Ratarile si tragedia

Cititi si prima parte a cronicii.

Dupa cum ziceam, cursa a inceput cu o intarziere de trei ore si jumatate. Pare mult si nu prea. Datele se schimba insa cand aflam ca fetele au trebuit sa raspunda prezent pe pista la sapte si jumatate. Cursa era programata pentru 11:00. Dupa o prima amanare de jumatate de ora s-a anuntat ca vizibilitatea curenta va fi verificata din sfert in sfert de ora. Stire neinteresanta fara o privire in culise. Pentru a porni in cursa, schioarele au nevoie de o incalzire minima, de cateva minute dedicate concentrarii si intrarii in starea de concurs, de dezbracat hainele groase, de strans clapele claparilor, de masat muschii, de potrivit ochelarii. Sunt necesare aproape 15 minute pentru toate acestea.

Dupa accident Lindsey a fost transportata cu elicopterul la spital (Agence Zoom / Getty Images)

Si atunci ce alternativa au avut concurentele? Doar sa stea in frig, cu picioarele incaltate in clapari, si sa-si gaseasca o preocupare care sa nu le innoureze, dar nici sa nu le scoata complet din atmosfera de concurs. Glume, povesti, exercitii de gimnastica, cam astea. A existat un cort in care s-au incalzit oarecum. Pe Tina Maze a trimis-o managerul, care-i este si tovaras de viata, la cabana si a ramas el sa pandeasca miscarile cetii. Tina s-a relaxat si a ascultat muzica. Lux si simultan risc, pe care cele cu numere mici de start nu si l-au permis, iar favoritele din grupa slovenei s-au temut sa si-l asume.

14:30 a fost anuntata ca ultima ora posibila de tinere a cursei. Un pic la limita. 59 de concurente trimise in cursa in ritm vioi ar fi adunat oricum o ora si jumatate. Iar schiatul la ora patru la inceput de februarie intr-o zi noroasa ridica deja obstacole si pentru schiorul turist, darmite pentru cel care merge ca masina pe autostrada. La controlul vizibilitatii pentru un start la 14:15, la trei puncte s-a raportat „de neconcurat”. Dar ce sa vezi? La 14:10 a inceput sa ninga, insa s-a luminat pe pista, iar ceata s-a risipit si dupa noua(!!!) amanari, in momentul in care fetele se pregateau sa-si faca bagajele, iar spectatorii goleau incet stadionul, ba unii chiar erau pe drumul spre casa, s-a decis tinerea super-uriasului.

Ora tarzie n-a lasat loc evenimentelor neprevazute. Dar acestea se petrec independent de vointa oamenilor. Ciudatenie mare, dupa opt fete, unul dintre „alunecatori”, oamenii care cand trece o fata o urmeaza si indreapta un pic suprafata derapand spre vale si scotand zapada scurmata in afara traseului, a cazut rau. S-a lovit cu capul de partie, a facut comotie cerebrala si si-a spart nasul. A trebuit transportat la spital. Prim ajutor la locul accidentului, achie, chemat elicopter. Lucruri care iau timp. Inca o pauza pentru fete.

Incredibil, dar nici cea publicitara de doua sau trei minute, de dupa a 15-a fata, nu s-a anulat. Nici micsorat. Pe la 3 si ceva, a luat startul Lindsey Vonn. Americanca a avut probleme la toate intrecerile mari. Mai grave sau mai usoare, totusi n-a existat nici o editie care sa-i poarte noroc. O scurta trecere in revista. Bormio 2005: a cazut rau la antrenamentul pentru coborare. Torino 2006: a cazut chiar in cursa si a dus-o elicopterul la spital. Are 2007: a luat prima medalie, dar a cazut iar si cu o intindere grava de ligamente a intrerupt primul sezon in care ar fi putut castiga un glob. Val d’Isere 2009: dupa primele doua titluri, in varf de forma, pe cand sarbatorea victoriile, si-a taiat tendonul degetului mare de la o mana intr-o sticla sparta de sampanie, a fost operata si n-a mai ajuns la alta medalie. Vancouver 2010: a venit gata accidentata dupa o cazatura la antrenament, cu o contuzie pe picior in zona de contact cu marginea claparului, apoi a cazut in cursa de slalom urias si si-a fracturat un deget. Garmisch 2011: a inceput iar gata accidentata – o contuzie cerebrala dupa o tranta la antrenament, schiind inca ametita in probele in care ar fi avut sanse la aur si renuntand la celelalte.

