Si-atunci l-au condamnat la moarte

In prima zi din Kitzbühel am avut parte de cel mai frumos super-G al anului. Intens si plin de actiune. Si cand ma gandesc ca FIS ii pusese cruce.

Cand o idee intra in malaxorul deciziilor federale e greu s-o mai intorci din drum. Cineva s-a gandit: Kitzbühel e ca Wengen, prin urmare facem acelasi program. Super-combi, coborare, slalom. Kitzbühel e intr-adevar ca Wengen. In istorie. Aici s-au tinut intreceri de schi de la inceputul anilor ’30 si in ambele statiuni invingatorul adevarat a fost cel cu totalul cel mai bun. Suma timpilor din coborare si slalom.

Nu stiu cine a cedat in Wengen la introducerea super-combinatei. Dar oamenii din Kitz n-au miscat un milimetru. S-au ancorat in traditia lor de multe decenii si n-au putut fi clintiti din ea. Organizatorii au facut uz de relatiile cu federalii nationali, iar acestia au opus veto-ul la care sunt indrituiti fiecarei hotarari de schimbare a programului. Asa a ramas in Kitz un dinozaur in viata. Ultima combinata clasica, ce prin supravietuire a salvat si super-uriasul de vineri, miza de care nu s-a discutat pana anul acesta.

Nu s-a rostit cu glas tare, dar stergerea lui din calendar ar fi interzis aparitia unui nou Maier. Sau Mayer. A unui nou mister super-G de Kitz. Acum chiar daca se va opri telenovela cu ultima combinata clasica din lume, al carei episod final il vedem in reluare in fiecare an, super-G-ul va ramane, eventual cu un apendice de o mansa de slalom, care sa se adune cu el pentru o super-combi.

Cel mai scurt super-urias din circuit, lung cam cat unul scurtat in alta parte, tine schiorii in continua miscare, fortandu-i sa-si testeze limitele dincolo de siguranta. Anul acesta a avut trei pasaje cheie. Doua porti oarbe si infama traversa, cu care sunt certati atat de multi schiori.

Prima poarta a fost oarba doar de aproape, de sus ar fi putut fi zarita, dar cand ai treaba cu tinerea liniei pe virajele rapizi, nu mai stai sa admiri peisajul la punctele de belvedere. Schimbarea directiei de dupa ea ar fi trebuit pregatita din timp. Multi n-au memorat asta, fiind penalizati cu coborarea in clasament (Didier Defago) sau cu abandonul (Yanick Bertrand, Max Franz).

A doua nu avea cum sa fie zarita. La Hausbergkante, muchia aceea de munte peste care troneaza arcul Red Bull, terenul se surpa prapastios. Inclinatia nu se vede in imagini decat daca-s luate de pe macara, dar toti schiorii se jura ca e un abrupt rau. Acolo unde in coborare se sare putin, in super-urias a trebuit ramas cu picioarele la pamant. Zburatorii au aterizat prea jos si au franat brutal cu canturile pentru a prinde poarta. Unii n-au reusit. Sorry, nu mi-am notat abandonurile de acolo, dar il am viu in minte pe Hudec, ce si-a distrus un podium aproape garantat cu derapajul de sub arc.

Traversa trebuie parcursa de obicei pe o linie inalta. Trasa din super-G a obligat-o s-o ia treptat in jos. Dar cu prelungirea ei pana inainte de fanionul indepartat al portii de intrare pe abruptul final, s-a asigurat o relansare pentru ultimele viraje.

Acolo si-a depasit Christof Innerhofer concurentii ajunsi deja jos si tot acolo a pierdut in fata tanarului austriac Matthias Mayer. Incredibila maturitatea acestuia in alegerea trasei perfecte doar dupa inspectie. Pe care a declarat ca a facut-o cu multa constiinciozitate.

Si tot acolo era cat pe ce sa piarda Aksel Lund Svindal victoria. Norvegianul schiaza ca o vulpe mai voinica. Are si un nas ce-l anunta parca dinainte pe unde trebuie s-o ia, dar isi foloseste inteligent si avantajul staturii uriase, fortand accelerarea acolo unde picioarele mai fragile ale adversarilor nu suporta conflictul fortelor implicate. Si-a construit un avantaj de 6 zecimi pana la Hausbergkante, din care a pierdut cinci pe traversa si dupa ea. „Inca nu suntem prieteni” a repetat si el laitmotivul declaratiilor celor care la antrenamentele din zilele precedente si in cursa n-au imblanzit-o.

Nu mai conta. Victoria si gondola cu numele lui din Kitz, Mecca vitezistilor, erau ale lui. „Am simtit multa presiune in acest weekend.” Normal, numele lui e sinonim cu al lui Marcel Hirscher, dar pentru probele rapide. Cum nu castigase niciodata in Kitz, a fost batut toata saptamana la cap de reporteri. Da’ vei castiga? Nu-ti doresti victoria? Si Aksel le-a raspuns pe partie. „Am spus-o si in Lake Louise. Daca ai ocazia sa castigi, trebuie s-o folosesti. Saptamana trecuta in Wengen n-am reusit nimic. Astazi da.” Ocazie cu care s-a apropiat la un pas de recordul norvegian de 21 de victorii, detinut de Kjetil Andre Aamodt.

