Intrecere cu cantec

München, prima zi din 2013. O zi mai devreme decat in urma cu doi ani cand aici s-a desfasurat primul slalom paralel de Cupa Mondiala, dar aceeasi cursa. Asta i-a impiedicat pe concurenti sa petreaca revelionul cum trebuie. Unii dintre ei au iesit in centrul capitalei bavareze, altii au ramas in familie, daca distanta de parcurs a doua zi n-a fost prea mare. Daca or fi fost si oameni ce s-au culcat inainte de miezul noptii nu stiu, reporterul ORF l-a intrebat explicit pe Marcel Hirscher unde l-a prins cumpana dintre ani. „In pragul casei.” Nu dormea? „Nu, sunt inca tanar si imi pot permite sa stau treaz pana dupa 12.”

Muntele Olimpia si pista de concurs la lasarea serii (via FISAlpine)

Acesta n-a fost singurul lucru inconvenient. Fata de etapele precedente, FIS s-a gandit sa modifice regulamentul. N-a contat ca avand porti de urias ce nu pot fi boxate, ce s-a intamplat pe traseu n-a fost slalom. N-a contat ca se influenteaza decisiv clasamentul celei mai tehnice discipline. Primii 12 oameni de pe listele FIS au fost invitati sa participe, completati de cei mai buni 4 neslalomisti. Absentele au fost inlocuite nu cu urmatorii clasati cum ar fi fost normal, ci cu schiori ai aceleiasi tari. Asa ca natiunile mai smechere n-au ezitat sa profite.

Elvetienii n-au nici un slalomist atat de sus, dar il aveau pe Beat Feuz intre primii 4 la general. Cum el este accidentat, au putut da locul unui alt schior. Daca credeti ca normal era sa-l primeasca performerul lor din Madonna, Markus Vogel, gresiti. Elvetia avea o cota de 5 concurenti in slalom, cota stabilita in functie de punctajele slalomistilor lor. Cota poate fi suplimentata prin obtinerea unuia din primele 3 locuri la finalul sezonului de Cupa Europei. Sau cu rezultate bune in Cupa Mondiala. Si ce alta ocazie ar fi fost mai potrivita decat cea in care se ofera puncte degeaba? Caci in München, perdantii primei manse au fost rasplatiti cu cate 15 puncte atat in slalom, cat si in clasamentul general. In restul etapelor, cel ce munceste cu spor si termina pe 16 primeste atat de multe puncte. Asa ca din partea Elvetiei a participat necunoscutul Luca Aerni. N-a avut absolut nici o sansa schiind in paralel cu Andre Myhrer, dar pierzand si-a indeplinit misiunea. A facut rost de al saselea loc pentru elvetieni in probele de slalom.

Cele doua trasee pe care s-a schiat in paralel (Agence Zoom / Getty Images)

De la canadiene era calificata Marie-Michele Gagnon, locul i-a fost luat insa de Erin Mielzynski. Aici s-ar putea totusi sa fi fost considerente legate de forma de moment. In clasamentul sezonului Mielzynski e deasupra coechipierei Gagnon. E drept ca Erin era pe locul 16 in clasamentul FIS si o clasare deasupra i-ar asigura un numar de start intre 8 si 15, si nu 17, 18 cat a avut in prima parte a sezonului. Dar prin terminarea sezonului lui Marlies Schild a avansat oricum intre primele 15.

Strict la urcat elevele proprii in clasament a tintit antrenorul Austriei. In locul lui Marlies Schild, al Annei Fenninger si al lui Liz Görgl, le-am urmarit pe pista pe Bernadette Schild, Carmen Thalmann si Nicole Hosp. Nici una n-a trecut de prima runda, dar cu cele 15 puncte au depasit cateva adversare in clasamentul probei, fiind mai sigure acum pe participarea la finalele din martie. Ca daca e rost de profit, esti fraier sa n-o faci.

Invingatorii, Veronika Velez-Zuzulova si Felix Neureuther, s-au bucurat de victorie, dar n-au ezitat sa critice sistemul de acordare a punctelor (via laola1.at)

Cei implicati in aceste potlogarii marunte or fi multumiti cu actualul regulament, dar marea majoritate a concurentilor si antrenorilor n-au avut decat cuvinte critice cu privire la acordarea punctelor, desi le-a placut duelul umar la umar. Invingatorul cursei masculine, Felix Neureuther n-a lasat loc de interpretari, sustinand raspicat: „In viitor trebuie regandit cum se potriveste acest concurs in Cupa Mondiala. Desi am castigat, nu mi se pare corect sa se puncteze in slalom.” Iar Marcel Hirscher, ce s-a apropiat mult de Svindal in clasamentul general datorita celor 80 de puncte acordate secondantului l-a sustinut: „Chiar daca eu profit acum de regulament, trebuie facut ceva cu felul in care se dau punctele.” Evident, criticile continua si mai aprig la cei clasati mai jos si mai ales la absenti.

