In sfarsit!

In 18 din cele 36 de etape ale sezonului, elvetienii nu obtinusera nici un podium. Prima escala acasa, in Adelboden, in urma cu o saptamana, nu adusese nici ea decat speranta unui viitor mai bun, prin punctele schiorilor din loturile inferioare. Asa ca e de inteles bucuria cu care au fost intampinati la finalul mansei de coborare a super-combinatei din Wengen Carlo Janka si mai ales Marc Berthod. Cu al patrulea timp, Janks a dat un semn de iesire din criza, pe deasupra doborand si recordul oficial de viteza inregistrat in competitiile de schi: 158,8 km/h. Cel vechi (156,96) ii apartinea din 2005 italianului Stefan Thanei, trecut intre timp la x-ski.

Podiumul super-combinatei din Wengen 2013: Ivica Kostelic (2), Alexis Pinturault (1), Carlo Janka (3) (Agence Zoom / Getty Images)

Numele Marc Berthod era deja pierdut in negura timpului, la cat a trecut de la ultimele succese (2008 victorie in Adelboden). In plus, ce sa caute un tehnician sadea pe locul 6 intr-o coborare? Trebuia sa fie un semn de sus. Dar daca au asteptat de la Marc aceeasi minune si in slalom, au fost dezamagiti. Pe vremuri Berthod era bun la slalomul urias, care fierbe in alt ceaun decat cel special. A incheiat pe 8.

Janka in schimb avea precedente in super-combi. Doua victorii in 2009, una chiar in Wengen, doua locuri secunde, amandoua in Wengen (2010 si 2011) si un loc 3, dovada a multi-talentului sau. Singura problema era numarul prea mare de tehnicieni ce asteptau sa avanseze cu un slalom solid. Iar traseul marcat de antrenorul austriac, in ciuda conventiei nerostite de a le da o sansa si coboratorilor – doar si ei cedasera, taind 45 de secunde din coborare – a fost invartit si dificil.

Multe marturii de vitezisti nu am, dar… „Verticalele mi-au scos sufletul” admitea la final un Hannes Reichelt destul de fericit de locul 12 ocupat, chiar daca venea dupa o cadere de 10 pozitii. Si totusi a prins gust, vicele coborarii aratandu-se pentru prima data interesat de un start in aceasta proba la mondialele din Schladming.

Dar Janks e eroul aici. Patru specialisti ai slalomului pandeau sansa de a-i anihila pe coboratori, cu doi mai mult decat trebuiau pentru un nou podium. Asa cum era de asteptat, toti patru au zigzagat (ce surpriza, cuvantul exista dinainte de a-l inventa eu!) mai iute decat adversarii din cealalta tabara.

Ivica Kostelic, Alexis Pinturault, Benjamin Raich, adunati gramada pe locurile 21-23 intr-un interval de 3 sutimi, aveau si sansa unui start timpuriu. Austriacul a fost primul. O greseala si apoi risc pentru a drege ce s-a mai putut. Normal ca a preluat conducerea. Timp de un schior.

Alexis Pinturault nu inceteaza sa ma uimeasca cu fiecare foc de artificii aruncat pe partie. Slalomul super-combinatei nu se parcurge cu risc maxim. E un postulat cunoscut de slalomistii de succes in disciplina celor completi. Dar fie nimeni nu i-a spus lui Pinturault ca nu-i nevoie de o mansa ca in slalom, fie francezul n-a avut urechi de ascultat. Asa ca, profesoral, ne-a demonstrat cum se transforma o sutime avantaj intr-o secunda si jumatate, in fata unui stimat coleg din aceeasi specialitate.

Ivica Kostelic stia in schimb de aceasta regula. Calm si imperturbabil a coborat prudent abruptul de la mijloc pentru a accelera la linistirea pantei dinspre final. N-a gresit deloc. Si totusi prin simpla dozare, a spulberat mai bine de o secunda, facandu-i loc in special lui Ted Ligety pentru a se intercala intre el si Alexis.

Iar Ted chiar ar fi facut-o. Dar a fost una din zilele cu coincidente stranii. Primul a fost Matteo Marsaglia. Pe cand cobora el printre porti pe cat de vioi il lasau muschii solizi de vitezist, s-a trezit ca pe o parte nu mai are cu ce sa alunece. Unul din schiuri isi declarase independenta. Al doilea a fost americanul. Schiase agresiv aproape toata pista. Era pe drumul spre locul 2, cand, la vreo 3 porti de linia finala, hop si schiul lui s-a trezit ca nu-i place asuprirea claparului. La fel de dureroasa a fost mai apoi si ramanerea intr-un picior incaltat a lui Kjetil Jansrud. Mai ales ca locul 3 din coborare ii oferea o sansa reala la podiumul final.

Iaca asa s-a simplificat sarcina lui Carlo Janka. Nu trebuia sa se mai dea peste cap intr-un slalom vitejesc, ci ajungea sa tina linia exact si sa nu arate ca un coborator sadea. Acestia sunt usor de recunoscut. Aproape dupa fiecare viraj ridica schiurile in sus. O smecherie buna pe anumite tipuri de zapada cand vrei sa prinzi viteza in linie dreapta. Dar la cat de repede se intampla lucrurile in slalom, saltarea varfurilor duce la ramaneri pe spate bune de pus in poze spectaculoase.

Spre deosebire de Christof Innerhofer si Dominik Paris, ceilalti doi coboratori care au luptat frumos in slalom, Janks nu numai ca s-a straduit sa ramana in control, ci a si reusit. Cu o picatura de noroc pe deasupra, a pastrat 2 sutimi din avantajul avut in fata lui Raich, devenind eroul natiunii helvete, careia i-a adus primul podium din aceasta iarna. Stiti de cand nu mai urcase Carlo pe una din treptele premiantilor? De aproape doi ani, de la uriasul din Kranjska Gora, imediat dupa mica operatie la inima, cand ne uimise pe toti cu victoria. Alaturi de el atunci, Pinturault in dreapta, Ligety in stanga. Acum i-a cedat intaietatea francezului, iar americanul a fost inlocuit.

Intre Ivica Kostelic si Wengen exista o legatura speciala. Croatul se simte inspirat in mijlocul peisajului maiestuos si nu exista un loc in care sa fi avut mai multe succese decat aici. Dupa 6 victorii, dintre care doua in super-combi, nu s-a suparat deloc ca n-a completat decat zestrea de podiumuri. „Cum sa nu fiu multumit de locul 2? In mod normal as fi incheiat pe 3. Ted mi-ar fi luat-o inainte, dar a avut ghinion cu prepararea materialului. Am repetat-o de multe ori, Campionatele Mondiale au acum o importanta mai mare pentru mine decat la inceputul sezonului.” Cu toata importanta scazuta a Cupei Mondiale, recordurile nu-l lasa rece pe croat. Iar podiumul din super-combi, al 11-lea obtinut in Wengen l-a plasat pe locul doi in topul victoriilor intr-un singur loc, la egalitate cu Didier Cuche si Marc Girardelli (ambii Kitzbühel) si la un pas de Ingemar Stenmark (Madonna di Campiglio).

Clasamentul complet este aici.