Cat pe ce

Perioada dintre doua slalomuri uriase a introdus o noua rutina in aceasta iarna. In vreme ce Ted Ligety se antreneaza ca de obicei, restul lumii cerceteaza si incearca sa-si apropie stilul de cel al americanului. Si din tot restul, nimeni nu e mai acribic decat Marcel Hirscher. Era si inainte, fiind unul din obsedatii de setarile echipamentului, simtind diferente de milimetri si alegandu-le pe cele care ii scad cateva sutimi de secunda din timpul final, dar de data aceasta a fost cu totul altceva. A luat toate inregistrarile cu americanul si a analizat. Pozitie, unghiuri, inclinatie, apasare, schimbare de directie, balans. Apoi s-a inregistrat pe el si a comparat, obtinand pe rand toate modificarile pe care trebuie sa le faca pentru a-l ajunge si de ce nu, intrece pe Ted.

Ted Ligety pravalindu-se peste stadionul din Adelboden (sorry, nu mai stiu de unde am luat poza)

Cu lectiile facute s-a prezentat pe Chuenisbärgli, „muntisorul” alintat de elvetieni, din Adelboden. Hirscher a deschis prima mansa si da, am vazut multe viraje a la Ted, impinse pana la limita pierderii controlului si presarate din acest motiv de sarituri corectoare a la Marcel. Totusi la intrarea pe abruptul final era deja in urma schiurilor, dar mai cu salturi, mai cu fluturari de maini a terminat cu bine.

Cand nu ai termen de comparatie  – si la cine sa se raporteze numarul 1? – fiecare greseala e frustranta. Hirscher si-ar fi dat cu pumnii in cap de n-am fi fost atatia martori la reactia lui. 28000 de oameni in tribune, plus noi, milioanele de telespectatori.

Marcel Hirscher in prima mansa a uriasului din Adelboden (Agence Zoom / Getty Images)

Dar ce sa vezi? Reichelt a terminat aproape trei secunde mai tarziu, Pinturault la peste o secunda si insusi regele Ted a pierdut timp cu acrobatii salvatoare. Niste amarate de 17 sutimi, dar la rezultatele de pana acum, a fost ca si cum l-ar fi zdrobit. Mai ales ca nimeni nu si-ar fi imaginat ca prapastia dintre Ligety si restul lumii din Alta Badia poate fi inchisa in mai putin de o luna. Cu toate mesajele transmise prin statii, cu toate cursele gresite urmarite, n-a existat schior care sa schieze abruptul de deasupra ceaunului de la sosire fara greseala.

O trecere rapida in revista a intamplarilor din restul mansei, caci ma grabesc sa ajung la apogeul duelului fascinant dintre cei mai buni slalomisti de urias ai lumii. Thomas Fanara a fost cel mai bun din restul lumii, urmat de Aksel Lund Svindal, pe care nu ma satur sa-l admir luptand. Ivica Kostelic a terminat pe un incredibil loc 6. Vorbim de urias, nu de slalom special, in sezonul in care Ivica a intrat intr-un con de umbra pana si in proba lui favorita! Pe langa astea, am mai descoperit care ar fi solutia iesirii din criza a elvetienilor. Rocada dintre loturile A si B, caci Gino Caviezel (locul 23) s-a calificat fara probleme in partea a doua a concursului chiar daca a avut numarul de start 52. Iar ca anecdota, daca ati observat ceva balanganindu-se la pieptul lui Felix Neureuther (locul 9), nu v-ati inselat. Neamtul a uitat sa-si lase acreditarea de concurs la start.

Ted Ligety in prima mansa (Reuters)

Clasamentul primei manse e aici.