Schladming 2013. De data aceasta a crezut ca va fi altfel. „N-am mai luat niciodata o pauza in timpul sezonului. Datorita ei ma prezint la o competitie importanta sanatoasa si linistita. Ma simt mai tare ca oricand inainte de un astfel de eveniment.” Poate n-ar fi riscat la fel daca n-ar fi stiut ce adversara puternica are in Tina Maze. Dar asa a pus totul pe o singura carte. Primul timp intermediar – verde. Doua dezechilibrari in zapada dificila si abia cateva sutimi pe rosu. Nici o ezitare in atacul ce le-a urmat. Ultima se petrecuse cu putin inainte de saritoare. Redresare, ajustare a liniei din mers, decolare putin prea directa. Viteza mare, saritura uriasa. In aer fiind a ochit urmatoarea poarta si a pregatit atacul pe noua directie inca de la aterizare. Nefericita decizie.

Unele fete au spus ca in locul in care a luat contact cu zapada se formase o groapa. Atle Skaardal (directorul curselor feminine) a negat, argumentand cu o eroare de schior. Nu are dreptate totala. Asta e stilul lui Lindsey. Atac in orice situatie, fara momente de respiro intre parasirea liniei ideale si revenirea inapoi. La ea totul este o curgere fluenta si nefranata indiferent de neprevazutul de pe pista.

Nu vom sti ce a cauzat accidentul. Groapa, zapada inmuiata clar de la momentul inspectiei matinale pana la cursa din amurg, impingerea riscului asumat dincolo de limita de siguranta permisa de conditii, oboseala acumulata in orele de asteptare, canturile prea agresive pentru suprafata muiata de ploaie. In clipa in care a ajuns jos, genunchiul piciorului de sprijin a fugit spre interior la un unghi anuntand deja accidentarea. Ruptura de ligamente. Sub soc, n-a mai ramas in picioare. Piciorul teafar s-a incordat si schiul stang a sarit. Piciorul ranit n-a mai avut forta, schiul drept i-a ramas prins de clapar. In rostogolire, i-a fost rasucit suplimentar piciorul. A ramas strigandu-si durerea pe pista. Au, au, au, au, au, au. La nesfarsit.

A urmat acelasi scenariu ca la accidentarea omului responsabil cu nivelarea. Prim ajutor pe pista, impachetare in achie, transport cu elicopterul la spitalul din Schladming. A rugat medicul ce a consultat-o sa nu divulge diagnosticul si acesta a ascultat-o. Medicul echipei americane insa n-a stiut de aceasta intelegere si a anuntat publicul. Ruptura atat a ligamentelor incrucisate, cat si laterale, plus fractura epifizei tibiale superioare. Sezonul e terminat pentru ea. De operat se va opera in State. O operatie sau mai multe, chirurgul va decide dupa ce o taie. Va reveni sezonul viitor? Greu de estimat. Antrenorii sunt optimisti, iar echipa ei va face tot ce e posibil ca s-o ajute.

Pana a fost ridicata de pe pista a trecut iar timp. Maria Höfl-Riesch la start, stiind ca s-a intamplat ceva cu prietena ei (da, sunt inca prietene apropiate). Auzind elicopterul. Vazand cum incepe sa se intunece. La trei si jumatate i s-a permis sa plece. A cedat psihic. O greseala inexplicabila, fara cea mai mica incercare de corectare. „Nu stiu exact ce am patit. S-a intamplat foarte sus, intr-un loc in care n-ar avea voie sa se intample asa ceva. Mi-a fost dificil sa raman concentrata atat de mult timp. A fost o greseala din neglijenta. Am stiut de accidentarea lui Lindsey, dar din fericire nu am vazut-o. N-a fost usor pentru nimeni. Totusi cateva fete au avut o evulutie buna si trebuie felicitate.”