Asa se ajunge la ceea ce s-a soptit de la bun inceput in spatele lui Günter Hujara, tatal iubitor al acestei intreceri: „mai mult show decat sport”. Ramane de vazut cat de dispus la compromisuri va fi neamtul. O concesie a facut chiar marti. Desi sustinuse raspicat in sedinta tehnica dinaintea cursei ca nu vor fi repetari ale manselor, in optimile masculine a trebuit sa aprobe contestatia italienilor. Stefano Gross, concurand impotriva lui Alexis Pinturault, s-a agatat de poarta de start. Si pe cand lupta el de zor sa reduca intarzierea, i-a iesit in cale o poarta cu doi voluntari ce indreptau fanionul. Noroc ca nu s-a ciocnit. Desi pierduse practic mansa cu eroarea de la start, Hujara n-a putut refuza cererea italienilor.

Doi titani au facut spectacol: Ivica Kostelic si Aksel Lund Svindal (Agence Zoom / Getty Images)

Problema cu startul e veche. Veteranii chiar s-au antrenat special la bara diferita de cea din slalom. Acolo schiorii au un interval in interiorul caruia pot alege cand pleaca, cronometrul pornind la deschiderea portii ce nu opune deloc rezistenta. Aici insa portile au stat blocate pana la aprinderea becului verde, momentul fiind anuntat cu semnale sonore. Cine n-a sincronizat perfect elanul cu deblocarea portii a pierdut indiferent ca a furat startul sau a intarziat. La plecarea prea devreme au fost impinsi inapoi de reculul portii incuiate, la plecarea prea tarziu le-a luat-o adversarul mai iscusit inainte.

Pe traseul extrem de scurt, startul si lipsa de erori au decis in general invingatorii duelurilor directe. Si a mai contat putin si experienta.

***

In intrecerea feminina au fost putine surprize. Nemtoaicele au avut ghinionul sau norocul de a concura simultan in prima runda si mai departe a avansat Viktoria Rebensburg, nu Maria Höfl-Riesch, trasa in spate de o greseala uriasa in prima mansa si o agatare de poarta de start in a doua. Tot la capitolul surprize ar avea loc si victoria Juliei Mancuso in fata tehnicienei Kathrin Zettel, desi Jules a dovedit deja in cursele de pana acum ca iubeste mansele-fulger.

In finala mica, Tanja Poutiainen vs. Michaela Kirchgasser, austriaca s-a impus clar (via laola1.at)

Din optimi incolo s-au calificat doar favoritele. Au avansat aproape in exclusivitate schioarele cu un stil solid, bine infipt pe ambele picioare in detrimentelor fetelor sprintene. Michaela Kirchgasser a reprezentat exceptia. Austriaca, rapida si vioaie in stil, sufera in slalomul clasic din cauza prea multelor erori. Aici n-a avut timp sa le faca. Si cand le-a facut, in semifinala impotriva Veronikai Velez-Zuzulova, a pierdut. Duelul din a doua semifinala a fost strans. In prima mansa, Tanja Poutiainen si Tina Maze au trecut linia de sosire deodata. Tanja mai trecuse si in prima runda prin aceeasi situatie, dar la finalul mansei secunde. A promovat in etapa urmatoare in detrimentul lui Nicole Hosp fiindca a castigat mansa secunda.

In finala mare Veronika Velez-Zuzulova a avut intaietate in fata Tinei Maze (Agence Zoom / Getty Images)

Finalele au fost in schimb dezechilibrate. Kirchgasser a profitat de startul reusit si de greseala simultana cu cea proprie a Tanjei Poutiainen. Iar Veronika Velez-Zuzulova a fost imbatabila pe traseele invatate pe dinafara dupa atatea manse. Mai ales ca Tina Maze si-a trecut si ea o greseala in cont. Spre uimirea ei, dupa 12 ani de seceta, Zuzulova s-a vazut invingatoare de doua ori in 3 zile.