***

A trecut pauza, a inceput mansa a doua si rezumatul ar suna asa. Marc Berthod, ultimul calificat, n-a facut aproape nimic ca sa-si bucure elvetienii. A terminat pe 21 doar datorita multelor abandonuri. Publicul s-a indragostit in schimb de Gino Caviezel. Cand ai sansa sa iesi in tumultul de deasupra stadionului si sa fii ovationat cum nu ti-ai imaginat ca e posibil, fie te pierzi cu firea, fie explodezi. Gino a schiat de parca viata i-ar fi depins de asta si a avut dreptul nu numai sa se vada pe primul loc pentru moment, ci si sa-l pastreze timp de 4 concurenti. La al 8-lea start in Cupa Mondiala, tanarul elvetian a reusit deja al patrulea timp al unei manse, surclasandu-l pe Ligety! La final s-a bucurat de locul 11, al doilea rezultat elvetian al sezonului!

Cum acesta a fost ultimul urias inainte de Campionatele Mondiale, motiv pentru care Ted Ligety a criticat din nou federatia, simtindu-si disciplina cenusareasa explicita, fiindca e singura ce dispare din calendar pentru mai bine de o luna, rezultatele lui au contat drept criteriu de calificare la mondiale. Majoritatea natiunilor nu au problema excesului de schiori, dar pentru austrieci, rezultatele finale au complicat ecuatia. Lui Philipp Schörghofer (7) si Benjamin Raich (8) le-a iesit in sfarsit vraja si au scos rezultatele de top 10 necesare. Antrenorii vor avea sarcina ingrata de a alege trei schiori din cinci. Marcel Hirscher nu intra in calcule, rezultatele de pana acum recomandandu-l de la sine. Ratangiii din Adelboden, Marcel Mathis, Christoph Nösig si Hannes Reichelt convinsesera deja in etapele precedente. Acum se pune intrebarea, pe cine sa duci la mondiale? Pe cei care au adus o recolta bogata de puncte in tot sezonul (Mathis si Nösig), pe cel care a scos cel mai bun rezultat in afara lui Hirscher (Reichelt cu un loc 6), sau pe cei ce par mai in forma cu o luna inainte de concurs?

Felix Neureuther (Agence Zoom / Getty Images)

Nemtii n-au dileme din acestea. Orice ar fi facut, Felix Neureuther si Fritz Dopfer erau calificati. Cei doi au schiat pentru propria glorie si au scris istorie. Felix Neureuther a reusit nemaifacutul si a fost cel mai bun schior al mansei secunde. Hopa de pe 9 pe 3, primul sau podium in slalom urias. Fritz Dopfer a stiut ca Felix e in frunte, a schiat mai motivat decat oricand si a avut nevoie doar de 3 sutimi in plus pentru a incheia cursa. Sus pe 2 dupa un salt de 6 locuri. Intre cei doi s-a intercalat in mansa secunda doar Manfred Mölgg, italianul iubitor de pante abrupte si tari, care insa terminase prima parte doar pe 13, si timpul bun din partea a doua nu i-a ajuns decat cat sa miroasa podiumul.

Asa ca nemtii au brevetat premiera. Doi pe un podium! Asta nu se mai intamplase niciodata in slalomul urias. Iar pentru alta disciplina trebuie sa ne intoarcem cu 21 de ani. Pe 11 ianuarie 1992 Markus Wasmeier castiga coborarea din Garmisch-Partenkirchen, avandu-l alaturi pe treapta a treia a podiumului pe Hans-Jörg Tauscher. E de fapt atat de demult incat eu una n-am auzit de baietii astia doi. Merit o nota mica la istorie, caci cel din urma a fost printre altele si campion mondial.

