Altc(in)eva decat ne-am asteptat

Pareri la cald. De fapt la rece, n-a fost tocmai cald. „O cursa dificila. Cu conditiile astea e greu sa ajungi pe podium. Numai putin daca iesi in afara liniei, se si duc doua secunde.” Lindsey Vonn, numarul 20. „Zapada a cazut la greu in dimineata asta. Sunt o gramada de movile mici pe traseu. E una din zilele in care daca ajungi in locul potrivit la momentul potrivit, reusesti sa-ti conservi viteza. Daca insa iesi numai un pic langa linie, poti sa uiti.” Leanne Smith, numarul 14. „A fost greu sa fii rapida azi, cu ninsoarea abundenta. Pana la un moment dat a fost ok. Dupa aia a trebuit sa-mi sterg ochelarii ca sa vad. Nu cred totusi ca m-a costat mult timp.” Julia Mancuso, numarul 21. „Cred ca ninsoarea s-a intetit la mine. Primele numere au avut conditii mai bune.” Tina Maze, numarul 17. „Vizibilitatea a fost foarte proasta, dar trebuie sa ne adaptam la asa ceva. Astazi am reusit.” Viktoria Rebensburg, numarul 9.

Am pus declaratiile in ordinea inversa a clasarii. Deschizatoarele de cursa fie n-au fost intrebate – Carolina Ruiz Castillo, numarul 1 la start, fie de incantare au vorbit altceva – Nicole Schmidhofer, numarul 3. Cu locurile 4, respectiv 2, cele doua au fost surprizele super-uriasului din Cortina d’Ampezzo.

Da, a nins ca de sfarsit de lume si asta de la bun inceput. De aceea s-a si scurtat traseul cu juma’ de km. De la coborarea cu camera pentru posturile de televiziune a fost clar ca e nevoie de stergatoare pe ochelari. De obicei la concursurile pe ninsoare, primele numere sunt dezavantajate, ele fiind plugurile ce curata zapada asternuta intre momentul opririi lucrarilor la partie si startul oficial. Acum insa, prin nu stiu ce constelatie a imprejurarilor, n-a contat. S-a zis ca un start tarziu a impiedicat rezultatele mai bune.

Subiectiv vorbind, Jules a avut cele mai rele conditii. A infruntat nu numai ninsoarea, ci si un valatuc rebel de ceata ce a traversat finalul pistei in momentul cursei ei. Dar Julia Mancuso n-a pierdut cursa pe traseu, ci la start, unde si-a agatat un bat si a intarziat probabil o secunda. Deci s-a putut merge si mai bine, iar Jules a fost convinsa de asta.

Tina Maze iar n-a castigat si locurile de sub 1 au inceput sa-i zgandare tot mai mult orgoliul, ca niste esecuri. Caci ea da totul, in fiecare cursa. De aici si pornirea de a pune vina pe factori externi. Cum ar fi ninsoarea cea rea cu ea din Cortina. Inregistrarile video o contrazic. Ninsoarea a fost la fel de intensa la Rebensburg si Schmidhofer, fetele ce-au depasit-o.

Adevarul e ca a existat o nuanta pregnanta de loterie in aceasta etapa inecata in zapada. De la latimea de cativa metri a fasiei ideale marcata cu vopsea albastra, concurentele s-au trezit ingradite de jumatatea de metru relativ curata pe care se schiase inaintea lor. La atatea stiluri de alunecare si mai ales intrare in viraje, tinerea ei ar fi fost un numar de scamatorie. Unele au intrat – fara sa vada, caci si vizibilitatea a fost proasta – mai des in zona de franare a omatului proaspat, altele mai rar. De aici au aparut diferentele.

