunecare solida, dar anosta. Aceasta abilitate de alunecator l-a si categorisit printre specialisti drept un schior de linie dreapta. Dar uite ca a progresat si dupa succesul din Bormio nimeni nu mai are dreptul sa-l numeasca asa. Ca fapt divers si neobisnuit, acum cinci veri, Paris a refuzat sa se mai antreneze cu echipa si s-a dus sa munceasca in munti ca cioban la o turma de… nu, nu de oi si nici de capre, ci de vaci. A simtit la momentul respectiv ca are nevoie de o detasare de tot ce insemna schiul de performanta. „Dar la retragere nu m-am gandit niciodata.” Si bine a facut. Cat despre cursa, conform caracterizarii proprii, a schiat mai prost decat la antrenamente, dar a riscat mai mult.
Clasamentul complet il gasiti la articolul anterior.
Schi alpin. Deocamdata. 