***

Daca nemtoaicele i-au dezamagit pe cei 17000 de spectatori prezenti (mai putini decat in urma cu doi ani), Felix Neureuther a incins atmosfera cu fiecare runda promovata. In competitia masculina n-au existat absolut deloc surprize. In finale au ajuns cei trei invingatori ai anului, Andrea Myhrer, Alexis Pinturault, Marcel Hirscher, impreuna cu locul 2 din Madonna, Felix Neureuther.

Alexis Pinturaul a fost cel mai bun in etapele preliminare (Agence Zoom / Getty Images)

Cel mai solid pana acolo aratase francezul. Sigur pe el, iute la start, alunecand dintr-o singura miscare de la inceput pana la finis si depasindu-si adversarii chiar si pe traseul rosu, ce a fost clar mai lent decat cel albastru. A fost atat de bun incat m-a convins ca daca slalomurile ar reveni la stilul vechi, cu porti duble si fara boxare, Alexis ar lua globul disciplinei fara sfortare.

Numai ca intrecerea müncheneza nu cere doar tehnica perfecta, ci si o adaptare rapida intre concentrarea perfecta de concurs si agitatia dintre manse. Undeva intre cele doua talere ale balantei, Pinturault a ramas o frantura de atentie in urma si a gresit in fata unuia dintre adversarii neiertatori, Marcel Hirscher. Timpii celor doi la finalul rundei au fost identici, dar greseala lui Alexis si implicit timpul mai slab au venit in mansa secunda. Asa ca desi francezul pare facut pentru aceasta proba, iar austriacul e doar ambitios si harnic, Hirscher a ajuns in finala impotriva celuilalt talent nativ al slalomului paralel, Felix Neureuther.

Aproape egali in finala: Marcel Hirscher vs. Felix Neureuther. La final neamtul a fost mai rapid. (via laola1.at)

Neureuther este schiorul cel mai iute de picioare. Flexeaza genunchii atat de rapid ca e greu de urmarit si daca n-ar gresi, nu cred ca l-ar depasi cineva in vreun slalom. Ba chiar si dezechilibrarile raman numai pareri in viteza cu care se redreseaza. Cum nici pentru el traseul n-a fost mai lung, n-a avut timp sa greseasca de prea multe ori. Si a mai avut si norocul ca oponentii sa greseasca si ei atunci cand nu i-au iesit toate virajele perfect. In plus, a ramas relaxat de-a lungul intregului concurs, glumind cu adversarii intre manse in masinuta ce i-a urcat in varful dealului. Apropo de discutiile acestea prietenesti pe care le-am vazut la toate urcarile baietilor si de ceea ce va spuneam cand cu scandalul dintre Tina si Lindsey, la fete le-am vazut urcand impreuna pe Tanja Poutiainen si Tina Maze. Fiecare a privit pe geamul din dreptul ei, fara sa schimbe o vorba sau un zambet.

Revenind la Felix Neureuther, neamtul si-a pastrat minunat cumpatul de-a lungul tuturor manselor, a castigat la o aruncatura de bat de satul natal (Garmisch), in fata publicului ce atata astepta pentru a-si justifica inclinatia spre petrecere. Asa de incantati au fost toti spectatorii de performanta stralucitoare a compatriotului lor, incat la festivitatea de premiere Bastian Schweinsteiger a facut temenele in fata lui Felix. A fost abia a treia victorie din cariera a simpaticului neamt, dar l-a ajutat sa se apropie mult de Hirscher in clasamentul slalomului.

Bastian Schweinsteiger plecandu-se in fata performantei lui Felix Neureuther (CEPIX via skiweltcup.tv)

De acum pana la evenimentul din aceeasi categorie din Moscova, urmeaza grosul sezonului pentru cei mai tehnici schiori alpini, cu nu mai putin de patru etape de slalom clasic. Aici va fi adevarata masurare de forte, chiar daca si „atmosfera cool” si duelul „barbat contra barbat” are farmecul ei. Plus „situatiile speciale pe care nu le intalnesti in alta parte.” De exemplu cea traita de Hirscher in runda terminata la egalitate impotriva lui Pinturault. „Jos am crescut sigur cu inca un centimetru de tare ce m-am intins spre linia de finis”, a zambit la final Marcel. Cu sau fara centrimetrul respectiv, austriacul devine cu fiecare cursa un gigant tot mai urias 😛 al schiului alpin. Va reamintesc ca in aceasta iarna a urcat pe podium in toate cursele tehnice la care a participat.

Rezultatele complete le gasiti la articolul anterior.