Fritz Dopfer (Agence Zoom / Getty Images)

Si asa ajungem la duel. Ted a stiut doua lucruri. Trebuie sa tintuiasca o cursa buna pentru a-i face fata lui Marcel si in acelasi timp n-are voie sa riste nebuneste, ca altfel iar nu ajunge pe podiumul din Adelboden. Americanul castigase tot ce se cheama slalom urias clasic, in afara de regina clasicelor, cea mai batrana cursa a disciplinei, cea mai nobila, cea mai. Mai mult decat atat, cel mai bun loc ocupat pe Chuenisbärgli fusese doar locul 4. Si n-a mai vrut sa dea din mana clasarea deja buna. Asa ca a tinut riscul in limite rezonabile si a mers perfect pana la a doua poarta albastra de pe ultimul abrupt, locul in care fusesera deja ingropate multe sperante si unde a trebuit si el sa munceasca pentru a ramane deasupra ei. Al cincilea timp al mansei pentru 85 de sutimi avantaj.

Nu stiu ce s-a intamplat cu Marcel Hirscher in pauza dintre manse. Sa fi fost bucuria ca l-a ajuns pe Ligety, siguranta drumului bun din antrenamente pe care il lasa in urma, betia locului fruntas, ambitia de a-l depasi pe Ted fara ca acesta s-o dea in bara, habar n-am. Dar a aratat un schi de pe alta lume, exact ca al lui Ted in prima mansa din Alta Badia. La fiecare timp intermediar a adaugat un calup constistent la avantajul initial, ajungand de la 17 sutimi la peste o secunda inainte de caderea in galeata. La propriu si la figurat. Caci Adelboden nu-i Alta Badia. Aici finalul e mascat. Cum nimeni nu mai prinsese asa o viteza, nimeni nu avusese probleme la iesirea deasupra multimii. Marcel a tasnit peste o movila si de unde pana acolo nu dezlipise schiurile de zapada, aici a ramas in aer.

Marcel Hirscher ratand intrarea pe ultima panta (foto: laola1.at)

Secretul controlului unei curse e simplu. Trebuie ramas cu picioarele pe pamant. Orice altceva e cascadorie. Daca n-ati vazut imaginati-va. Daca ati vazut amintiti-va. Corpul zboara afara din traseu, imediat sub movila era o poarta cu schimbare de directie, picioarele intorc schiurile cu varfurile in partea opusa, cine are castig de cauza in acest conflict? Doar inertia. Intrat pe linia cea buna prea tarziu, Marcel a pierdut ritmul, a schiat prea direct pe abrupt, a trecut cu capul printr-un fanion, a urcat numai din elan la poarta albastra la care gresise Ted si a pierdut cursa, podium, clasare in top 10 sau in prima jumatate. Altii cu asa eroare ar fi abandonat, ca Thomas Fanara, sau ar fi ajuns pe ultimul loc. El a terminat pe 16.

„De fapt am fost sigur ca nu voi castiga. Hirscher ar fi meritat victoria azi, eu am avut doar noroc. Dar o primesc cu gratitudine, fiindca si eu i-am facut lui cadouri in trecut.” Comentariul debordand de sportivitate al lui Ted. Care n-a fost singurul ce nu l-a vazut pe Marcel ca perdant.

Ted Ligety la prima victorie din Adelboden (foto: laola1.at)

Pentru Felix Neureuther cursa a fost o repetitie reusita pentru Mondiale. Dar mai e mult de munca. Cum Ligety si Hirscher schiaza in propria lor liga, ei ceilalti, se vor certa practic pentru o singura medalie.

Desi a intrerupt doua serii incredibile – 9 podiumuri in 9 curse tehnice in aceasta iarna si doar podiumuri in urias din decembrie 2011 incoace – spre surpriza multora nici Marcel n-a fost trist, ci usurat. Cu tot locul 16, a vazut cursa ca pe o recompensa pentru munca dura a ultimelor luni. Dar cu capul pe umeri, a pus si un verdict precis cauzei esecului. „Din pacate astazi am mers dincolo de limita. Am exagerat si am fost pedepsit pentru asta. Am fost la un pas de victorie, iar acum nu-mi pot cumpara cu ce am obtinut nici macar o chifla cu carnati.”

Clasamentul final il gasiti aici.