Dar Tina nu a vrut nici in ruptul capului sa creada ca linia ei a tras-o inapoi. Inainte de intrarea in emisie cu interviul de la ORF, reporterul incercase sa-i spuna ca pentru spectatori a nins constant. Dar Tina a oprit dialogul in contradictoriu cu un „putem discuta pana maine” definitiv. Caci Tina e incapatanata. Calitate – in sportul de performanta poate fi calitate – care ii alimenteaza ambitia, sustinuta de munca enorma depusa intre sezoane. Inca n-a obosit, ba dimpotriva, e tot mai des pe podiumurile etapelor. Atat e de puternica.

Si asa a dezbracat-o pe Lindsey de tricoul rosu al disciplinei. Americanca nu numai ca a pierdut suprematia, ci si sansa de a scrie istorie cu a cincea victorie consecutiva in super-uriasul din Cortina. E un record pe care acum va trebui sa-l lase generatiilor de dupa ea. Dar in ciuda acestor esecuri, la interviu a fost din nou relaxata si zambitoare: „N-am castigat cursa si totusi in acest week-end mi-am recuperat increderea.”

Viktoria Rebensburg a fost defavorizata clara a sortii in St. Anton. Acolo a condus plutonul de schioare ce strabatuse traseul sub plapuma de nori, pentru a-si vedea efortul anihilat de soarele iesit in pauza de dupa primele 15 concurente. De data aceasta a preluat conducerea cand i-a venit randul si vremea nu i-a mai jucat feste, lasand-o sa se bucure de a doua victorie inregistrata in super-G, ce ii rotunjeste frumos palmaresul la 10 etape castigate. Probabil a dedicat-o in gand bunicului, inmormantat in zilele libere dintre escala austriaca si cea italiana.

„Recunosc ca am avut si norocul necesar, dar e parte din competitie. In timpul cursei nu m-am simtit in largul meu, deoarece am ramas tot timpul departe de porti. Dar de regula in super-G asta e semn ca esti rapida.”

N-a mai ramas decat povestea „minunii din Cortina”. Nicole Schmidhofer a fost data afara din echipa nationala asta vara. In 2007, la 17 ani, a devenit dubla campioana de junioare, castigand inca alte doua medalii si depasind-o pe Edit Miklos (locul 6 atunci, locul 46 acum). In 2010 a prins echipa de la JO. Apoi s-a accidentat. La revenire n-a mai avut rezultate. Iesise din primele 30 la toate disciplinele si cu numere mari de start, numerele raman mari si in clasament. Si desi in echipa Austriei exista multe fete tratate cu rabdare si intelegere dincolo de rezonabil, la ea s-a inchis sacul. N-a contat promisiunea confirmata a primilor ani si a fost trimisa acasa.

A trebuit sa se antreneze pe cheltuiala proprie. Apoi i-a sarit in ajutor sponsorul de casca, ce a crezut in ea si a ajutat-o financiar. „Nu m-am gandit niciodata sa renunt la schi, desi ca schior orfan de echipa nu ai garantia ca vei primi vreodata totul inapoi.” Acum s-a recomandat prin rezultat pentru echipa de Mondiale. „Voi vedea ce va fi, deocamdata iau zilele pe rand.”

Pana in Cortina cea mai buna performanta fusese un loc 12 in urma cu trei sezoane in Val d’Isere. Tot super-G. Rezultatele s-au lasat asteptate pana acum poate si pentru ca n-a avut noroc de zapada potrivita. Nu-i place sa schieze pe pationare. Cum a ajuns jos cand aproape tot restul adversarelor era inca la start, ghemotocul de fata – are doar 1,57 in inaltime – a urmarit toata cursa cu „genunchii moi”, framantandu-se de agitatie. „La start nu am avut asa emotii ca dupa cursa. A fost rau de tot.”

La interviu primul lucru spus a fost ca n-are cuvinte. Dupa care s-a pus pe turuit entuziasmata dincolo de sine. A povestit despre toate cele de mai sus si nu numai. Ca omul care a ajuns intr-un moment extraordinar si nemaiasteptat al vietii si trebuie sa-l impartaseasca cu toata lumea.

Clasamentul complet il gasiti aici.