Mariei i-a urmat speranta gazdelor, Anna Fenninger. Stoarsa mental de asteptare, a gresit linia pe traversa dinaintea pantei finale. O poarta rebela dupa o compresie adanca si lunga si-a aratat doar fanionul din deal. Anna, la fel ca Tina Weirather mai devreme, Veronique Hronek si Ragnhild Mowinckel mai tarziu, a crezut ca-i fanionul din vale. „Greseala de linie. Am mers prea rotund si am cotit prost pe dupa poarta. Cum nu se vede, trebuie sa fii pe directia buna. Am inteles ce am facut abia dupa ce am ratat-o. N-am mai tinut minte. Mi s-a parut ca de la inspectie pana la cursa au trecut o suta de ore. Iar cu ceata de dimineata oricum nu vazusem prea mult.”

Tot Anna relateaza si despre efectul amanarilor repetate si momentul in care a avut in sfarsit voie sa paraseasca varful muntelui. „Mai intai, timp de o vesnicie, ni s-a spus ca nu se poate schia. Apoi a inceput sa ninga si brusc s-a putut incepe. Abia cand nu mai credeam ca schiem azi ni s-a dat drumul. Pe mine, ca schioara, ma intereseaza de ce se ia o decizie sau alta. Dar la start nu am putut afla nimic. Abia la finis mi s-a spus ca se gasise deja data de inlocuire. Sunt decizii pe care nu le pot intelege. Cu toate acestea, s-au acordat medalii. Din punct de vedere mental a fost cea mai dificila zi pe care am trait-o. Am stiut ca Lindsey a cazut, dar nu si cat de grav este. In situatii din acestea nu te gandesti la ce s-a intamplat, ci incerci doar sa ramai concentrat. Cand mi-a venit randul, mi-am spus: inchide ochii si da-i drumul.”

Indemn de om care nu-si mai doreste decat sa se termine totul. Atat Anna Fenninger, cat si Veronique Hronek aveau in momentul iesirii de pe traseu timpi ce le-ar fi indreptatit la medalii. Normal ca antrenorii german si austriac au fost cei mai indignati de cursul evenimentelor. Dar si daca luam pe rand declaratiile fetelor, incluzand si alte nationalitati, vedem parti ce se repeta obsedant. Oboseala mentala, neintelegerea deciziei, dezamagirea ca totusi s-au impartit medalii.

La fata cu numarul 35 se intunericise deja. Dupa a 36-a fata s-a oprit din nou cursa din cauza cetii. Juriul a declarat-o incheiata si valida.

Partea a treia.

6 păreri la “Ratarile si tragedia

  1. sporturile, oricare dintre ele, au devenit industrii. promotorii nu se mai pot gandi la sportivi, la mentalul si integritatea lor fizica. castigurile sunt singurul profit. cel mai bun indicator al interesului pentru profit,este volumul asigurarilor. si va asigur ca este urias. iar asigurarile sunt tot un business.

  2. foarte bun articol!

    Andrei, exista si sporturi non-industrie si non-profit. Avantajul niselor este ca pastreaza frumusetea, puritatea si naivitatea inceputurilor.

  3. Infernal accidentul lui Lindsey. Eu cred ca datorita vizibilitatii proaste nu a vazut corect planul partiei dupa saritoare si a aterizat cu piciorul drept cu genunchiul intins si nu putin flectat, asa cum o face orice schior care sare. Pur si simplu partia era mai jos decat a asteptat-o Lindsey! De asta a fost suprasolicitata articulatia genunchiului care firesc a cedat.
    Multa presiune psihica, amanari la nesfarsit, lumina de dupa amiaza, toate au dus la pierderea concentrarii. Rusine organizatorilor!

Comentariile nu sunt permise.