1, 1, 2, 1. Desi cred ca doiul e al doilea. Clasarile lui Svindal in super-uriasele acestui sezon. Cum? Pai nasul lui de vulpoi ce citeste mai bine decat altii traseul. „In super-G imi merge foarte bine anul asta. Si in coborare, dar acolo, datorita antrenamentelor, sunt mai multi pretendenti la primul loc. In super-urias sunt mai putini.”

A continuat subliniind iar dimensiunile victoriei. Daca vrei sa ramai in istorie, trebuie sa ai macar un succes in Kitz. Iar coborarea e „coborarea anului”. Desi mai exista si un Bormio si altele asemenea in circuit. Insa „Kitzbühel este ca Monaco pentru Formula 1. Te tii de traseu sau aterizezi in mantinela. Din fericire noi avem plase.”

Bucuria in inimile celor 17000 spectatori prezenti, imens pentru o zi lucratoare, a adus-o mezinul echipei austriece. La al 40-lea start in Cupa Mondiala, primul din Kitzbühel, tanarul de 22 de ani a schiat ca un veteran ce cunoaste pista la perfectie. „Trebuie sa risti enorm. Sa-ti iei inima in dinti si sa risti, dar cu cap. Nu sunt adeptul riscului fara sens, insa cand stii ce poti si ca merge, atunci trebuie sa o si arati.”

V-am mai spus povestea lui, caci in acest sezon a uimit pe toata lumea necoborand niciodata sub locul 7. Dar e prea deosebita ca sa nu o repet. E vicecampion mondial de juniori, iar tatal a fost dublu vicecampion mondial de seniori, in aceeasi proba, super-G-ul. Asa ca locul 2 se incadreaza in aceasta traditie de familie. Talentul mostenit nu e o minune, insa revenirea lui in aceasta toamna da.

In vara s-a crezut ca va trebui sa renunte definitiv la sport. O toxinfectie alimentara combinata cu o artrita reactiva l-a transformat intr-o stafie umblatoare. Din sportivul calit de 87 de kile a ramas umbra lui de 73. „Saptamani intregi n-am putut face nimic. Era de neimaginat ca voi ajunge pe podium in Kitzbühel. Am trait zi de zi doar din perfuzii si medicamente. Se duce iute greutatea asa.” L-au parasit sponsorii, caci un sportiv care nu face sport nu-i bun de nimic. Antrenamentele le-a reluat abia in toamna, iar la primul super-G al anului, in Lake Louise, s-a scos la licitatie cu locul 6. Si-a aratat casca dezbracata de insemne si a anuntat: cine ma vrea, sa-mi spuna. Sunt liber.

Si Christof Innerhofer, al treilea ocupant la podiumul super-uriasului are o poveste. Alta decat cea a suferintelor pe care v-am spus-o in Beaver Creek. Italianul a cazut la al doilea antrenament oficial. S-a ridicat si dupa o consultare cu oamenii de pe pista, a plecat mai departe. De anul acesta insa e interzisa continuarea unei curse intrerupte de o eroare. Asa ca a fost penalizat. Amenda si o amanare a startului in proba de coborare pana dupa schiorul cu numarul 45. Christof a protestat fara folos, Hujara a ramas surd la explicatiile lui.

Povestea intreaga va voi spune-o peste o saptamana, cand nu avem curse, caci e interesant de comparat dictatura directorului de curse masculine cu cele pe care le cunoastem de pe la noi. Ce ramane acum e ca Inner, cum il numesc colegii de circuit si prietenii, a schiat in super-G cu furie. Si-a pus toata frustrarea intr-o evolutie aproape fara cusur. Macar o data sa termine intre primii in acest weekend, caci cu numarul 46 de start, sansele la un loc fruntas in coborare sunt aproape nule.

In spatele trioului fruntas au incheiat Kjetil Jansrud, devenit rapid doar de la traversa, pe care a parcurs-o in pozitie de coborare, neridicandu-se nici macar la intrarea pe abrupt, Erik Guay, pe care l-a prins radarul cu cea mai mare viteza, peste 130 km/h si Ted Ligety. Americanul a facut o cursa buna, a avut si viteza ridicata la final, dar ceva la linia aleasa n-a fost suficient de bun ca sa termine mai in fata. A redus totusi distanta pana la liderul Cupei Mondiale cu cateva zeci de puncte.

Marcel Hirscher a ramas inca mult in fata, Akel avand nevoie de victorie in coborare pentru a-l depasi, iar Ted de victorii atat in coborare, cat si in super-combi. Deziderat clar intangibil pentru american.

Clasamentul complet il gasiti aici.

O părere la “Si-atunci l-au condamnat la moarte

Comentariile nu sunt permise.